Start pentru Festivalul Internațional de Film București 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/start-pentru-festivalul-international-de-film-bucuresti-2013/

Azi, 15 aprilie, începe cea de-a 9-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|15 aprilie 2013

Azi, 15 aprilie, începe cea de-a 9-a ediție a Festivalului Internațional de Film București.

Prezentată în premieră mondială în competiţia de la Cannes 2012, producţia daneză Jagten / Vânătoarea va fi proiectată în avanpremieră în România la ora 19.00, la Cinema Studio. Laureat la Cannes cu premiul pentru „Cel mai bun actor” (Mads Mikkelsen), Jagten reprezintă unul dintre cele mai titrate filme europene ale anului trecut, cariera sa internațională culminând cu premiul pentru „Cel mai bun scenariu” la Premiile Academiei Europene de Film.

Premiul de Excelență

Tot în cadrul Galei de Deschidere, domnul Victor Rebengiuc va primi Premiul de Excelență acordat de festival și înmânat de Alteța Sa Regală Principele Radu al României, sub al cărui Înalt Patronaj se desfășoară Festivalul Internațional de Film București din 2009.

Sâmbătă, 20 aprilie, ora 19.00, la Noul Cinematograf al Regizorului Român, în prezența actorului, se va proiecta Niki Ardelean, colonel în rezervă (regia Lucian Pintilie), de la a cărui premieră se împlinesc 10 ani.

Victor Rebengiuc a debutat în cinema în 1956. De-a lungul carierei sale cinematografice a jucat în 48 de filme, printre care Pădurea spînzuraților (regia Liviu Ciulei), De ce trag clopotele, Mitică? (regia Lucian Pintilie), Moromeții (regia Stere Gulea), Balanța (regia Lucian Pintilie), Cel mai iubit dintre pământeni (regia Șerban Marinescu), Terminus Paradis (regia Lucian Pintilie), Niki Ardelean, colonel în rezervă (regia Lucian Pintilie) sau Medalia de onoare (regia Călin Peter Netzer).

Gala de Închidere

În cadrul Galei de Închidere, care va avea loc duminică, 21 aprilie, ora 19.00, la Cinema Studio, Festivalul Internațional de Film București va mai acorda două Premii de Excelență – doamnei Elisabeta Bostan și domnului Mircea Diaconu. În zilele de sâmbătă, 20 aprilie și duminică, 21 aprilie, la NCRR, se vor proiecta clasicele Veronica (1972), Zâmbet de soare (1988), Campioana (1990) și Secretul armei secrete (regia Alexandru Tatos, 1988).

Info:

Cea de-a 9-a ediție a Festivalului Internațional de Film București, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lungmetraj, are loc în perioada 15-21 aprilie 2013, la Cinema Studio, NCRR – Studioul Horia Bernea și sala Elvira Popescu.

Fiecare zi de festival se încheie cu petreceri în Control, clubul oficial al festivalului.

Accesul este liber.

 Foto credit: captură video din filmul ,,Niki Ardelean, colonel în rezervă”

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.