„Star Wars: The Last Jedi”, cel de-al 8-lea episod al francizei Star Wars a avut premieră mondială la Los Angeles. La 40 de ani de la lansarea primului film al seriei, specialiştii estimează încasări de 220 milioane dolari pentru „Star Wars: The Last Jedi”, în primul weekend de proiecţii în cinematografele din Statele Unite.
Un articol de Petre Ivan|11 decembrie 2017
În pofida unei pauze de 10 ani ani între lansarea „Episode III: Revenge of the Sith” (2005) și „The Force Awakens” (2015), prima parte a unei a treia trilogii, apetitul publicului pentru aventurile eroilor din „Star Wars” pare să rămână intact.
Regizorul și scenaristul peliculei „The Last Jedi”, Rian Johnson, a prezentat filmul în prezența întregii distribuții și a adus un omagiu emoționant regretatei actrițe Carrie Fisher, interpreta rolului Prințesei Leia — decedată subit la vârsta de 60 de ani, în decembrie 2016 — pe care o putem vedea în ultima sa apariție într-un film.
Lucasfilm a impus un embargo asupra cronicilor detaliate despre peliculă până marți la ora locală 9:00 (17:00 GMT), însă fanii au inundat rapid rețelele de socializare cu postări în care își manifestă entuziasmul față de film.
Foto: Star Wars: The Last Jedi – facebook