„State Funeral”. La moartea lui Stalin ★★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/state-funeral-la-moartea-lui-stalin-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM În cel mai recent documentar de montaj cu imagini de arhivă, un gen în care e probabil cel mai bun cineast din lume, Serghei Lozniţa ne arată ritualul sinistru de grandios al înmormântării lui Stalin, în martie 1953.

Un articol de Ionuţ Mareş|20 decembrie 2019

În prologul din „State Funeral” (2019), cel mai nou film de non-ficțiune al său, prezentat în premieră mondială la Veneția și în premieră românească la Astra, Serghei Loznița ni-l dezvăluie pe temutul lider sovietic Iosif Stalin în impunătorul sicriu, neacoperit, înainte de funeraliile sale ample, întinse pe câteva zile.

Sunt imagini de arhivă, realizate foarte probabil atât în scopul documentării pentru viitor a unui astfel de eveniment istoric – înmormântarea conducătorului suprem al lumii sovietice -, cât și cu obiectivul de a servi ca propagandă, într-o epocă în care cinema-ul era deja văzut și ca un foarte util instrument pentru asta.

Un astfel de început-șoc urmărește să capteze atenția și să stabilească tonul contemplativ al filmului, care e o marcă a operei de documentarist a lui Loznița – fără informații de contextualizare, fără vreo voce auctorială din off care să livreze explicații.

Urmează ceva mai mult de două ore în care montajul imaginilor și designul de sunet (e știut că cineastul ucrainean intervine semnificativ în coloana sonoră a documentarelor sale) sugerează un edificiu narativ, cu o structură clasică, a cărui țintă este să reveleze caracterul ritualic al evenimentului și implicit al unui regim extrem de controlat ca cel sovietic. Dar și dimensiunile colosale, înspăimântătoare, ale cultului personalității, dus până dincolo de moarte.

Anunțul decesului și mai apoi al cauzelor acestuia, pe care îl auzim rostit în difuzoare, cu limbajul de lemn al preaslăvirii, face înconjurul Uniuni Sovietice, iar oamenii îl ascultă tăcuți și înmărmuriți – montajul arată că întreaga suflare sovietică împărtășește durerea.

Urmează venirea diverșilor lideri din întreaga lume, filmați încă de la coborârea din avion, apoi uriașa încolonare atât a delegațiilor oficiale (inclusiv cea românească, în frunte cu Dej și Chișinevschi, continuând cu Groza și Sadoveanu și încheind cu un tânăr Ceaușescu în uniformă militară), cât mai ales a simplilor locuitori, pentru a trece pe la sicriul lui Stalin, și, în final, ceremonia propriu-zisă de înmormântare, când totul se oprește în loc (inclusiv săniile trase de cai în mijlocul pădurii).

Nici nu ar fi avut cum să se întâmple altfel, din moment ce oamenii – de la cei de rând și până la oficiali – sunt sub stricta monitorizare a camerei de filmat, care este o armă în mâna sistemului și a cărei forță de intruziune nu ar permite abateri de la solemnitatea copleșitoare. Când camera suprinde în mulțimea încolonată la intrarea în clădirea cu sicriul două fete care zâmbesc, ineditul moment e ca o fisură în gravitatea de monolit a propagandei.

Imaginile sunt când alb-negru, când color, și par să fi fost într-atât de bine conservate sau recondiționate, încât numeroasele chipuri care ajung să se distingă din mulțimile ce se revarsă la funeralii devin memorabile prin expresivitatea lor – par oameni ai zilelor noastre, nu fantome din trecut.

Montajul alternează planurile apropiate, menite a reflecta presupusa durere de pe fețe (multe dintre ele înlăcrimate) și a aduce în atenție detaliile ritualului, cu planurile largi, care redau amploarea intimidantă a valurilor de oameni veniți sau aduși la Kremlin pentru a-l omagia pe fostul lor lider.

Evident, Loznița debarasează imaginile de încărcătura lor propagandistică inițială, deconstruindu-le. Și prin intervențiile în montaj și sunet, le folosește pentru a îndemna la o reflecție asupra caracterului grotesc al ritualului unui cult al personalității dus la paroxism și la care masele sunt obligate să ia parte.

Un spectacol sinistru, terifiant, care ar putea fi privit aproape ca o farsă, dacă nu s-ar cunoaște tragedia adusă de sistemul de teroare și crimă dezvoltat de Stalin. Un film teribil de stimulant.

28
/10
/19

Timp de 10 zile, Les Films de Cannes à Bucarest a adus pe marile ecrane, la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Instituto Cervantes și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, filme premiate la Cannes, avanpremiere românești, retrospective de autor, Focus Spania și proiecții speciale.

27
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest, după ce a fost la festivalurile de la Busan şi Varşovia, „Cărturan” (2019) este primul film al regizorului Liviu Săndulescu. Un debut care prelungeşte cuminte, fără imaginaţie, estetica realistă a planului-secvenţă şi a cadrului fix.

23
/10
/19

Ce e de făcut în fiecare seară de luni și marți, de la ora 20:00? Se merge la film la Centrul Ceh, desigur. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep în ultima săptămână din octombrie, așa că serile mohorâte de toamnă pot fi petrecute la un film, alături de o bere cehă.

22
/10
/19

Anul acesta, în iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Lino Ventura, unul dintre cei mai iubiti actori din ultimele decenii. Angiolino Joseph Pascal Ventura, pe numele său real, a venit pe lume la 14 iulie 1919, la Parma, în Italia și s-a stins din viață într-o zi de 22 octombrie (1987), la Saint-Cloud, în Franța.

22
/10
/19

Am văzut în cadrul festivalului peliculelor de la Cannes la București filmul artistic de cinema „It Must Be Heaven” (câștigător al premiului special al juriului la Cannes în acest an), regizat de palestinianul Elia Suleiman. Cu Elia Suleiman în rolul principal. O scurtă, definitivă recenzie: e superb.

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

Page 10 of 259« First...89101112...203040...Last »