Splendida ucidere ritualică a lui Gorge Mastromas
https://www.ziarulmetropolis.ro/splendida-ucidere-ritualica-a-lui-gorge-mastromas/

Sunt puţine spectacole de teatru care ajung, fie că îşi propun sau nu, la un adevăr atât de radical: există creaturi care ar trebui omorâte nu o dată, ci de mai multe ori, şi tot nu ar fi de ajuns. “Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas” merge până la acest capăt.

Un articol de Andrei Crăciun|15 mai 2015

O introducere ceva mai lungă, din care se va afla unde, când și de ce? 

Sunt la Arad, la Festivalul de Teatru Nou (ajuns la ediția a treia – și Aradul își dorește să fie capitală culturală europeană în 2021, și așa se explică explozia de festivaluri de pe cuprinsul țării noastre).

Este joi, 14 mai 2015, înainte de Apocalipsă. Ora 19. E timpul când Aradul intră în amurg. La cafenele, la terase, în restaurante e muzică de dans. Orașul respiră în ritmul apropierii de Vest. E un turn Babel cu o arhitectură cândva glorioasă, aici poți să auzi – atât de firesc – limba română împletindu-se cu limba maghiară și cu limba germană.
Intru în Teatrul Clasic “Ioan Slavici”. Îmi place să știu pe unde pășesc. Știu: Teatrul s-a înălțat între 1872 și 1874, deși, ca să fim onești cu istoria, lucrările au început în 1869. Dincolo de Carpați nici nu se obținuse independența față de turci! Mai erau încă șapte ani până când Principatele Unite aveau să devină Regat.

La inaugurare – era un septembrie târziu – avea să vină însuși Împăratul Imperiului Austro-Ungar, Franz Iosef. A fost mulțumit Împăratul de ce a văzut. Istoricii au consemnat că a elogiat frumusețea edificiului, numind-o demnă de orice capitală. S-a retras, totuși, după primul act. Franz Iosef avea să mai domnească alți 42 de ani. S-a săvârșit în noiembrie 1916, la 86 de ani, în plin Război Mondial. Mai era, totuși, mult până atunci – aproape jumătate de veac! 1874 era un an din “La Belle Epoque” a unui Imperiu care avea să dispară, așa cum obișnuiesc să dispară imperiile, lăsând în urma lor clădiri mărețe, ceva cultură, mult sânge și o salbă de nedreptăți.

Teatrul avea să supraviețuiască unui incendiu groaznic, în 1883 și să fie botezat, într-o epocă de redeșteptare a identității naționale românești, cum spune orice clișeu, cu numele marelui clasic Ioan Slavici – îl cunoașteți, prieten bun cu Mihai Eminescu. Ioan Slavici avea să moară în 1925, după 77 de ani de viață, lăsând în urmă o splendidă colecție de nuvele rurale.

Ioan Slavici (născut în Șiria, lângă Arad), strălucit om de litere românești, a fost, însă, și un antisemit feroce – era de părere că evreii ar trebui aruncați în Dunăre, până la ultimul, să le dispară sămânța. La drept vorbind, singurul nostru mare clasic care nu era nici rasist, nici xenofob și nici nu se închina la icoana sfântului țăran român a fost Ion Luca Caragiale, urban atroce, cetățean al întregii lumi, mort în exil, la Berlin, cu treisprezece ani înaintea lui Slavici.

Astăzi, ca să intri în Sala Mare a teatrului din Arad, treci, inevitabil, pe lângă o statuie din care Ioan Slavici se uită ferm înspre viitor, încruntându-se. O mustață severă îi temperează acvilinitatea nasului.

Merg să văd “Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas”, spectacol al Teatrului “Regina Maria” din Oradea. La intrare mi se dă, ca tuturor celorlalți spectatori, o cagulă. E neagră și cu ea ar trebui să îmi ascund chipul în următoarele două ore. Spectatorii își trag sau nu cagulele și se așază în lateralele scenei. Spectacolul acesta nu este unul obișnuit.

Un fragment ceva mai scurt, din care se va afla cine și ce

Dennis Kelly s-a născut într-o familie catolică, în nordul Londrei, în 1970. Patruzeci și trei de ani mai târziu, la “Royal Court Theatre” se juca pentru prima dată această piesă care arată, fără rest, ce poate să devină un om. Când a scris “Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas”, Dennis Kelly era deja celebru și bogat. Cunoscuse succesul și în teatru, și în televiziune. Îl putem suspecta că n-a scris acest text pentru glorie, ci pentru a spune un adevăr – adevărul radical.

