Spitalul comunal: iadul nebunilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/spitalul-comunal-iadul-nebunilor/

„Spitalul comunal”, în regia lui Felix Alexa, de la Teatrul Metropolis, reflectă o societate cangrenată, în care empatia nu este decât o fantomă a umanităţii. Pacienţii devin prizonieri într-un spaţiu claustrant mustind de moarte şi de nebunie. Civilizaţia însăşi se află în exil, încercând să muşte din realitate cu dinţi uzaţi.

Un articol de Teodora Gheorghe|5 Ianuarie 2015

În interiorul acestui mecanism înţepenit, timpul se măsoară în numărul de vizite efectuate de avioanele Alianţei deasupra spitalului. Relaţia doctor-pacient poartă pecetea unei indiferenţe ce frizează grotescul.

În scena cu iz naturalist din deschiderea spectacolului, ţăranul Bratoi (Marius Manole) este operat de apendicită – sau aşa crede el – de două figuri dezumanizate în halate albe. Par mai degrabă un cuplu de strigoi ce scormonesc în carnea unui muribund. Lumina se întrerupe şi sala de operaţie se îmbracă în beznă.

Umorul negru este injectat fără anestezie în dialogul detaşat înfiripat între doctor (Paul Chiribuţă) şi asistentă (Florentina Ţilea/Andreea Vasile). Lui Bratoi i se strecoară o lumânare între degetele inerte. Nu a decedat, dar bărbatul cu halat are nevoie să vadă pe unde lucrează. Ba mai mult de atât, se serveşte de flacără ca să-şi aprindă ţigara.

Barbaria şi incompetenţa sunt la ordinea zilei în salonul 6, unde cinci oameni încearcă să-şi recompună viaţa din fragmentele împrăştiate pe coridoarele obscure ale memoriei.

Ei şi-au pierdut identitatea şi ajung să poarte numele bolilor care-i ţintuiesc la pat. Răzvan Vasilescu îşi îmbracă personajul în straiele unei interpretări de excepţie. Kontuzov Cerebris încearcă să culeagă informaţii despre propria existenţă de la toţi cei pe care îi întâlneşte. Articulează cu greu ultimele cuvinte firave rămase pe bolta minţii. Trupul i se mişcă anevoie, de parcă trebuie întors cu cheia.

Seamănă cu un copil bătrân, condamnat la o căutare non-sensică în purgatoriul amneziei. Lângă el, în patul vecin, îşi plânge amarul un bătrân bolnav de scleroză, uşor mitoman şi puţin cleptoman. Valentin Uritescu aduce o nuanţă ludică acestui rol. Este însă un joc tragicomic, la finalul căruia există un singur câştigător real: moartea. Bătrânul este, poate, cel mai complex personaj al dramei. În mod ironic, el denotă adesea o luciditate impresionantă.

La un nivel subtil, îi manipulează pe ceilalţi cu poveşti scornite din dorinţa de a râde în nas tragediei de a fi abandonat. Țăranul Bratoi este omul aflat la locul nepotrivit. Nebunia lui constă în a crede că mai are şanse de scăpare. Naivul Fero (Andrei Huţuleac) suferă de hipermnezie şi repetă detalii exacte despre istoria şi geografia Elveţiei.

Obsesia lui nu e întâmplătoare, anticipând promisiunea deşartă a unui eden îndepărtat. „Cenuşăreasa mută” (Raluca Aprodu) îşi aşteaptă prinţul, dar îl descoperă unde se aştepta mai puţin. Last but not least, Marius Stănescu se transfigurează emoţionant în rolul lui William, paranoicul shakespearian pentru care scrisul reprezintă unica evadare din infernul nebuniei. El reuşeşte să-i păcălească pe toţi că este un inspector trimis să le evalueze starea de sănătate şi este ales tacit liderul grupului.

Existenţa monotonă a pacienţilor ia o turnură dramatică în momentul în care Kontuzov este luat drept erou şi decorat cu medalia de onoare de o delegaţie NATO. Prizonierii spitalului îşi lansează speranţele, ca un bumerang, spre Elveţia – ţara unde saloanele sunt impecabile şi mâncarea e de lux.

