„Statele unite ale iubirii”, din 20 ianuarie, în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/statele-unite-ale-iubirii-din-20-ianuarie-in-cinematografe/

„Statele unite ale iubirii”, drama scrisă şi regizată de polonezul Tomasz Wasilewski, intră de mâine în cinematografe din: Bucureşti, Bârlad, Botoşani, Braşov, Cluj, Constanţa, Deva, Gura Humorului, Focşani, Iaşi, Odobeşti, Piteşti, Târgu Mureş, Timişoara, distribuit de Transilvania Film.

Un articol de Liliana Matei|19 ianuarie 2017

„Sunt foarte fericit că Statele Unite ale iubirii va fi lansat în România. E o țară specială pentru mine, am vizitat-o de multe ori, mai ales pentru TIFF. Toate filmele mele au rulat în Cluj, anul trecut am făcut și parte din juriul de competiție, am mulți prieteni acolo și o grămadă de amintiri frumoase”, declară Tomasz Wasilewski. Regizorul mai povestește, pentru Transilvania Film, despre colaborarea lui cu directorul de imagine Oleg Mutu, care a fost atât de bună încât cei doi se pregătesc de un al doilea film împreună. „Hai România-Polonia!”, încheie el mesajul.

AFIS_USL_70X100_RO_WEBSIZED(1)Polonia, 1990. Vântul schimbării bate desupra Poloniei. Se simte primul an euforic de libertate, dar şi nesiguranţa viitorului. Patru femei aparent fericite decid că a venit vremea să-şi reinventeze vieţile, să lupte pentru fericire şi să-şi împlinească dorinţele. Agata este o mamă tânără captivă într-un mariaj nefericit. Ea va căuta refugiu într-o altă relaţie, o relaţie imposibilă. Renata este o profesoară mai în vârstă fascinată de vecina ei Marzena. Sora Marzenei este o directoare de şcoală îndrăgostită de tatăl unuia dintre elevi.

Cum a reușit un tânăr regizor să portretizeze atât de fidel dramele femeilor și mai ales de ce s-a oprit asupra acestui subiect sunt întrebările repetate aproape în fiecare interviu: „Aveam 9 ani când a picat comunismul și tatăl meu a plecat la New York să lucreze vreo doi ani. Dintr-o dată aveam oportunități, ca și cum lumea ni se deschisese iar cel mai mare vis al lui tata era să ne mutăm la Varșovia, voia să ne dea mie și surorii mele șansa la o viață mai bună. Dar asta însemna ca el să plece mai întâi în străinătate. La vremea aia, variantele erau Germania sau New York. Eu am rămas acasă înconjurat de femei, cu mama, sora mea mai mare și prietenele lor. Deci, practic, am trăit primii ani de schimbare printre femei și am văzut lucrurile prin ochii lor”, povestește el în www.theupcoming.co.uk.

„Statele unite ale iubirii”, o co-producție Polonia-Suedia, distribuit în România de Transilvania Film, intră de mâine în cinematografe.

 

27
/07
/22

Aşa cum ne-a obişnuit, Festivalul de Film de la Veneţia a adunat şi în acest an, în competiţie sau în afara ei, multe nume mari ale cinematografiei mondiale: de la Darren Aronofsky, Alejandro G. Inarritu şi Jafar Panahi, la Paul Schrader, Sergei Loznitsa, Oliver Stone şi Lars von Trier.

26
/07
/22

Celebrul Festival de la Veneţia şi-a anunţat marţi selecţia pentru ediţia din acest an. Până vom comenta principalele secţiuni, să notăm prezenţa debutului în lungmetrajul de ficţiune al lui Mihai Mincan, "Spre Nord", în competiţia Orizzonti.

26
/07
/22

Cinci lungmetraje de ficțiune și documentare vor concura anul acesta pentru marele trofeu al celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care va avea loc în perioada 8 - 14 august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

26
/07
/22

„Delta Bucureștiului”, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut în cinematografe din 23 septembrie. Filmul documentar, al doilea al regizoarei cunoscută deja publicului pentru „Marussia” (2013), spune, prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, povestea unui teren viran.

21
/07
/22

E perioada vacanţelor şi afară e foarte cald, dar asta nu înseamnă că programul cinematografelor nu merge înainte. Ziarul Metropolis vă recomandă cinci filme de autor, numai bune de văzut într-o sală răcoroasă de cinema.

21
/07
/22

Grădina de vară din Eforie Sud continuă să găzduiască festivalul Cinemascop, care se desfășoară deja de cinci ani în prima săptămână din august. Un eveniment așteptat cu entuziasm de vizitatorii fideli, festivalul revine cu proiecții de film, ateliere pentru copii și alte surprize, între 1-7 august 2022.

21
/07
/22

Krypto și Super-Câinele și Superman sunt prieteni inseparabili nu doar în viața de zi cu zi, ci și atunci când vine vorba de puterile speciale pe care le posedă și pe care le folosesc pentru a eradica infracțiunile din Metropolis. Puteți lua parte la aventurile animăluțelor cu super-puteri din 26 iulie la Cineplexx Băneasa.

20
/07
/22

Cinematograful itinerant Caravana Metropolis - cinema în aer liber aduce și anul acesta la Sibiu 6 dintre cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase și 4 ateliere de creație. Acestea vor putea fi urmărite între 9 și 14 august, de la ora 21:30, în spațiul de proiecție amenajat în Piața Huet. Intrarea la proiecții este liberă în limita locurilor disponibile iar toate detaliile se găsesc pe Facebook.

19
/07
/22

Crime+Investigation® dezvăluie lumea complexă a crimelor, purtând telespectatorii într-o călătorie în căutarea adevărului, dreptății și a unei mai bune înțelegeri a comportamentului unui ucigaș.

19
/07
/22

Trei filme de acțiune care expun situații dramatice, dar și comice fac parte din programul lunii iulie al postului Warner TV.