Startul Festivalului Național de Teatru 2018 se dă astăzi, în noul HUB FNT
https://www.ziarulmetropolis.ro/startul-festivalului-national-de-teatru-2018-se-da-astazi-in-noul-hub-fnt/

Astăzi debutează la Bucureşti a 28-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru! Deschiderea oficială are loc de la 17.30 la HUB-ul FNT, amplasat în clădirea Hanului Gabroveni (sediul ARCUB) din centrul Capitalei şi va fi urmată de vernisajul expoziţiei LACOMBE: THEATRE / CINEMA, care cuprinde peste 40 de opere ale unuia dintre cele mai celebre nume ale fotografiei mondiale: Brigitte Lacombe.

Un articol de Liliana Matei|19 octombrie 2018

Evenimentul va fi marcat de prezența marii artiste – invitat special al FNT.

Așadar începând de azi, vă așteptăm, bineînțeles, în sălile de spectacole pentru a vedea producțiile teatrale invitate din țară și din străinătate, dar vă invităm să fim împreună timp de 11 zile și în HUB-ul FNT – locul care va concentra în acest an principalele evenimente care îmbogățesc cele peste 90 de reprezentații scenice programate în Festival.

HUB-ul FNT– un concept nou în programul Festivalului Național de Teatru – s-a născut din nevoia, devenită din ce în ce mai evidentă în desfășurarea ultimelor ediții, de a genera un punct zero al Festivalului.

HUB-ul a fost creat ca un loc de întâlnire artistică a creatorilor (din teatru, dar și din alte varii domenii), a teoreticienilor și specialiștilor, a programatorilor de eveniment, dar în același timp, un spațiu deschis publicului larg, care să pulseze în ritmul acestui pol coagulant pentru toamna culturală a Bucureștiului.

Este un scop urmărit, în conceptul de festival al ultimilor ani, ca programul să se deschidă și către alte arte, alegând să prezinte, pe lângă spectacolele de teatru aflate în selecție, creații care au un germene de inspirație din lumea teatrului sau care își găsesc punct de intersecție cu acesta.

În 2018, gândind acest HUB, a devenit firesc a le aduce alături, în acest loc al întâlnirilor, potențându-le astfel, prin juxtapunere, încărcătura mesajului. Acel mesaj-legătură ce de altfel a generat, împreună cu valoarea lor artistică intrinsecă, alegerea de a face parte din programul acestei ediții și care se referă la drumul pe care îl parcurge o creație, pe traseul: IMAGINARE – TRANSFORMARE – MEMORIE.

Fotografii: Lucian Muntean

Pornind de la acest concept, noul HUB cultural va găzdui: expoziții, workshop-uri de dans, proiecții de filme, concerte, lecturi performative, lansări de carte de teatru, întâlniri cu creatori și teoreticieni, conferințe, evenimente caritabile, alte întâlniri speciale.

Totodată, în aceeași idee de a face referire la MEMORIE ca loc de tezaurizare, Centenarul Marii Uniri pe care îl celebrăm în acest an va fi marcat printr-un eveniment special: prezența Coroanei Regale a României în inima festivalului, Acest simbol al tuturor românilor va putea fi admirat de pubicul larg pe întreaga durată a FNT 2018 începând de mâine, 20 octombrie, ora 13:00, odată cu ceremonia de aducere a Coroanei în Sala Memorie a HUB-ului FNT.

Astfel, HUB-ul FNT se naște ca un un spațiu multi-art, de confluență a artelor, TEATRUL fiind, în mod natural, elementul de legătură.

HUB-ul va fi găzduit de ARCUB-Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84 – 90 (Centrul Cultural al Municipiului București) și va fi deschis pe tot parcursul Festivalului Național de Teatru, între 19 – 28 octombrie.

Evenimentele vor avea loc în cinci săli ale clădirii Hanului Gabroveni de pe strada Lipscani, prin a căror denumire am încercat să sintetizăm tipul de eveniment pe care îl găzduiesc: Sala Memorie, Sala Semantic, Sala Imagine, Sala Cinetic, iar cel mai generos dintre spațiile HUB-ului este dedicat Artistului FNT 2018: Cătălina Buzoianu, sala purtând numele reputatei regizoare.

HUB-ul FNT va funcționa și ca punct de informare pentru festival, toate informațiile utile putând fi aflate la INFO POINT #fnt100.

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

17
/05
/21

Noi, copiii din Bahnhof Zoo de Christiane F este una dintre acele cărți care nu te lăsa indiferent. Adicția în rândul adolescenților este văzută din interiorul unei povești de viață reale. Cum te afunzi într-o experiență traumatizantă, consumul de heroină, din dorința de a aparține, de a simți că ești important pentru cei din jur și că ceea ce trăiești are o intensitate ieșită din comun? Și ce șanse ai cu adevărat să o poți depăși?

17
/05
/21

Jaemin Han a câștigat marele premiu al secțiunii de violoncel la Concursul Internațional George Enescu, după o finală în care a interpretat Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel și orchestră op. 107 de Shostakovich, sâmbătă, 15 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Sebastian Fritsch din Germania, iar locul al treilea i-a revenit lui Ștefan Cazacu din România.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.

13
/05
/21

„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau), „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.