Stagiunea TEATRU ÎN TVR – programul celei de-a treia săptămâni
https://www.ziarulmetropolis.ro/stagiunea-teatru-in-tvr-programul-celei-de-a-treia-saptamani/

Toate reprezentaţiile încep la ora 21.00 iar biletele se cumpără direct de la teatre. Spectacolele au loc în Grădina TVR, în aer liber.

Un articol de Petre Ivan|5 august 2020

Miercuri, 5 august, Teatrul Dramaturgilor Români ne invită la „Mazurka” de Alexandru Hausvater, care semnează şi regia spectacolului. Având în distribuţie pe Lari Giorgescu, Gavril Pătru şi Antoaneta Cojocaru, „Mazurka” este o reprezentaţie emoționantă, o odisee în mitul lui Chopin: GENIUL muzical și OMUL Chopin. Spectacolul nu este unul biografic, ci este realizat sub cheia replicii „Toți iubesc muzica, dar nu și omul” – şi aduce în prim plan pe OMUL Chopin incapabil să iubească, să mențină o relație.

Joi, 6 august, regizorul Sever Andrei aduce în grădina TVR un anti-basm comic, pentru adulţi despre nereușită, eșec, ratare, dorință și neîmplinire: Și nu au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. 4 actori, 5 tablouri, 6 cupluri –într-o acţiune cu dragoste, conflict, sex şi manipulare, toate ambalate într-o comedie cu un Motto neaşteptat: „Pozitivismul este o formă de alienare vitală pentru omenire”. Distribuţia spectacolului Şi n-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”​ adus de Compania Artistik Distopia este formată din: Delia Alexandra Riciu, Oana Moșnegu, Dan Murzea, Ștefan Mihai. Text și regie: Sever Andrei.

Vineri, 7 august, Teatrul Nottara prilejuieşte publicului întâlnirea cu o mare doamnă a scenei româneşti, Anda Caropol, care la 81 de ani ne oferă un spectacol eveniment: „Repetiția vieții mele” în regia lui Alexandru Jitea. Anda Caropol, în personajul Nina, oferă un recital despre cariera sa, dar cu trimiteri generale la viața de actor și reușește o interpretare admirabilă a personajului conceput de scenarist. Actrița transmite cu sensibilitate emoție în monologul principal, dar și umor în relațiile cu publicul. Prinsă printre amintiri și visând nostalgică la gloria de altădată, Nina urcă pe scenă pentru a-și repeta monologul neterminat. Dar autorii moderni nu mai produc texte pe măsura celor clasice, ei doar experimentează, spre disperarea actriței ce-și așteaptă ieșirea – încă nescrisă – din scenă. Înconjurată de oamenii din teatru, care i-au fost alături o viață întreagă, Nina își rostește monologul, într-un spectacol de-a viața și de-a realitatea – alternanțe care ne fac să râdem, păstrând mereu o lacrimă în colțul ochilor. Pentru că există o Nina în fiecare dintre noi.

Pentru că începând din acest an, pe 16 august este „Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor”, Asociația Culturală Zona aduce la TVR sâmbătă, 8 august, prima sa reprezentaţie a spectacolului memorial „Brâncovenii”, în regia Ivonei Boitan. Interpretează: Tomi Cristin, Mircea Constantinescu, Magda Catone. Textul spectacolului este scris de părintele Bogdan Aurel Teleanu. Pe 15 august 1714, de marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, la Istanbul era ucis domnitorul Constantin Brancoveanu, împreună cu cei 4 fii ai săi şi cu sfetnicul domnesc Ianache.

Duminică, 9 august este programat spectacolul „Sarmale cu dragoste” susţinut de Trupa Lui’s Art, textul şi regia fiind semnate de Ivona Boitan. Cu Victoria Dicu și Nicodim Ungureanu, „Sarmale cu dragoste” este o comedie spumoasă, romantică, un amestec de iubire, tandrețe, și… picanterie. Un spectacol cu un el și o ea, trecuți de prima tinerețe, cei doi ajung să se cunoască în sala de așteptare a unui cardiolog. Pe lângă boala de inimă, îi unește pasiunea pentru fumat, cafea, dar, mai ales, pentru sarmale…

Această reprezentaţie se ţine cu casa închisă, fiind rezervată celor din linia întâi care luptă împotriva COVID 19, precum şi profesorilor care participă la programul Teleşcoală. Următoarele reprezentaţii ale acestui spectacol deschise publicului vor fi anunţate în timp util.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!

23
/01
/24

Miercuri, 24 ianuarie, ziua în care Unirea Principatelor Române este celebrată la nivel național prin numeroase festivități și manifestări culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.

22
/01
/24

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București își începe anul în Sala Mare, cu „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, această ars poetica și demonstrație practică a teatrului epic, acest punct de cotitură teatral, tablă de șah cu toți pionii murdari, busolă morală fără ac, și matrioșkă a răului.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

22
/01
/24

Un spectacol-coupé, cu o durată de două ore, vă aşteaptă în penultima zi a lunii la Sala Media a TNB, ca să ne amintim de cel mai mare dramaturg al românilor, Ion Luca Caragiale, născut pe 30 ianuarie 1852: Caragiale altfel & Moftul român.