„State Funeral”. La moartea lui Stalin ★★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/state-funeral-la-moartea-lui-stalin-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM În cel mai recent documentar de montaj cu imagini de arhivă, un gen în care e probabil cel mai bun cineast din lume, Serghei Lozniţa ne arată ritualul sinistru de grandios al înmormântării lui Stalin, în martie 1953.

Un articol de Ionuţ Mareş|20 decembrie 2019

În prologul din „State Funeral” (2019), cel mai nou film de non-ficțiune al său, prezentat în premieră mondială la Veneția și în premieră românească la Astra, Serghei Loznița ni-l dezvăluie pe temutul lider sovietic Iosif Stalin în impunătorul sicriu, neacoperit, înainte de funeraliile sale ample, întinse pe câteva zile.

Sunt imagini de arhivă, realizate foarte probabil atât în scopul documentării pentru viitor a unui astfel de eveniment istoric – înmormântarea conducătorului suprem al lumii sovietice -, cât și cu obiectivul de a servi ca propagandă, într-o epocă în care cinema-ul era deja văzut și ca un foarte util instrument pentru asta.

Un astfel de început-șoc urmărește să capteze atenția și să stabilească tonul contemplativ al filmului, care e o marcă a operei de documentarist a lui Loznița – fără informații de contextualizare, fără vreo voce auctorială din off care să livreze explicații.

Urmează ceva mai mult de două ore în care montajul imaginilor și designul de sunet (e știut că cineastul ucrainean intervine semnificativ în coloana sonoră a documentarelor sale) sugerează un edificiu narativ, cu o structură clasică, a cărui țintă este să reveleze caracterul ritualic al evenimentului și implicit al unui regim extrem de controlat ca cel sovietic. Dar și dimensiunile colosale, înspăimântătoare, ale cultului personalității, dus până dincolo de moarte.

Anunțul decesului și mai apoi al cauzelor acestuia, pe care îl auzim rostit în difuzoare, cu limbajul de lemn al preaslăvirii, face înconjurul Uniuni Sovietice, iar oamenii îl ascultă tăcuți și înmărmuriți – montajul arată că întreaga suflare sovietică împărtășește durerea.

Urmează venirea diverșilor lideri din întreaga lume, filmați încă de la coborârea din avion, apoi uriașa încolonare atât a delegațiilor oficiale (inclusiv cea românească, în frunte cu Dej și Chișinevschi, continuând cu Groza și Sadoveanu și încheind cu un tânăr Ceaușescu în uniformă militară), cât mai ales a simplilor locuitori, pentru a trece pe la sicriul lui Stalin, și, în final, ceremonia propriu-zisă de înmormântare, când totul se oprește în loc (inclusiv săniile trase de cai în mijlocul pădurii).

Nici nu ar fi avut cum să se întâmple altfel, din moment ce oamenii – de la cei de rând și până la oficiali – sunt sub stricta monitorizare a camerei de filmat, care este o armă în mâna sistemului și a cărei forță de intruziune nu ar permite abateri de la solemnitatea copleșitoare. Când camera suprinde în mulțimea încolonată la intrarea în clădirea cu sicriul două fete care zâmbesc, ineditul moment e ca o fisură în gravitatea de monolit a propagandei.

Imaginile sunt când alb-negru, când color, și par să fi fost într-atât de bine conservate sau recondiționate, încât numeroasele chipuri care ajung să se distingă din mulțimile ce se revarsă la funeralii devin memorabile prin expresivitatea lor – par oameni ai zilelor noastre, nu fantome din trecut.

Montajul alternează planurile apropiate, menite a reflecta presupusa durere de pe fețe (multe dintre ele înlăcrimate) și a aduce în atenție detaliile ritualului, cu planurile largi, care redau amploarea intimidantă a valurilor de oameni veniți sau aduși la Kremlin pentru a-l omagia pe fostul lor lider.

Evident, Loznița debarasează imaginile de încărcătura lor propagandistică inițială, deconstruindu-le. Și prin intervențiile în montaj și sunet, le folosește pentru a îndemna la o reflecție asupra caracterului grotesc al ritualului unui cult al personalității dus la paroxism și la care masele sunt obligate să ia parte.

Un spectacol sinistru, terifiant, care ar putea fi privit aproape ca o farsă, dacă nu s-ar cunoaște tragedia adusă de sistemul de teroare și crimă dezvoltat de Stalin. Un film teribil de stimulant.

27
/02
/20

Filmul „Ivana cea Groaznică”, producție România-Serbia, regizată de Ivana Mladenović, a fost inclus în selecțiile a alte trei prestigioase festivaluri care vor avea loc în perioada următoare. Lungmetrajul semnat de Ivana Mladenović va fi lansat în cinematografele de la noi pe 13 martie 2020.

26
/02
/20

Dinamica actriță Diana Cavallioti este o jurnalistă incomodă în noul film scris și regizat de Dan Chișu. „5 minute” e inspirat din fapte reale, și îi are în distribuție și pe Adrian Titieni, Mihai Călin, Elvira Deatcu și Emanuel Pârvu.

18
/02
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă titlul său trimite, în primul rând, la teribilul incendiu din 2015, documentarul „colectiv” (2019), regizat de Alexander Nanau, urmărește mai degrabă efectele tragediei asupra societății. Este o alegere ambițioasă, dar nu lipsită nici de riscuri.

17
/02
/20

„Călătoria fantastică a Maronei” (r. Anca Damian), „La Gomera” (r. Corneliu Porumboiu), „Monștri.” (r. Marius Olteanu), „Parking” (r. Tudor Giurgiu) și „Touch Me Not” (r. Adina Pintilie) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marți, 24 martie, la Teatrul Național I.L. Caragiale din București.

17
/02
/20

Timp de două săptămâni, realizatorii și protagoniștii filmului ”colectiv” se vor întâlni cu publicul din Cluj, Sibiu, Timișoara, Craiova, Sfântu Gheorghe, Brașov, București, Iași, Galați, Constanța, Piatra Neamț și Bacău

13
/02
/20

CRONICĂ DE FILM La aproape 90 de ani, Clint Eastwood nu se lasă: propune un nou film ca regizor, „Richard Jewell” (2019), ajuns acum şi în cinematografele din România. O altă poveste inspirată din realitate despre un erou apărător al Americii, regizată cu aparentă simplitate, dar şi cu obişnuitul patos.

Page 1 of 25812345...102030...Last »