Spectacolul „Mama” – in memoriam Leopoldina Bălănuţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-mama-in-memoriam-leopoldina-balanuta/

Au trecut două decenii de la moartea actriţei Leopoldina Bălănuţă. Casa de Producţie TVR vă propune spectacolul ”Mama” de Karol Capek, în montarea lui Petre Sava Băleanu, urmat de un portret IN MEMORIAM realizat de Daniela Ciolan.

Un articol de Petre Ivan|11 octombrie 2018

La două decenii de la moartea Leopoldinei Bălănuță, portretul rememorează prin mărturii și imagini de arhivă, momente semnificative din spectacolele de teatru și filmele în care a jucat marea actriță. Au mărturisit: Maria Ploae, Dan Condurache, Liliana Pană, Vitalie Bantaș.

Leopoldina Bălănuţă s-a născut în 10 decembrie 1934 în comuna Păuleşti, judeţul Vrancea. A absolvit în 1957 Institutul de de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București, la clasa Mariettei Sadova și a lui Marcel Anghelescu.

A debutat la București, în regia lui Ion Cojar, jucând-o pe Velea din “Prima întâlnire”, de Tatiana Sîtina. Ultimul ei rol a fost cel din „O batistă în Dunăre”, de D.R. Popescu, la Teatrul Național, montat de același regizor.

„Am fost trasă de urechi să merg dreaptă şi nici în ziua de azi nu merg dreaptă. Mi s-a spus că nu ştiu să mă îmbrac, că sunt şleampătă, că n-am nicun lucru de valoare în casă. Dar eu nu m-am supărat. La mine astea intră într-o zonă neutră. Nu contează. Ceea ce contează pentru mine, lucrul pe care trebuie să-l spun ca să mă fac bine înţeleasă, este puterea de a aştepta. De la lucrurile mici la lucrurile mari. De la autobuzul 31 la un rol minunat. Pentru mine aşteptarea e sinonimă cu speranţa. Chiar şi ceea ce fac, meseria mea, ce este altceva decât un fel de a oferi oamenilor puterea să spere? Dar să nu mă înţelegeţi greşit. Nu e vorba de o aşteptare pasivă, ci o pregătire pentru ceea ce urmează să se întâmple. Chiar şi acel ultim lucru care i se poate întâmpla omului are nevoie de pregătire. Pentru mine aşteptarea este un sentiment puternic şi pozitiv. Aşteptarea este pregătire.” – Leopoldina Bălănuţă în volumul “Actorul în căutarea personajului”

A fost căsătorită cu actorul Mitică Popescu mai bine de două decenii. Moare la Bucureşti în dimineaţa zilei de 15 octombrie.

Mama – INFO

de Karol Capek

In distributie: Leopoldina Bălănuţă, Fory Eterle, Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Traian Stănescu, Emil Hossu, Cornel Fugaşin, Ştefan Sileanu.

Regia artistică: Petre Sava Băleanu

Program difuzare:

TVR Internațional vineri, 12 octombrie, ora 23.00

TVR Moldova sâmbătă, 13 octombrie, ora 12.10

TVR 3 duminică 14 octombrie, ora 20.00

Foto: in memoriam Leopoldina Bălănuţă – facebook, tvr

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.