Spectacolul „Terapie de grup” are premiera la Arad
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-terapie-de-grup-are-premiera-la-arad/

„Terapie de grup”, „o comedie muzicală despre suflet, greşeli, dor şi căutări”, va avea premiera pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 19.00.

Un articol de Liliana Matei|2 octombrie 2020

„Deschidem stagiunea 2020–2021 cu un spectacol special. Este vorba despre un musical în premieră națională, o coproducție  Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Aradi Kamaraszínház și Teatrul Jókai, Békéscsaba din Ungaria. Ne bucură că această primă întâlnire cu publicul din noua stagiune înseamnă și întâlnirea cu cele mai noi nume din colectivul artistic al Teatrului Clasic. Sunt actori pe care spectatorii noștri nu i-au cunoscut încă și de talentul cărora se pot bucura acum”, spune Bogdan Costea, manager al TCISA

„Terapie de grup” de Bolba Tamás, Szente Vajk și Galambos Attila, în regia lui Tapasztó Ernő, îi reunește în distribuție pe: Marina Palii, Ștefan Gheorghe Dogaru, Alexandra Gîtlan, Alex Popa, Bogdan Neciu și Diana Ioana Licu.

Muzica este compusă de Bolba Tamás, iar versurile sunt semnate de Alexandra T. Gîtlan, Tapasztó Ernő, Éder Enikő și Fekete Réka. Coordonator muzical este Éder Enikő.

Decorul și costumele sunt realizate de Irina Păun Chirilă și Tapasztó Ernő. Echipa spectacolului este completată de: Timea Laslavic (traducerea textului),  Fekete Réka (asistent regie), Ioan Horga, Cosmin Harbei și Lucian Chîrlan (light design), Cosmin Harbei și Lucian Chîrlan (sound) și Cosmin Blaga (regie tehnică).

Biletele – în limita locurilor disponibile – se achiziționează online de pe platforma www.biletmaster.ro sau de la agenția de bilete a TCISA. Orarul agenției este: marți, joi și vineri: 10.00-16.00, miercuri: 10-14, sâmbătă și duminică: 10.00-12.00 și 17.00-18.30 În ziua reprezentației, biletele pot fi achiziționate de la casieria TCISA doar până la ora 18:30.

30
/10
/12

Filmul românesc ‘După dealuri’ a fost lansat şi în cinematografele din Rusia. Potrivit cotidianului rus Gazeta, ‘După dealuri’ este ‘o poveste extrem de sinceră’ a regizorului român Cristian Mungiu, laureat în 2007 al Palme d’Or al Festivalului de Film de la Cannes cu filmul ‘4,3,2’, despre cum ‘un credincios nu-l va înţelege niciodată pe un […]

30
/10
/12

Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii – Kinodiseea – se va desfăşura între 16 şi 21 noiembrie, în Bucureşti, la Cinema Studio, Cinema Eforie şi Sala Elvira Popescu, informează organizatorii. Kinodiseea revine cu un caleidoscop de filme distractive, educative şi stimulatoare pentru copii şi părinţi. Cu mic, cu mare, spectatorii […]

30
/10
/12

Informaţia a fost făcută publică de site-ul oficial al evenimentului. Filmul “O lună în Thailanda”, debutul în lungmetraj al regizorului Paul Negoescu, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 16 noiembrie. “O lună în Thailanda” a avut premiera internaţională în competiţia Săptămâna Criticii de la Festivalul de Film de la Veneţia (29 august – 8 […]

29
/10
/12

Filmul “Şi caii sunt verzi pe pereţi”, în regia lui Dan Chişu, va avea premiera de gală vineri, 2 noiembrie, la CinemaPro. Din distribuţie fac parte actorii Adrian Titieni (în rolul Tocitu), Iulian Vişan (Marius), Anca Florescu (Cosmina) şi Tudor Smoleanu (Buzilă), informează un comunicat. “Şi caii sunt verzi pe pereţi” în regia lui Dan […]

29
/10
/12

Cetăţile romane de pe cursul inferior al Dunării, centrul istoric al Sibiului şi ansamblul lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu reprezintă priorităţile României pentru includerea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, o eventuală includere pe listă a Roşia Montană nefiind luată în discuţie în acest moment. Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a organizat, luni, o conferinţă de […]

29
/10
/12

Festivalul Naţional de Teatru (FNT) se aliniază, în premieră, altor întâlniri teatrale cu tradiţie din Europa şi îşi supune afişul “judecăţii” critice internaţionale, care va acorda la sfârşitul evenimentului un premiu care va purta denumirea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. La solicitarea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT/IATC), în al cărei comitet executiv […]

