Spectacolul „Pattern” are premiera la Piatra Neamț
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-pattern-are-premiera-la-piatra-neamt/

Premiera spectacolului „Pattern” de Daniel Chirilă va avea loc vineri, 5 februarie, la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ.

Un articol de Liliana Matei|3 februarie 2021

Ea va fi urmată de alte două reprezentanții, pe 6 și 7 februarie, de la aceeași oră. De asemenea, spectacolul va putea fi vizionat și în 12, 13, 14, 21 februarie.

Timp de o lună și jumătate, regizorul-dramaturg Daniel Chirilă și actorul Daniel Beșleagă au explorat împreună un teritoriu necunoscut, punând pe hartă teme comune, experiențe personale sau împrumutate. Au descoperit împreună o poveste și un personaj, în care fiecare regăsește ceva din viața propriei familii.

Un spectacol care se adresează tuturor categoriilor de public, care încearcă să privească lucrurile dramatice cu detașare și să aducă și puțină lumină, și puțină candoare, și puțin amuzament sau ironie spre autoironie.

„Pattern“ este al doilea spectacol din cadrul programului Blind date, după „O cameră doar a ta“ (regia Mariana Cămărășan). Acest program privilegiază relația regizor-actor, aducând față în față doi artiști care nu au mai lucrat împreună.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.