Spectacolul „Rinocerii” deschide seria evenimentelor Timișoara Capitală Culturală Europeană
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-rinocerii-deschide-seria-evenimentelor-timisoara-capitala-culturala-europeana/

Premiera spectacolului „Rinocerii” de Eugène Ionesco, în regia lui Tompa Gabor, va avea loc la Teatrul Naţional din Timişoara, pe 4 martie.

Un articol de Liliana Matei|14 februarie 2020

Titlul de Capitală Europeană a Culturii reprezintă pentru România o relocare majoră de forță. Declanșator al istoriei viitoare, Capitala Europeană a Culturii trasează în cheia modernă a timpurilor noastre, valorile fundamental europene conținute în însăși structura identitară a României, stat tânăr format ca stat modern acum 100 de ani, în întâlnirea diversității istorice, culturale și etnice a tuturor cetățenilor săi.

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu un spectacol modern, puternic, major, bazat pe unul dintre cele mai importante titluri ale dramaturgiei universale: „Rinocerii” de Eugène Ionesco, un dramaturg ale cărui tinerețe și formare se leagă indisolubil de România.

Eugène Ionesco  este unul dintre cei mai importanți dramaturgi ai secolului al XX-lea. Opera sa totalizează 28 de piese dintre care amintim „Cântăreața cheală”, „Scaunele”, „Lecția” sau „Regele moare”. Recunoscut ca eseist, poet sau prozator, în 1970 Eugène Ionesco este numit membru al Academiei franceze.

Născut în România în anul 1909, apoi stabilit în Franța, în 1924 revine în țară, unde își petrece adolescența și tinerețea și de unde datează primele sale creații. Scriitor de limbă franceză, asumat de cultura franceză, și-a pus în mod categoric amprenta și asupra culturii române, de origine. Opera lui Eugène Ionesco aparține lumii întregi, după cum și lumea întreagă îi aparține lui Eugène Ionesco prin reprezentativitatea scrierilor sale.

Acesta este, de altfel, motivul pentru care Teatrul Național a decis că Eugène Ionesco este autorul cel mai relevant pentru a deschide seria spectacolelor României 2021.

„Rinocerii” este o demonstrație de geniu despre resorturile dictaturii, fiind declarată, de altfel, „una dintre marile demonstrații împotriva totalitarismului”. Astăzi, piesa strălucește prin valențele celei mai acute actualități. Într-adevăr, piesa Rinocerii studiază modificarea socială fundamentală, de structură, pe care ideologiile agresive o provoacă societății, felul în care infestează și anihilează umanitatea la nivel individual, transformând societatea într-o masă nediferențiată, brutală, atotdistrugătoare.

Cu „Rinocerii”, Eugène Ionesco, martor al răspândirii doctrinei naziste, dă răspunsul spiritului uman la „rinocerizare” și  la consecințele sale. Personajul principal, Bérenger, este un om oarecare, trăiește într-un loc care poate fi oriunde și, începând cu secolul al XX-lea, oricând. Povestea lui începe atunci când orașul este lovit de o nouă epidemie: oamenii se transformă în rinoceri. Pentru unii e o înclinație naturală, acceptată cu fascinație, pentru alții, o alegere, iar pentru foarte puțini – o respingere categorică. Bérenger va duce o luptă donquijot-escă cu forța brută care îi invadează și îi transformă ireversibil viața.

Distribuția îi reunește pe actorii Romeo Ioan, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Matei Chioariu, Irene Flamann Catalina, Cristian Szekeres, Doru Iosif, Benone Viziteu, Roberta Popa Ionescu, Ana Maria Pandele Andone, Cătălin Ursu,  Costa Tovarnisky, Laura Avarvari, Bogdan Spiridon, Andrei Chifu, Andrei Zgăbaia, Claudiu Patcău, Claudiu Surmei, Darius Zet, Marin Lupanciuc, Paul Vesa și Judit Reinhardt.

Regia este semnată de Gábor Tompa, unul dintre regizorii legendari ai teatrului românesc modern. Cu o carieră prodigioasă ca regizor, director de teatru, profesor de teatru al Universității din San Diego, președinte al Uniunii Teatrale Europene, Gábor Tompa a pus în scenă peste 100 de spectacole, în teatre din România, dar și în țări cum ar fi Franța, Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Canada, Coreea de Sud, Irlanda, Spania, Austria, Ungaria, Serbia, Slovenia sau Cehia.

Scenografia spectacolului  este concepută de Helmut Stürmer, scenograf de teatru și film originar din Timișoara. Teatrul Național din Timișoara se află la a doua colaborare cu acest important scenograf a cărui  excepțională carieră internațională s-a derulat pe toate scenele lumii, pe toate continentele, în teatre din Germania, Franța, Australia etc., și, firește, în România.

Costumele îi aparțin Carmencitei Brojboiu, reputat scenograf român. Cu o carieră de excepție, Carmencita Brojboiu a colaborat cu mari regizori români și străini, creând decoruri și costume în numeroase și importante teatre din România, Grecia, Marea Britanie, Coreea de Sud, Cehia, Rusia etc.

Echipa de creație este fericit completată de compozitorul Vasile Șirli. Absolvent al Liceului de muzică din Timișoara și al Conservatorului din București, Vasile Șirli s-a făcut remarcat atât în calitate de compozitor, cât și ca redactor muzical al Electrecord. După stabilirea sa în Franța, devine director muzical al Disneyland din Paris, unde a realizat sute de spectacole în peste trei decenii de activitate. Este, nu mai puțin, compozitor de muzică pentru film și teatru.

Nu în ultimul rând, coregrafia spectacolului este semnată de Florin Fieroiu, fondator al primei companii independente de dans și unul dintre cei mai prolifici coregrafi români din noul val, cu o mare experiență de teatru, pentru care a fost distins atât cu Premiul de Interpretare al Întâlnirilor Coregrafice Internaţionale de la Paris, cât și cu Premiul Special UNITER pentru coregrafie în arta spectacolului.

Premiera spectacolului va avea loc miercuri, 4 martie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național. Următoarele spectacole sunt programate vineri, 6 martie, duminică, 8 martie și vineri, 27 martie, de la aceeași oră.

Sursa foto: Adrian Pîclișan / TNTm

24
/11
/23

Pe Facebook, pe whatsApp, peste tot aruncăm cuvinte în grabă, le scriem în grabă le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greșite, preluate multe dintre ele din mass-media și propagate cu o viteză uimitoare.

24
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai cunoscut spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă săptămâna viitoare pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului și Orchestrei Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială, Iana Salenko și Marian Walter.

22
/11
/23

Iosif Paștina joacă în “Disco Regret”, piesă scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs. A terminat U.N.A.T.C-ul în 2020 la clasa profesorilor Marius Gîlea, Bogdana Darie, Ioana Barbu și spune că: "Am avut noroc că am terminat chiar la începerea pandemiei și am avut privilegiul de a apuca să joc de câteva ori licența până la lockdown. Alți colegi n-au fost așa norocoși”.