Stagiunea Regală începe cu un concert extraordinar al Cameratei Regale
https://www.ziarulmetropolis.ro/stagiunea-regala-incepe-cu-un-concert-extraordinar-al-cameratei-regale/

Camerata Regală, violonista Sarah Nemţanu şi dirijorul polonez Jacek Rogala (foto) deschid Stagiunea Regală 2024 cu un concert extraordinar, susţinut la Ateneul Român.

Un articol de Liliana Matei|28 octombrie 2024

Evenimentul, programat duminică, 3 noiembrie, de la ora 19.00, va aduce în fața publicului o selecție remarcabilă de lucrări din patrimoniul muzical european/

Deschiderea celei de-a douăsprezecea Stagiuni Regale,eveniment de tradiție în peisajul muzical bucureștean, se desfășoară sub egida Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025, un program bilateral menit să consolideze relațiile culturale dintre cele două țări și să promoveze schimburile artistice.

Concertul va fi o ocazie unică de a explora muzica poloneză prin prisma uverturii operei „Jadwiga, regina Poloniei” a compozitorului Karol Kurpiński, pentru prima dată programată în România de Camerata Regală pe 3 noiembrie, dar și de a redescoperi capodopere precum Concertul pentru vioară de Jean Sibelius, în interpretarea excepționalei violoniste franceze de origine română Sarah Nemțanu, și bine-cunoscuta Simfonie a VI-a în fa major op. 68 „Pastorala” de Ludwig van Beethoven.

Dirijorul polonez de renume internațional Jacek Rogala a realizat numeroase prime audiții și înregistrări pentru radio și coloane sonore ale unor filme recunoscute. În colaborare cu Orchestra Filarmonicii Świętokrzyska, a înregistrat un ciclu de patru CD-uri Album Polski, un CD intitulat We Are From Here, cu muzica lui Włodek Pawlik și un CD intitulat Muzyka na otwarcie, cu lucrări comandate de compozitori polonezi. Între anii 2007 și 2011, a dirijat premierele a cinci balete contemporane produse de Filarmonica Świętokrzyska și Teatrul de dans Kielce, inclusiv Zdarzyło się w Jeruzalem de Krzesimir Dębski și Pinokio, lucrare a renumitului compozitor polonez Mieczysław Weinberg. Din 2013, ca parte a colaborării dintre Filarmonica Świętokrzyska și Universitatea de Muzică F. Chopin, dirijează anual spectacole în cadrul ciclului numit „Opera în Filarmonică”. Este invitat permanent la numeroase festivaluri și competiții internaționale de renume din Europa, Asia și ambele Americi. De asemenea, compune muzică simfonică, de cameră, corală și electronică, care a fost prezentată în Europa și America de Nord. A fost distins cu Medalia pentru Meritul Culturii „Gloria Artis” și cu Premiul Asociației Autorilor Polonezi (ZAIKS) pentru promovarea muzicii poloneze.

Violonista franceză de origine română Sarah Nemțanu este recunoscută pe plan internațional pentru cariera sa impresionantă, fiind apreciată pentru expresivitatea și energia interpretărilor sale. La doar 21 de ani, a fost numită concertmaestru al Orchestrei Naționale a Franței, devenind una dintre cele mai tinere violoniste din lume care ocupă această poziție într-o orchestră cu activitate la nivel mondial. În 2011, Figaro Magazine a inclus-o în lista celor mai influente șase violoniste la nivel global, o recunoaștere a impactului său major pe scena muzicală internațională. Printre realizările sale solistice se numără interpretările memorabile ale concertelor de vioară de Mendelssohn și Brahms, sub bagheta unor mari dirijori precum Kurt Masur, Bernard Haitink și Valery Gergiev, cucerind publicul din cele mai mari săli de concert din lume. Sarah Nemțanu și-a consolidat cariera solistică prin lansarea unor albume de succes, cum ar fi Gypsic (2010), inspirat de originile sale românești, care evocă ritmurile balcanice. De asemenea, în 2009, a avut rolul de solist în coloana sonoră a filmului „Le Concert” de Radu Mihăileanu, interpretând concertul lui Ceaikovski și câștigând o apreciere și mai mare la nivel global. Pe lângă activitatea sa concertistică intensă, se dedică formării noii generații de muzicieni, fiind profesoară de vioară la CNSM din Paris din 2022.

