Spuma grupelor şi promisiunea americană – Mondialul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/spuma-grupelor-si-promisiunea-americana-mondialul-metropolis/

Afirmam într-o pastilă anterioară că după epuizarea meciurilor din grupe Mondialul se va restarta. Nu m-am înşelat deloc, deşi premise existau.

Un articol de Cinesseur|2 Iulie 2014

Opt întâlniri s-au consumat în ultimele patru zile şi fiecare a fost memorabilă în felul ei. Voi enumera succint, însă tot va ieşi o frază lungă:

Brazilia-Chile pentru chinul şi spasmele gazdelor în faţa unei iminent-premature eliminări, Columbia-Uruguay pentru golurile-bijuterie înscrise de James Rodriguez, singurul fotbalist din tot turneul care joacă fotbal aşa cum Bogart purta pălăria, cu perfectă naturaleţe adică, Olanda-Mexic pentru repetiţia generală făcută de van Gaal înainte de a prelua Manchester United, băieţii săi tranşând calificarea în celebra secvenţă temporală consacrată ca Fergie time, Costa Rica-Grecia pentru serviciile igienice aduse fotbalului prin ejectarea decepticonilor Karagounis şi Salpingidis din competiţie, Franţa-Nigeria pentru lecţia de sinucidere asistată predată de nigerieni în ultimele 10 minute, Germania-Algeria pentru lacrimile selecţionerului învinşilor, bravul bosniac Vahid Halilhodžić şi Argentina-Elveţia pentru inutila demonstraţie a teoremei „Argentina fără Messi e ca salata de icre Negro fără guma xantan”.

Mondialul Metropolis

“James Rodriguez, singurul fotbalist din tot turneul care joacă fotbal aşa cum Bogart purta pălăria, cu perfectă naturaleţe adică” – Cinesseur

Am lăsat înadins la urmă ultima partidă din această fază, respectiv Belgia-SUA. Pentru mine, a fost cea mai cinematografică dispută a acestui turneu final (cel puţin până acum) în termeni de naraţiune filmică pusă în scenă ca la manual, indiferent de autorii manualului sau de şcoala de provenienţă.Belgia-SUA a fost un action thriller electrizant, orchestrat de doi tineri domni cu statut glorios de fotbalist, dar aflaţi în prezent în căutarea gloriei şi ca antrenori: Wilmots şi Klinsmann. Concepţia lor regizorală a inclus ritm, tensiune, replici şi contra-replici, plus un semi-twist pe post de grand finale. Cine face confuzia între deznodământ şi happy end, fie şi pentru una dintre tabere, o face pe proprie răspundere.

Spectacolul n-ar fi fost posibil fără abordarea pozitivă a ambilor protagonişti de pe margine. Deşi i-ar fi fost la îndemână, Klinsmann, selecţionerul unei trupe fără vedete interplanetare, n-a refuzat jocul, n-a pârjolit holde, n-a otrăvit fântâni şi nici nu i-a momit pe belgieni cu ambuscade primitive. Cum ziceam, putea s-o facă, au recurs la aceste tactici distructive – cu rezultate răsunătoare – chiar compatrioţi de-ai săi (Otto Rehaggel), dar Klinsi, atacant de meserie, a ieşit la luptă în câmp deschis, deşi valoarea lotului său era la jumătate. A mizat pe coeziunea grupului şi pe acel element care îi face pe americani speciali (sau de neînţeles, pentru existenţialiştii europeni firoscoşi): încăpăţânarea de a nu renunţa, de a lua mereu de la capăt pentru a ajunge în cele din urmă la capăt, indiferent care e acela. E adevărat, sunt destule alte prostii care-i fac pe americani antipatici, de la junk food la aiurelile motivaţionale, dar măcar pentru spiritul die hard merită apreciaţi!

Monndialul Metropolis - Last Samurai, colaj by Cinesseur

Monndialul Metropolis – The Last Samurai, colaj by Cinesseur

Americanii au cedat, dar au făcut-o de gât cu oponenţii. Nu s-au baricadat, nu au tras de timp, nu s-au fofilat. După fiecare ocazie a belgienilor, şi au fost vreo 10 cel puţin uriaşe, porneau de la zero ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Un resort intern ce poate trece lejer inconştienţă sau lipsă a instinctului de conservare îi împingea de fiecare dată spre poarta cealaltă, cu toate riscurile aferente (de la o astfel de aventură li s-a şi tras). Au eşuat, dar au făcut-o în cel mai demn-brazilian mod cu putinţă (ediţia 50-60, desigur). Au eşuat, dar se vor întoarce.