29
/10
/12

Un preview pentru public al expoziţiei fotografice ‘Uniforme şi veşminte’, realizată de Bogdan Gîrbovan, va avea loc sâmbătă, 2 noiembrie, în Mica Galerie Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Expoziţia face parte din proiectul cu acelaşi titlu, care a fost selectat prin concurs naţional în cadrul strategiei în domeniul artelor vizuale […]

29
/10
/12

The Light Cinema prezinta National Theatre London Live HD la The Light Cinema Stagiunea 2012 – 2013  TRANSMISII LIVE DE LA TEATRUL NATIONAL DIN LONDRA Sezonul 4 care a inceput in data de 6 septembrie 2012 continua cu urmatoarele piese: TIMON DIN ATENA MAGISTRATUL       Teatrul National din Londra are placerea de a […]

29
/10
/12

Sala Micã a Teatrului Naṭional Bucureşti este în aceastã perioadã gazda spectacolului ‘’2 loturi’’ în regia lui Alexandru Dabija.  Beneficiind de o interpretare ineditã, în care dramatismul şi intensitatea emoṭiilor sunt speculate la maxim, piesa promite sã încânte pânã şi cei mai sceptici spectatori. Jucatã cu sala plinã şi uneori chiar şi cu mai mult […]

29
/10
/12

Festivalul Naţional de Teatru (FNT) 2012 s-a deschis vineri seară într-o notă optimistă, dată de spectacolul coregrafic “D’ale noastre”, dar şi de discursurile organizatorilor, care au invitat publicul să se bucure de eveniment, în ciuda faptului că acesta este influenţat de criza financiară. Festivalul Naţional de Teatru, cea mai importantă trecere în revistă a spectacolelor […]

29
/10
/12

1688 – A început domnia lui Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească 1875 – S-a născut regina Maria, soţia regelui Ferdinand I al României (1914-1927) (m. 18 iulie 1938) 1882 – S-a născut prozatorul şi dramaturgul Jean Giraudoux , cunoscut pentru scrierile “Război cu Troia nu se face” – 1935 şi “Nebuna din Chaillot” – 1945 […]

29
/10
/12

Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Mică: luni, ora 20.00 – “Două loturi”, de I. L. Caragiale; miercuri, ora 20.00 – “Fata din curcubeu”, de Lia Bugnar; joi, ora 18.00 – “Fata din curcubeu”, de Lia Bugnar; vineri, ora 19.30 – “Doi x Doi”; sâmbătă, ora 17.00 – “O noapte furtunoasă”, după I. L. Caragiale; duminică, ora 17.00 […]

29
/10
/12

Lungmetrajul “Despre oameni şi melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, a primit premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Valladolid, care s-a desfăşurat între 20 şi 27 octombrie. “Despre oameni şi melci” a câştigat premiul secţiunii competiţionale Meeting Point la categoria lungmetraj, alături de pelicula belgiană “Time of my life” (regia: […]

26
/10
/12

Pianul la care compozitorul austriac Wolfgang Amadeus Mozart (1756 – 1791) şi-a compus toate operele, din a doua parte a carierei sale, este expus începând de joi, pentru două săptămâni, la Viena, în fosta casă a muzicianului, care a fost transformată în muzeu. Potrivit agenţiei de presă Reuters, pianul a revenit astfel “acasă”, pentru prima […]

26
/10
/12

Programul Teatrului Ţãndãricã pentru sãptãmâna urmãtoare este:  Joi 25 octombrie, ora 10.00 RAPUNZEL Textul şi regia: Gavriil Pinte Scenografia, costumele şi păpuşile: Roxana Ionescu Muzica: Dan Bălan Distribuţia: Angela Filipescu/ Florentina Tănase, Daniela Ruxandra Mihai/ Anamaria Bălescu, Cristina Roșiianu/ Grațiela Ștefan Ene, Paul Ionescu/ Olga Bela, Eugenia Barbu/ Andreea Ionescu, George Simian/ Alexandru Neculcea, Dan […]

26
/10
/12

Marele premiu pentru roman decernat de Academia Franceză, care deschide sezonul trofeelor literare în Franţa, a fost decernat joi tânărului scriitor elveţian Joël Dicker, în vârstă de 27 de ani, pentru volumul “La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert” (editura Fallois). Aceasta este cea de-a doua carte scrisă de Joël Dicker şi reprezintă în aceeaşi măsură […]

26
/10
/12

Cea de-a cincea ediţie a Concertului regal caritabil s-a desfăşurat joi seară, la Ateneul Român din Bucureşti, în prezenţa Principesei Margareta şi a principilor Radu şi Nicolae ai României, suma strânsă în urma evenimentului fiind, potrivit datelor oficiale, de 70.000 de euro. Organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României cu ocazia zilei de naştere a […]