St Petersburg – 11 arii în premieră mondială de Cecilia Bartoli
https://www.ziarulmetropolis.ro/st-petersburg-11-arii-in-premiera-mondiala-de-cecilia-bartoli/

Albumul Ceciliei Bartoli, St Petersburg, un album al premierelor, se lansează astăzi, 13 octombrie. Acesta conţine 11 arii înregistrate în premieră mondială de Cecilia Bartoli, ansamblul I Barrochisti, dirijor Diego Fasolis; 11 arii descoperite de Cecilia Bartoli în arhiva Teatrului Mariinski din St Petersburg, pe care nu le-a mai cântat nimeni în ultimii 200 ani.

Un articol de Cristina Comandasu|13 octombrie 2014

St Petersburg, Cecilia Bartoli / Este vorba despre arii scrise de Francesco Araia, Hermann Raupach, Domenico Dall’Oglio, Vincenzo Manfredini şi Domenico Cimarosa, compozitori angajaţi pe parcursul secolului al XVIII-lea de trei dintre cele mai importante ţarine ale Rusiei: Ana, Elisabeta şi Ecaterina cea Mare.

Interpreta de muzică clasică cu cele mai multe discuri vândute în prezent: aceasta este mezzosoprana italiană Cecilia Bartoli – un adevărat fenomen vocal şi intelectual; pentru că, desigur, casa de discuri cu care colaborează, Decca, are un marketing exemplar, dar mai mult decât atât, Cecilia Bartoli însăşi este o artistă ieşită din tipare, surprinzătoare pe fiecare dintre albumele pe care le înregistrează.

Nu întâmplător am numit-o pe Cecilia Bartoli un fenomen vocal şi intelectual; un fenomen vocal, pentru că atât de rar se nasc mezzosoprane cu agilitatea, versatilitatea, frumuseţea glasului ei; un fenomen intelectual, pentru că Cecilia Bartoli este cu adevărat un soi de arheolog muzical: mai toate discurile ei cuprind lucrări scrise în secolele trecute, înregistrate în premieră mondială, pentru că au fost descoperite în vechi arhive de Cecilia Bartoli.

Discul este unul special din mai multe motive, unul dintre ele: faptul că Cecilia Bartoli cântă pentru prima dată în limba rusă – este vorba despre momente din opera „Altsesta” de Hermann Raupach, un compozitor german care a trăit între 1728 şi 1788. Din 1755, Hermann Raupach a fost muzician al curţii din St Petersburg, iar „Altsesta” este a doua operă scrisă în limba rusă. Prima i-a aparţinut lui Francesco Araia.

Desigur, e de înţeles atitudinea conducătorilor Rusiei de a avea la curte muzicieni care să compună lucrări de calitate, în spiritul a ceea ce se scria în acelaşi timp la curţile din vestul Europei; ariile de albumul St Petersburg sunt exemplare extrem de reuşite ale unei muzici în stil baroc, cu ethosul şi virtuozitatea specifice; însă mai mult, aşa cum remarcă chiar şi Cecilia Bartoli într-un interviu acordat AFP, aceste arii au şi un spirit aparte, punând mai curând accentul pe sentiment decât pe virtuozitate – pentru că, nu-i aşa, sufletul rus este plin de patos şi oscilează atât rapid între stări antagonice.

În stil mare

Cecilia Bartoli face totul în stil mare: lansarea pentru presă a albumului St Petersburg a fost gândită în acelaşi spirit – un concert susţinut pe 6 octombrie 2014 în Galeria Oglinzilor din Palatul Versailles. Sigur, un concert la Palatul Ermitage ar fi fost poate mai potrivit, însă în actualul context internaţional, somptuosul Versailles a fost o alegere mai bună.

Am ascultat cu încântare acest nou album al Ceciliei Bartoli. Mi-au plăcut selecţia repertorială, vocea, care sună absolut extraordinar pentru o cântăreaţă care se apropie de 50 ani, ansamblul care o acompaniază, suplu, compact şi cu o evidentă ştiinţă a interpretării muzicii baroce. Este clar o mare reuşită de care sper să vă bucuraţi şi dvs.

Puteţi asculta albumul St Petersburg, chiar în ziua lansării sale internaţionale, la Radio România Muzical: luni, 13 octombrie, de la ora 19 sau în reluare duminică, 19 octombrie, de la 13.05. Albumul este inclus şi în campania „Votează discul de muzică clasică al anului 2014” derulată la www.romania-muzical.ro, unde puteţi asculta şi reasculta toate albumele intrate în competiţia care va desemna pe baza votului publicului discul de muzică clasică al anului 2014.

Discul este disponibil şi în România, în magazinele de specialitate sau poate fi achiziţionat de la www.deccaclassics.com.

Foto: St Petersburg – ceciliabartolionline.com

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]