SPOTLIGHT 2018 – Bucharest International Light Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/spotlight-2018-bucharest-international-light-festival/

Între 12 şi 15 aprilie, SPOTLIGHT – Bucharest International Light Festival transformă, pentru al patrulea an la rând, una dintre cele mai importante artere ale Bucureştiului, Calea Victoriei, într-o galerie în aer liber a instalaţiilor de lumină.

Un articol de Petre Ivan|11 ianuarie 2018

 

În parteneriat cu Festivalul Luminilor de la Berlin, Spotlight 2018 aduce la București proiecte multimedia care îmbină tehnica de ultimă generație cu conținut artistic, emoție și storytelling, anunță organizatorii evenimentului, Primăria Capitalei prin ARCUB.

Sub motto-ul ediției din 2018, „United We Shine”, organizatorii festivalului invită artiștii din țară și străinătate să participe la CONCURSUL DE VIDEO MAPPING SPOTLIGHT. Pentru prima dată în istoria festivalului, fațada Palatului CEC va fi transformată prin proiecții 3D de video mapping cu cele mai inovative lucrări înscrise în concursul ediției Spotlight din acest an.

Șase dintre cele mai creative propuneri vor fi selectate de un juriu de specialitate și vor fi proiectate, pe toată durata festivalului, pe fațada Palatului CEC. Marele câștigător al concursului de video mapping Spotlight 2018 va fi ales chiar de public, pe baza voturilor online.

Inspirată de sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire a României, tema proiecțiilor de video mapping înscrise în competiția Spotlight din acest an este „United We Shine”. Propunerile participanților trebuie să pună accent pe conceptul de solidaritate, pe ideea conexiunilor dintre oameni și orașe, dintre culturi și etnii diferite, fațade și artă, lumină și întuneric. Conectând oamenii la oraș, istoria la tehnologie, trecutul la viitor și arta la ritmul urban, Spotlight pune la dispoziție artiștilor de pretutindeni una dintre cele mai impresionante clădiri ale Bucureștiului pentru a-și exprima propria viziune despre unitate, spirit de echipă și solidaritate.

Termenul limită de depunere a propunerilor de video mapping pentru fațada Palatului CEC este 9 februarie 2018. Cele șase echipe finaliste vor primi premii in valoare de 3.000 € fiecare. Lucrarea câștigătoare va fi aleasă prin vot public, din cele șase finaliste, și va fi premiată cu alți 5.000 €.

Mai multe detalii privind înscrierea și regulamentul concursului sunt disponibile pe spotlightfestival.ro.

Foto: Spotlight 2018 – facebook

 

30
/05
/23

Cele 10 documentare din programul primei ediții LYNX Festival sunt deja sold-out, cu două zile înainte de începerea evenimentului. În perioada 1 – 5 iunie, la Brașov, pasionații de film și natură se vor putea delecta cu un program complex și complet de proiecții, vernisaje și expoziții de fotografie, activități în natură, masterclass-uri cu invitați internaționali, întâlniri cu artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și alte evenimente-surpriză.

30
/05
/23

Muzeul Național de Artă al României este gazda unui nou eveniment „Întâlnire la muzeu”, marți 30 mai 2023, de la ora 18:00, în Sala Auditorium, strada Știrbei Vodă nr. 1. Invitații lui Călin Stegerean sunt Bernard Blistène și Ami Barak, personalități de prestigiu ale artei contemporane.

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.