„Statele unite ale iubirii”, din 20 ianuarie, în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/statele-unite-ale-iubirii-din-20-ianuarie-in-cinematografe/

„Statele unite ale iubirii”, drama scrisă şi regizată de polonezul Tomasz Wasilewski, intră de mâine în cinematografe din: Bucureşti, Bârlad, Botoşani, Braşov, Cluj, Constanţa, Deva, Gura Humorului, Focşani, Iaşi, Odobeşti, Piteşti, Târgu Mureş, Timişoara, distribuit de Transilvania Film.

Un articol de Liliana Matei|19 ianuarie 2017

„Sunt foarte fericit că Statele Unite ale iubirii va fi lansat în România. E o țară specială pentru mine, am vizitat-o de multe ori, mai ales pentru TIFF. Toate filmele mele au rulat în Cluj, anul trecut am făcut și parte din juriul de competiție, am mulți prieteni acolo și o grămadă de amintiri frumoase”, declară Tomasz Wasilewski. Regizorul mai povestește, pentru Transilvania Film, despre colaborarea lui cu directorul de imagine Oleg Mutu, care a fost atât de bună încât cei doi se pregătesc de un al doilea film împreună. „Hai România-Polonia!”, încheie el mesajul.

AFIS_USL_70X100_RO_WEBSIZED(1)Polonia, 1990. Vântul schimbării bate desupra Poloniei. Se simte primul an euforic de libertate, dar şi nesiguranţa viitorului. Patru femei aparent fericite decid că a venit vremea să-şi reinventeze vieţile, să lupte pentru fericire şi să-şi împlinească dorinţele. Agata este o mamă tânără captivă într-un mariaj nefericit. Ea va căuta refugiu într-o altă relaţie, o relaţie imposibilă. Renata este o profesoară mai în vârstă fascinată de vecina ei Marzena. Sora Marzenei este o directoare de şcoală îndrăgostită de tatăl unuia dintre elevi.

Cum a reușit un tânăr regizor să portretizeze atât de fidel dramele femeilor și mai ales de ce s-a oprit asupra acestui subiect sunt întrebările repetate aproape în fiecare interviu: „Aveam 9 ani când a picat comunismul și tatăl meu a plecat la New York să lucreze vreo doi ani. Dintr-o dată aveam oportunități, ca și cum lumea ni se deschisese iar cel mai mare vis al lui tata era să ne mutăm la Varșovia, voia să ne dea mie și surorii mele șansa la o viață mai bună. Dar asta însemna ca el să plece mai întâi în străinătate. La vremea aia, variantele erau Germania sau New York. Eu am rămas acasă înconjurat de femei, cu mama, sora mea mai mare și prietenele lor. Deci, practic, am trăit primii ani de schimbare printre femei și am văzut lucrurile prin ochii lor”, povestește el în www.theupcoming.co.uk.

„Statele unite ale iubirii”, o co-producție Polonia-Suedia, distribuit în România de Transilvania Film, intră de mâine în cinematografe.

 

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

Pagina 273 din 275« Prima...102030...271272273274275