Standul României, pe primul loc în topul celor mai frumoase standuri de la Livre Paris 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/standul-romaniei-pe-primul-loc-in-topul-celor-mai-frumoase-standuri-de-la-livre-paris-2017/

Ieri, în ultima zi a Salonului Cărţii de la Paris, desfăşurat în perioada 24-27 martie 2017, standul României a fost inclus, pe primul loc în topul celor mai frumoase standuri de la Livre Paris 2017, în clasamentul realizat de site-ul actualitte.com. “Standul României ne captează întotdeauna atenţia. Ambianţa de artă contemporană este dată de oglinzi şi de o instalaţie de neoane, dar luminile sunt atenuate pentru a nu intimida publicul”, a scris actualitte.com.

Un articol de Petre Ivan|28 Martie 2017

Proiectul, designul şi conceptul grafic i-au aparţin arhitectului Răzvan Luscov, care a realizat şi anul trecut standul României organizat de ICR la Livre Paris. Standul, care s-a întins pe o suprafață de 70 m2 a fost unul elegant, aerisit, peretele din spate fiind conceput din oglinzi, cu rolul de a multiplica şi reflecta cititorii şi cărţile.

Pe oglinzi erau scrise cu roşu unele dintre cele mai importante nume ale scriitorilor şi artiştilor români clasici şi contemporani care au asimilat cultura franceză, printre care Constantin Brâncuşi, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, George Enescu, Benjamin Fondane, Dumitru Ţepeneag, Matei Vişniec, Basarab Nicolescu, George Banu.

Deasupra standului, neoane luminate se întretaiau în diagonale, în acord cu tema participării românești de anul acesta la Livre Paris: Diagonales et confluences franco-roumaines/Diagonale și confluențe franco-române.Salonul Cărţii de la Paris

Standul României de la Salonul Cărţii de la Paris a fost poziţionat într-un loc de maximă vizibilitate, alături de Maroc, ţara invitată de onoare la Livre Paris în 2017.

La standul de țară al României au fost expuse volume apărute la 30 de edituri românești, precum și traduceri din autori români publicate cu sprijinul Centrului Național al Cărții din cadrul ICR.

Despre Salonul Cărţii de la Paris

Aflatla cea de-a 37-a ediție, Salonul Cărții de la Parisa fost creat în 1981. În 2016 Salon du Livre a devenit Livre Paris, dedicat profesioniştilor din domeniul editorial – editori, agenţi literari, distribuitori şi vânzători de carte din Franța şi din lume, deschis totodată publicului larg.

Cu un total de 1.200 de exupozanți din peste 50 de ţări, cu 3.000 de autori prezenți la peste 800 evenimente și un număr estimat de 150.000 de vizitatori, salonul se bucură de o maximă vizibilitate în media franceze.

Foto: Salonul Cărţii de la Paris – icr.ro

05
/03
/19

Oficial, este primăvară, iar cititorii își pot abandona hainele groase în dulapuri pentru a face loc sacoșelor din pânză încărcate cu cărți. Iată propunerile Grupului Editorial ART pentru noul sezon!

28
/02
/19

Este numită „un Salinger al generației Snapchat”, iar despre irlandeza Sally Rooney s-a mai spus că este „primul mare scriitor millenial” (The New York Times) și că „pur și simplu îți citește toate gândurile” (Vogue). Romanul său de debut, „Conversații cu prieteni”, a apărut la Curtea Veche Publishing. Volumul, numit de The Millions „un debut miraculos” a fost primit cu mult entuziasm și a fost recompensat deja cu premii importante.

26
/02
/19

Pe 28 februarie, de la ora 19.00, publicul larg, dar și cel de specialitate este așteptat la o reîntâlnire cu Eugène Ionesco, celebrul dramaturg fiind invitatul „virtual” al dezbaterii Eugen Ionescu/Eugène Ionesco: teatru și identitate culturală, prin intermediul unui interviu de arhivă unic și prea puțin cunoscut – pus la dispoziție de către Departamentul Arhivă Media și Documentare al TVR. Fragmente din acest interviu, realizat în anul 1967, vor fi proiectate în cadrul dezbaterii de la Teatrelli.

25
/02
/19

Editura Humanitas îi așteaptă pe iubitorii de carte marți, 26 februarie, de la ora 18.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iași, la lansarea volumului "România, te iubesc!" (bestseller Gaudeamus 2018), cu texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și cuvânt înainte de Cristian Leonte, 

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

Page 3 of 9112345...102030...Last »