Spectacolul Parcul, la Teatrul Masca – 128 de locuri… gratuite
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-parcul-la-teatrul-masca-128-de-locuri-gratuite/

Teatrul Masca oferă sâmbătă, de la ora 19.00, 128 de locuri gratuite la ultima reprezentaţie din acest an a spectacolului „Parcul”, care povesteşte istoria Cişmigiului, la 160 de ani de la înfiinţare, acesta fiind cel mai vechi parc din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|27 noiembrie 2014

Teatrul Masca / Fiecare mare oraş are un loc anume care îi dă personalitate. Un asemenea loc este Grădina Cişmigiu, inaugurată în 1854, se arată pe site-ul instituţiei teatrale.

Pentru a marca 160 de ani de la inaugurare, actorii Teatrului Masca au realizat proiectul „Un parc, un oraş, un spirit”.

Acest proiect urma să ofere bucureştenilor manifestari culturale în Cişmigiu, propunând cetăţenilor să fie prezenţi la o aniversare a oraşului în care trăiesc. Din păcate, proiectul nu s-a putut materializa, anul electoral fiind mult mai important, iar Cişmigiul a rămas să îşi amâne sărbătoarea peste alţi mulţi ani, se mai arată pe site-ul Teatrului Masca.

„Noi, cei de la Masca, am decis că acest spaţiu emblematic pentru istoria Bucureştilor merită măcar un semn/ un gest la acest sfârşit de an”, spun reprezentanţii instituţiei teatrale, făcând referire la spectacolul „Parcul”, la care pasionaţii de teatru pot participa gratuit.

Accesul în sala de spectacole se va face pe bază de invitaţii, care se găsesc, în limita locurilor disponibile, la casa de bilete a Teatrului Masca. Cei care şi-au achiziţionat deja bilete îşi vor primi banii înapoi şi vor obţine în schimb o invitaţie de două locuri.

Foto: Spectacolul Parcul,  Teatrul Masca – corinaanghel.ro

10
/11
/13

Gaudeamus - Carte de învăţătură va avea loc în perioada 20 - 24 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, şi se va desfăşura sub semnul a două numere ,,rotunde": 85 de ani de la prima transmisiune a Radio România şi 20 de ediţii ale Târgului.

09
/11
/13

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori de film din România (unii critici spun că este chiar cel mai important cineast român), împlineşte, astăzi, 80 de ani! Opozant al sistemului comunist, creator de şcoală de film, părinte al „noului cinema românesc“ (pentru că cei mai mulţi regizori au învăţat să facă film de la el, iar „Reconstituirea“ a fost făcut „înaintea timpului său“), Lucian Pintilie şi-a construit o carieră redutabilă, prin pelicule care au primit de multe ori o ştampilă fermă: „capodopere“.

09
/11
/13

„Amazoanele. O poveste“, noul volum semnat de Adriana Babeţi, critic literar şi unul dintre cei mai importanţi eseişti români contemporani, a apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom şi se află în librăriile din toată ţara.