Stagiunea de marţi seara, la Ateneu: Duo Kitharsis
https://www.ziarulmetropolis.ro/stagiunea-de-marti-seara-la-ateneu-duo-kitharsis/

Pe 12 mai, de la ora 19.00, Duo Kitharsis cântă la Ateneul Român .

Un articol de Liliana Matei|9 mai 2015

Duo Kitharsis a luat ființă la București, în anul 2009 şi, în scurt timp, cariera celor doi muzicieni se arcuieşte promiţător. Participarea îndrăzneaţă în competiţii din ţară şi din străinătate adună în palmares distincţii onorante. După ce, de curând, Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan au concertat în Sala Radio din Bucureşti, în seara zilei de 12 mai, ei vor fi oaspeţii Stagiunii de marţi seara.

Recital de chitară
Duo Kitharsis

ALEXANDRA PETRIŞOR, DRAGOŞ HORGHIDAN

Program

Jean-Philippe Rameau
Allemande, Le Rappel des Oiseaux,
Les Tendres Plaintes,  Les Cyclopes
Dušan Bogdanović
Sonata-Fantasia
Manuel de Falla
Nocturno
Dans spaniol nr. 1 din opera La vida breve
Mauro Giuliani
Grandes Variations Concertantes, op. 35
Astor Piazzolla
Tango Suite

După absolvirea cu succes a Facultății de Interpretare Muzicală din cadrul Universității Naționale de Muzică din Bucureşti, la clasa de chitară a lect. univ. dr. Cătălin Ștefănescu-Pătraşcu, Duo Kitharsis îşi continuă studiile de Master în duo de chitară la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Stuttgart avându-i ca profesori pe Ivo şi Sofia Kaltchev.

Începând cu anul 2013, Duo Kitharsis studiază la Conservatoire de Strasbourg, la clasa unuia dintre cele mai celebre duo-uri de chitară din lume, Duo Melis – Alexis Muzurakis şi Susana Prieto.

Duo Kitharsis a susţinut concerte alături de artişti internaţionali de renume în diverse festivaluri de chitară, cum ar fi: Festivalul Internaţional de Chitară Transilvania (Cluj-Napoca, România), Terra Siculorum (Odorheiu Secuiesc, România) şi Hibernal de Chitară (București, România).

În 2014, cea de a III-a ediție a turneului extraordinar „Muzica în Palatele României” i-a avut ca protagonişti pe Duo Kitharsis. Concertele s-au desfăşurat la Palatul Mogoşoaia, Castelul Peleş şi Palatul Marincu, dovedind un real succes în rândul publicului iubitor de muzică clasică.

Tot în 2014, Duo Kitharsis susține concertul anului din cadrul seriei „Nouveaux Talents” pe scena Auditoriumului – Cité de la musique et de la danse din Strasbourg.
Duo Kitharsis debutează la Paris în anul 2015, la Hôtel de Soubise – Archives nationales în cadrul sezonului de concerte organizate de către Asociatia „Jeunes Talents”.

Duo Kitharsis a fost invitat să susţină concerte pe scenele internaţionale din Germania, Franţa, Italia şi Polonia.
Duo Kitharsis cântă pe instrumente realizate de către lutierul român Alexandru Marian.

INFO

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Luni – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.

19
/10
/23

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.

18
/10
/23

Joi, 19 octombrie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.

09
/10
/23

An de an, Munteanu își donează ziua de naștere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost aleasă campania Asociației Casa Bună prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru construcția Grădiniței Bune, astfel încât copiii din Ferentari să aibă grădinița lor și să pornească la școală cu șanse egale cu ale copiilor care au acces la educație preșcolară.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.