Din păcate, ele se întorc înapoi şi-i lovesc în moalele capului. Visul le este curând spulberat după ce Kontuzov se dovedeşte a fi un om simplu care şi-a pierdut minţile. Războiul sfârtecă nu doar trupuri, dar şi suflete. Ipocrizia şi falsa onoare se învârt cu graţie în jurul pseudo-gloriei fabricate din aroganţă.

Decorul (Nina Brumuşilă) descrie o cameră cu pereţi scorojiţi în care aproape că simţi mirosul de igrasie. Legătura cu „lumea de dincolo” se face printr-o fereastră – un ochi adormit, deschis din când în când, spre a arunca un strop de lumină peste capetele deznădăjduite dinăuntru.

Bolnavii îşi consumă singurătatea într-o închisoare fără gratii. Huruitul asurzitor al avioanelor răsună constant deasupra scenei. Sala de teatru devine o extensie a salonului 6. Astfel, spectatorul se împărtăşeşte cu o intensitate tulburătoare din haosul şi disperarea protagoniştilor.

În „Spitalul comunal”, luciditatea se prăbuşeşte treptat sub apăsarea unei lumi pe cale de dispariţie. Nebunii solidarizează, ştiind că sunt o specie preţioasă. Metaforic, ei aleg să uite, pentru că amintirile îi ţin legaţi de o realitate indezirabilă.

Având la bază textul dramaturgului bulgar Hristo Boicev, spectacolul se numără printre cele mai valoroase creaţii ale regizorului Felix Alexa.

INFO

Teatrul Metropolis (Str. Mihai Eminescu, nr. 89, sector 2, Bucureşti)

Spitalul comunal, de Hristo Boicev

Duminică, 11 ianuarie 2015, ora 16.00, luni 12 ianuarie 2015, ora 19.00

Răzvan VASILESCU – Kontuzov
Valentin URITESCU – Bătrânul
Marius MANOLE – Bratoi
Marius STĂNESCU – William
Adela MĂRCULESCU – Bătrâna
Paul CHIRIBUȚĂ – Generalul, Doctorul
Andrei HUȚULEAC – Fero
Raluca APRODU – Cenușăreasa
Andreea VASILE / Florentina ȚILEA – Asistenta medicală
Maria JUNGHIETU – Copilul, Femeia
Alexandru CHINA – Copilul
Alex ȘTEFĂNESCU, George ROTARU – Asistenți medicali și soldați
Teodor PANĂ – Cosmin

Regia artistică: Felix ALEXA
Scenografia: Nina BRUMUȘILĂ

light design și ilustrație muzicală: Felix ALEXA
un colind horror Ada MILEA

Traducerea: Cătălina Puiu

F0to din „Spitalul comunal“ – Cosmin Ardeleanu

16
/09
/19

Românii iubesc arta, dar de la distanță. Peste 7 din 10 adulți români regretă că nu și-au dezvoltat pasiunile artistice din copilărie, deși consideră că ar fi putut să le transforme într-o meserie, conform unui studiu național realizat  pe un eșantion reprezentativ de peste 1.400 de persoane. Motivul care i-a determinat să renunțe la pasiunea lor este de natură financiară.

16
/09
/19

Dirijorul Emerit Mariss Janson a fost nevoit să își anuleze concertele alături de Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam în datele de 18 și 19 septembrie și pe 21 septembrie la București, din motive de sănătate. Orchestra este recunoscătoare dirijorului român Cristian Măcelaru, care a fost de acord să preia programul neschimbat în timp atât de scurt.

16
/09
/19

Pe scurt, în cifre, a doua treime a Festivalului Internațional „George Enescu” a însemnat 25 de spectacole, 68 de lucrări, apartinând unui număr de 38 de compozitori, de la contemporani, chiar patru prime audiții, la Beethoven, Rahmaninov, Wagner, Sostacovich, Britten, Richard Strauss, Poulenc, Grieg, Ravel, Brahms, Lutoslavki, Simanowski, Lipatti, Ligeti și, în fiecare zi, cel puțin o lucrare semnată George Enescu.

14
/09
/19

Noua stagiune a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova 2019-2020 se deschide cu un spectacol care va testa limitele noastre actuale, ca si capacitatea de schimbare: putem coloniza planeta Marte sau o putem doar „proiecta” în datele tehnicii de azi? Cât este dorință și cât este pragmatism în acest deziderat?

Page 1 of 82412345...102030...Last »