Vă aduceţi aminte secvenţa din The Last Samurai în care Tom Cruise şi-o ia rău pe coajă?, muşcând iar şi iar ţărâna, de fapt mocirla, căci în decorul acela avea loc caftul. Sigur, ar putea fi o sugestie cinefila plebee, îmi asum asta, dar mi se pare cea mai potrivită contextului de faţă pentru că perdaful pe care-l încasa era parte a unei etape de iniţiere într-o tehnică de luptă ce nu era a lui. „Naţionala” de fotbal-soccer încă învaţă fotbalul, dar îi place al naibii de mult să înveţe, indiferent de câte ori scoate mingea din plasă (apropo, goalkeeper-ul yankeu Tim Howard poate fi văzut lejer în rolul lui Tom Cruise, nu e nimic deplasat în această analogie). Va veni şi vremea în care vor ajunge unde şi-au propus. E inevitabil. Partida de aseară e o declaraţie de intenţie fără echivoc.

Statistic, optimile recent încheiate au dărâmat sau stabilit noi recorduri. Unul dintre acestea e cel al paradelor reuşite de un portar într-un singur meci (16, Tim Howard, aseară). Altul e acela că cinci partide din opt au avut nevoie de prelungiri, dintre acestea două încheindu-se abia după loviturile de departajare. E o diagramă care indică echilibru, stare confirmată şi de faptul că toate câştigătoarele de grupe, inclusiv Costa Rica, au pătruns in corpore în etapa imedat superioară. Spuma grupelor! Spuma zilelor ce vor să vie…


Mondialul Metropolis – trailer

Foto: Tim Howard, Mondialul Metropolis şi Lst Samurai – heavy.com, fifa.com

17
/07
/18

“Unu-i meșter mondial / Kylian MBAPPE / A scos Franța la un dans / Pe Champs-Élysées...” (ultima strofă) / Ce-a fost mai greu, Mondialul rusesc, a trecut. Urmează o vară fierbinte cu seri lungi și șprițuri reci, în cinstea epigramistului Păstorel, cel care a inpsirat și această poezioară, de 14 strofe, în formă continuată.

13
/07
/18

N-au mai rămas multe ore până la meciul pentru medalia de bronz: Belgia – Anglia (astăzi, de la ora 17.00). Și dacă unor concetățeni din urbea sa Mondialul din Rusia li s-a părut unul lung și plictisitor, domnul Spirache funţionar la prefectură, personaj compus din familie, slujbă şi cumsecădenie, iubitor de Premier League și susținător pătimaș al echipei lui Harry Kane,  Trippier și Dele Alli, nu împărtășește pe deplin această impresie.

05
/07
/18

Când am început eu să bat mingea pe maidan, cel mai mare jucător al lumii era Pele. Până și televiziunea română a dat meciul lui de retragere, cel dintre NY Cosmos și Santos. Am învățat ce înseamnă să centrezi cu efect maxim, cu exteriorul, cu cele mai mici trei degețele ale piciorului, dintr-un filmuleț demonstrativ cu același Edson Arantes do Nascimento.

04
/07
/18

Șase meșteri mondiali / Au muncit pe brânci / RADAMEL a suspinat / Și-au rămas doar cinci... Ca să nu-l fure somnu’ în “optimi”, cronicarul Pantacruel a băut un vin vechi de pe vremea faimosului epigramist Păstorel, suficient pentru ca Mondialul Metropolis să alunece molatic către un ghiers în formă continuată (precum infracţiunile din Codul Penal)

03
/07
/18

Șase meșteri mondiali / Suceau babaroase / LUKAKU a dat mai mare / Și-au rămas tot șase... Ca să nu-l fure somnu’ în “optimi”, cronicarul Pantacruel a băut un vin vechi de pe vremea faimosului epigramist Păstorel, suficient pentru ca Mondialul Metropolis să alunece molatic către un ghiers în formă continuată (precum infracţiunile din Codul Penal)

02
/07
/18

Ca să nu-l mai fure somnu' și-n "optimile" din seara asta, cronicarul Pantacruel a băut un vin vechi de pe vremea faimosului epigramist Păstorel, suficient ca Mondialul Metropolis să alunece molatic către un ghiers în formă continuată (precum infracţiunile din Codul Penal)

Page 1 of 512345