Spellground Festival nu va avea loc 
https://www.ziarulmetropolis.ro/spellground-festival-nu-va-avea-loc/

Spellground Festival nu va avea loc în weekendul 12-14 august. Decizia vine ca urmare a solicitării Universităţii Ovidius Constanţa, partener oficial al evenimentului, cu privire la respectarea zilei de 13 august ca zi de doliu naţional prin adaptarea programului festivalului şi eliminarea manifestărilor muzicale de pe terenul instituţiei de învăţământ.

Un articol de Liliana Matei|6 august 2016

Contravaloarea biletelor și abonamentelor poate fi recuperată începând cu data de 12 august în toate rețelele de ticketing, conform procedurilor ce vor fi anunțate începând de mâine, 6 august, pe site-ul oficial.

 

Pe terenul Universității Ovidius ar fi trebuit poziționate principalele două scene ale festivalului, Master Stage și Ground Stage, care însumau 70% din showurile live din programul Spellground. “Activitățile agreate inițial prin acordul de parteneriat contravin poziției pe care instituția noastră dorește să o adopte într-o astfel de zi și a obligațiilor dispuse prin hotărârea de guvern” se arată într-o adresă a Universității. “Apreciem că arborarea drapelului în bernă la sediul Universității și desfășurarea în același timp a unor manifestări muzicale de o asemenea anvergură contravin mai ales eticii și moralei de care o asemenea instituție de învățământ ar trebui să dea dovadă” mai precizează Universitatea.

 

“Un festival nu poate fi rupt în jumătate, este un tot unitar. Am luat în calcul doar anularea zilei de 13 din programul festivalului, dar fără încasările de sâmbătă, cea mai bine vîndută zi, ne e imposibilă susținerea întregulului eveniment din punct de vedere financiar și logistic. Vom încerca reprogramarea headlinerilor în concerte individuale în sezonul 2016 – 2017. Suprapunerea datelor libere pentru întreg line-up-ul pentru o formulă de festival este puțin probabilă” spune Nicoleta Petre, Director Comunicare Spellground.

 

“Ne pare foarte rău ca trebuie să luam această decizie. Muncim de peste 8 luni pentru ca acest festival să aibă loc la nivelul pe care l-am visat. Am pus suflet, efort și toate resursele noastre la dispoziție. Le cerem scuze fanilor pe care i-am dezamăgit” mai adaugă Nicoleta Petre.

 

Posesorii de bilete și abonamente Spellground își pot recupera contravaloarea biletelor începând cu data de 12 august, în toate rețelele de ticketing folosite, urmând pașii ce vor fi anunțați începând de mâine, 6 august, pe site-ul oficial. De asemenea, rambursarea contravalorii pachetelor de cazare (în camping și la hoteluri) achiziționate de pe site-ul oficial poate fi solicitată începând cu data de 12 august. Suplimentar, la adresa dedicată de corespondență, echipa Spellground va prelua mesajele și solicitările punctuale ale cumpărătorilor de bilete.

26
/03
/21

Tuturor ne este dor de concerte, de experiența muzicii live, de schimbul de energie dintre scenă și public. Așa că am readus pe scenă cele mai tari trupe de alternativ pentru o serie de concerte filmate, produse de Overground Music și găzduite de Expirat! Periodic, vineri de la ora 20:00, pe Overground Showroom – „Netflixul de concerte” – va avea premiera în exclusivitate câte un concert din seria Showroom Original ⨯ Expirat. Seria continuă vineri, 26 martie, la ora 20:00 cu concertul Eyedrops live la Expirat.

26
/03
/21

În conştiinţa publicului, Valentin Gheorghiu, care a devenit solist al Filarmonicii în anul 1950, este pianistul exemplar și universal. Filarmonica „George Enescu” îl aniversează, în cadrul stagiunii online, la împlinirea a 93 de ani, prin difuzarea de înregistrări ale unor concerte susținute de maestru, în calitate de solist, la Ateneul Român.

23
/03
/21

Kristjan JÄRVI, dirijor al „Filarmonicii Mării Baltice”, director artistic al orchestrei simfonice MDR, Paul MÜLLER, director artistic al Filarmonicii din München, Ainars RUBIKIS, dirijor al Orchestrei Filarmonicii George Enescu pentru interpretarea operei „Die Tote Stadt”, sunt trei dintre artiștii care vor participa miercuri, 24 martie, începând cu ora 12.00 (ora României) la un eveniment online pentru prezentarea programului Festivalului Internațional George Enescu pentru presa de limbă germană din mai multe țări europene.

22
/03
/21

Ați ascultat vreodată un concert pentru flaut, harpă și orchestră? O alăturare sonoră deosebită, sub semnătura genialului Mozart, este ceea ce vă propun miercuri, 24 martie (ora 19.00), trei apreciați muzicieni români: dirijorul NICOLAE MOLDOVEANU, flautistul MATEI IOACHIMESCU și harpista MARIA BÎLDEA - alături de Orchestra de Cameră Radio.

19
/03
/21

OAMENII MUZICII Ați auzit de musical-urile Cats, Jesus Christ Superstar, Schoolf of Rock și mai ales The Phantom of the Opera? Sau hit-ul din filmul Evita, Don’t Cry for Me Argentina? Acestea și multe altele, sunt produsul minții „fabricii de hit-uri” numite Andrew Lloyd Webber. Următoarea sa premieră va fi anul acesta.

19
/03
/21

A cincea zi a festivalului Classix a fost încheiată cu concertul extraordinar „Classix in Perpetuum”, susținut de artistul emergent Alexander Krichel în sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii din Iași. Pianistul german este cunoscut pentru interpretările sale captivante ale celor mai exigente opus-uri ale repertoriului pianistic.