De cincisprezece ani, Orchestra Camerata Regală este una dintre cele mai prestigioase orchestre camerale din România care impresionează prin înalta calitate a programelor prezentate publicului român și străin. Orchestra Camerata Regală s-a născut din pasiunea fără limite a unui grup de tineri muzicieni care și-au dorit să contribuie la dezvoltarea și promovarea muzicii culte din România. În scurt timp de la înființare, proiectul a devenit un nume de referință în domeniu, iar în prezent întâlnim Camerata Regală tot mai des atât pe scenele românești, unde desfășoară proiecte precum Stagiunea Regală de la Ateneul Român, cât și pe scenele internaționale: Elveția, Italia, Spania, Rusia, Albania, Polonia, Germania, Belgia, unde participă la importante festivaluri de profil. De asemenea, orchestra este o prezență constantă în Festivalul Internațional George Enescu. Denumirea „Camerata Regală” nu este întâmplătoare, orchestra dobândind în anul 2009 Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României.

Stagiunea Regală, aflată la a douăsprezecea ediție, a prezentat pe parcursul anilor concerte excepționale ale Cameratei Regale la pupitrul cărora s-au aflat dirijori de renume ca dirijorii Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Tito Ceccherini, Constantin Grigore, Sabin Pautza, Jin Wang, Kah Chun Wong, Tiberiu Soare sau Leo Hussain, și soliști de talia violoniștilor Shlomo Mintz, Alexandra Conunova, Remus Azoiței, Gabriel, Florin și Simina Crotioru, Alexandru Tomescu, Cristina Anghelescu, pianista Alexandra Dariescu, sopranele Nelly Miricioiu, Cellia Costea, Valentina Naforniță, Irina Iordăchescu, mezzo-soprana Ruxandra Donose, tenorii Teodor Ilincăi, Florin Guzgă ș.a.

03
/10
/24

Publicul bucureștean este așteptat în număr cât mai mare pentru a sărbători, de ziua lui Munteanu, facerea de bine. Și pentru a susține prin participarea la festival construirea primului teatru din istoria României exclusiv din donații - Grivița 53.

03
/10
/24

Ministerul Culturii susține prezența României în Village de la Francophonie / Satul Francofoniei, în contextul Summitului Francofoniei de la Paris, participare care se va centra în jurul marilor festivaluri internaționale de muzică, artele spectacolului și cinematografie.

27
/09
/24

Dincolo de limitele convenționale ale muzicii, într-un cadru remodelat vizual, recitalul Multicello :: J O Y al violoncelistei austriece Ana Topalovic este o fuziune dintre cele mai originale între armoniile clasice și cele contemporane. Evenimentul se va desfășura pe data de 5 octombrie 2024, ora 20.00, (acces de la 19:30) la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași (Str. Păcurari nr. 4). Biletele sunt disponibile online.

27
/09
/24

Pe 27 și 28 septembrie, Mega Mall îi invită pe toți pasionații de muzică la două seri de concerte cu Grasu XXL, AMI, Mario Fresh și Alexandra Căpitănescu. Evenimentele vor avea loc la ultimul nivel al parcării de la etajul 2B, iar intrarea este gratuită în baza brățării de acces, obținută prin aplicația SPOT. Accesul se face începând cu ora 18.00.

24
/09
/24

Teodora Brody este o interpretă vocală capabilă să vrăjească publicul din întreaga lume prin arta sa, care cuprinde și depășește jazz-ul, muzica clasică și muzica rădăcinii ei românești. Pentru cel mai recent album al său, „Rhapsody”, Teodora Brody și-a unit forțele cu una dintre cele mai formidabile orchestre ale lumii – London Symphony Orchestra – pentru a scrie un nou și incitant capitol al călătoriei sale prin repertoriul muzicii clasice, reimaginând lucrări binecunoscute de Beethoven, Bartók, Enescu și alți compozitori, în noi și curajoase interpretări vocale.

06
/09
/24

Celebrul violonist Dmitry Sitkovetsky, Președintele Juriului pentru secțiunea de vioară a Concursului Internațional George Enescu, ediția a XIX-a, va susține astăzi, 6 septembrie 2024, ora 19:00, un recital excepțional pe scena Ateneului Român, alături de bine-cunoscutul violoncelist de origine română Valentin Răduțiu și de pianistul Lukas Geniušas.

29
/08
/24

În perioada 3-5 septembrie 2024, Bucureștiul va găzdui cea de-a 9-a ediție a conferinței Mastering the Music Business (MMB), cel mai mare eveniment dedicat industriei muzicale din România. Conferința va avea loc la Hotel Caro și Club Expirat, oferind participanților oportunități inedite de învățare, networking și expunere în fața unor experți internaționali și locali din domeniul muzical.

21
/08
/24

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de patru zile, între 15 și 18 august 2024, #PesteTotinBrasov, în nouă locații din oraș și din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte de excepție, ateliere și filme muzicale, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.