Povestea este așa: un om, Gorge Mastromas, are de ales, cum am avut fiecare dintre noi, încă din copilărie, între bunătate și lașitate. Va veni o zi în care își va spune că amândouă înseamnă același lucru. Se schimbă, se lasă corupt de bani și de putere, își întemeiază regatul pe minciuni, se căsătorește din minciună, își vinde familia mințind, își ucide fratele, iar la finalul vieții ajunge să spună că adevărul însuși este o minciună și apoi…
Desigur, apare și un pistol în scenă și știm de la Cehov ce se întâmplă în astfel de situații.

Gorge Mastromas se va sinucide, târziu, când tot răul era deja făcut.

Dacă aș fi fost regizorul acestui spectacol, le-aș fi dat spectatorilor nu doar o cagulă ci și o armă deloc albă. Și i-aș fi invitat pe fiecare să îi tragă un glonț în cap lui Gorge Mastromas și tot n-ar fi fost de-ajuns.

Regizorul “Uciderii ritualice” este însă Bobi Pricop. Bobi are douăzeci și nouă de ani. El regizează curajos, dincolo de granițe și cu o mare sensibilitate la munca scenografei Irina Moscu – scenografia este spectaculoasă, una dintre cele mai bune din cât teatru am văzut în România astăzi.

Bobi Pricop începe spectacolul impunându-le actorilor să poarte cagule. Doar Gorge Mastromas însuși e fără. Personaje-narator cu chipurile acoperite îi deșiră, astfel, firul copilăriei și primei tinereți. Sunt scene teribile și alerte. Gorge Mastromas este un personaj dezgustător și devine imposibil pe măsură ce renunță la toate atributele care fac din om o specie cât de cât suporabilă. Richard Balint îl joacă și nu îl joacă deloc rău, deși – dacă mi se îngăduie observația – intră cam lent în rol.

În devenirea sa grotescă, Gorge Mastromas calcă în picioare mai mulți oameni. Iată-i: un afacerist (Martin), jucat de Pavel Sîrghi (actor care nu excelează la dicție, dar suplinește prin expresie – o posibilă explicație aici), femeia pe care, teoretic, o iubește – Louise (jucată de Mihaela Gherdan, o actriță dăruită), propriul frate – Gel (jucat de Sorin Ionescu, un actor care merită unele elogii aparte).

Gorge Mastromas ucenicește în ticăloșie pe lângă A., reprezentanta unei bănci (excelent întruchipată de Ioana Gajdo, o altă actriță despre care veți mai auzi), pentru a încheia, bătrân și cinic și bogat și înfrânt, cu o întâlnire cu Pete (Alin Stanciu, foarte bun). Iar finalul…

Finalul cade ca o ghilotină. Spectatorii își predau cagulele, uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas s-a încheiat. Înapoi în realitate!, unde victoria nemernicilor este, totuși, ceva mai categorică.



17
/03
/22

Miercuri, 23 martie 2022,  de la ora 19.00, Corul Filarmonicii „George Enescu”, condus de Iosif Ion Prunner, va susține un program dedicat apropiatei sărbători pascale: Missa In illo tempore de Claudio Monteverdi și câteva lucrări de Gavriil Musicescu: Imnele Sfintei Liturghii, Concertul coral nr. 1, op. 15 și Concertul coral nr. 2, op. 30. Concertul este realizat în parteneriat cu Trinitas TV.

15
/03
/22

Tabăra de artă „Pictori de azi la Balcic”, organizată de Asociația ELITE ART club UNESCO, reunește, încă din anul 2003, creațiile artiștilor într-o arhivă de exprimare stilistică, fiecare pictor participant abordând în stilul caracteristic diversitatea de forme și imagini pe care Balcicul o oferă.

15
/03
/22

Considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii, un creator romantic influențat puternic de stilul clasic, Johannes Brahms a fost așezat de celebrul dirijor și pianist Hans von Bülow pe un piedestal, alături de ceilalți doi mari „B” ai muzicii germane: Bach – Beethoven – Brahms.

14
/03
/22

Dintotdeauna omul a căutat un refugiu în artă în momente de criză. Zilele acestea, când Europa se află în fața celui mai dificil moment din istoria sa recentă, întâmplarea m-a dus la o expoziție multimedia care aduce în prim-plan poezia scrisă de femei în România, deschisă la Art Hub, pe strada Budișteanu numărul 10, între 1 și 24 martie.

13
/03
/22

„Pentru mine, fericirea înseamnă creaţie şi iubire pentru şi de la cei dragi. Dar, dacă mi s-ar cere să aleg între a fi fericit şi a fi util, cred că aş alege a fi util”, spune unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori francezi de azi, totodată și unul dintre dramaturgii contemporani cei mai jucați.