„State Funeral”. La moartea lui Stalin ★★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/state-funeral-la-moartea-lui-stalin-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM În cel mai recent documentar de montaj cu imagini de arhivă, un gen în care e probabil cel mai bun cineast din lume, Serghei Lozniţa ne arată ritualul sinistru de grandios al înmormântării lui Stalin, în martie 1953.

Un articol de Ionuţ Mareş|20 decembrie 2019

În prologul din „State Funeral” (2019), cel mai nou film de non-ficțiune al său, prezentat în premieră mondială la Veneția și în premieră românească la Astra, Serghei Loznița ni-l dezvăluie pe temutul lider sovietic Iosif Stalin în impunătorul sicriu, neacoperit, înainte de funeraliile sale ample, întinse pe câteva zile.

Sunt imagini de arhivă, realizate foarte probabil atât în scopul documentării pentru viitor a unui astfel de eveniment istoric – înmormântarea conducătorului suprem al lumii sovietice -, cât și cu obiectivul de a servi ca propagandă, într-o epocă în care cinema-ul era deja văzut și ca un foarte util instrument pentru asta.

Un astfel de început-șoc urmărește să capteze atenția și să stabilească tonul contemplativ al filmului, care e o marcă a operei de documentarist a lui Loznița – fără informații de contextualizare, fără vreo voce auctorială din off care să livreze explicații.

Urmează ceva mai mult de două ore în care montajul imaginilor și designul de sunet (e știut că cineastul ucrainean intervine semnificativ în coloana sonoră a documentarelor sale) sugerează un edificiu narativ, cu o structură clasică, a cărui țintă este să reveleze caracterul ritualic al evenimentului și implicit al unui regim extrem de controlat ca cel sovietic. Dar și dimensiunile colosale, înspăimântătoare, ale cultului personalității, dus până dincolo de moarte.

Anunțul decesului și mai apoi al cauzelor acestuia, pe care îl auzim rostit în difuzoare, cu limbajul de lemn al preaslăvirii, face înconjurul Uniuni Sovietice, iar oamenii îl ascultă tăcuți și înmărmuriți – montajul arată că întreaga suflare sovietică împărtășește durerea.

Urmează venirea diverșilor lideri din întreaga lume, filmați încă de la coborârea din avion, apoi uriașa încolonare atât a delegațiilor oficiale (inclusiv cea românească, în frunte cu Dej și Chișinevschi, continuând cu Groza și Sadoveanu și încheind cu un tânăr Ceaușescu în uniformă militară), cât mai ales a simplilor locuitori, pentru a trece pe la sicriul lui Stalin, și, în final, ceremonia propriu-zisă de înmormântare, când totul se oprește în loc (inclusiv săniile trase de cai în mijlocul pădurii).

Nici nu ar fi avut cum să se întâmple altfel, din moment ce oamenii – de la cei de rând și până la oficiali – sunt sub stricta monitorizare a camerei de filmat, care este o armă în mâna sistemului și a cărei forță de intruziune nu ar permite abateri de la solemnitatea copleșitoare. Când camera suprinde în mulțimea încolonată la intrarea în clădirea cu sicriul două fete care zâmbesc, ineditul moment e ca o fisură în gravitatea de monolit a propagandei.

Imaginile sunt când alb-negru, când color, și par să fi fost într-atât de bine conservate sau recondiționate, încât numeroasele chipuri care ajung să se distingă din mulțimile ce se revarsă la funeralii devin memorabile prin expresivitatea lor – par oameni ai zilelor noastre, nu fantome din trecut.

Montajul alternează planurile apropiate, menite a reflecta presupusa durere de pe fețe (multe dintre ele înlăcrimate) și a aduce în atenție detaliile ritualului, cu planurile largi, care redau amploarea intimidantă a valurilor de oameni veniți sau aduși la Kremlin pentru a-l omagia pe fostul lor lider.

Evident, Loznița debarasează imaginile de încărcătura lor propagandistică inițială, deconstruindu-le. Și prin intervențiile în montaj și sunet, le folosește pentru a îndemna la o reflecție asupra caracterului grotesc al ritualului unui cult al personalității dus la paroxism și la care masele sunt obligate să ia parte.

Un spectacol sinistru, terifiant, care ar putea fi privit aproape ca o farsă, dacă nu s-ar cunoaște tragedia adusă de sistemul de teroare și crimă dezvoltat de Stalin. Un film teribil de stimulant.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.