„Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, la TVR2
https://www.ziarulmetropolis.ro/steaua-fara-nume-de-mihail-sebastian-la-tvr2/

Telespectatorii pot urmări luni, 9 iunie, de la ora 20.10, la TVR 2, „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, în regia lui Eugen Todoran (premiera TVR: 1983). Din distribuţia acestui spectacol fac parte Szilágyi Enikö, Florin Zamfirescu, Octavian Cotescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Petre Gheorghiu, Rodica Tapalagă, Camelia Maxim, Teodor Danetti, Sandu Sticlaru, Ion Anghel şi Cornel Vulpe.

Un articol de Liliana Matei|8 iunie 2014

O gară mică, o carte scumpă „de matematici şi de astronomie” şi „automotorul” după care aleargă, curioase, toate fetele, dau naştere unei intrigi şi unor dialoguri savuroase, ai căror protagonişti sunt locuitorii unei comune de pe Valea Prahovei. „Într-un târg de provincie ca al nostru… gara este… marea. Este portul, necunoscutul, depărtarea. […] Este dorul de a pleca, de a fugi. […] În altă parte. În altă lume.” (spune Profesorul Miroiu în „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian)

Spectacolul aduce pe scenă atmosfera unui târguşor provincial, în care trăieşte profesorul Miroiu, un visător, trăitor în lumea cărţilor şi a… astrelor cereşti, care ar da orice pentru un „catalog” în valoare de 22 de mii de lei, care să-l „lumineze” dacă steaua găsită de el pe cer este o descoperire într-adevăr nouă.

Din „societatea” locală mai fac parte şeful gării, care-şi fixează ceasul după sosirile şi plecările trenurilor… şi ale oamenilor; domnişoara Cucu, o profesoară înăcrită de provincie, permanent interesată de evadările elevelor dornice să vadă trenurile „de scandal” care duc spre Cazinoul din Sinaia; Pascu, negustor mărunt, proprietarul unei mici prăvălii cu pretenţii de „magazin general”, şi „Necunoscuta”,  personaj care concentrează tot misterul piesei, apărând pe firmamentul micului târg de provincie din neant, fără ţintă şi… fără nume, ca şi steaua profesorului Miroiu.

Steaua fara nume 1

În 1944, piesa avea premiera absolută pe scena Teatrului Alhambra din Bucureşti, în regia lui Soare Z. Soare şi în interpretarea magistrală a unor mari maeştri, precum Radu Beligan, Maria Mohor, Nora Piacentini, Nineta Gusti, Mircea Şeptilici, Mircea Anghelescu. 21 de ani mai târziu, seniorul cinematografului francez, Henri Colpi, semna alături de Pitt Popescu şi de Jasmin Chasney regia „Stelei fără nume” pentru marele ecran, avându-i în distribuţie pe Marina Vlady, Cristea Avram şi Claude Rich.

Casa de Producţie TVR vă invită să urmăriţi cea de-a treia mare punere în scenă şi a doua memorabilă ecranizare, de data aceasta pentru televiziune, a celebrei opere dramaturgice a lui Mihail Sebastian, cea realizată în 1983 de către Eugen Todoran.

Foto: captura din spectacolul Steaua fara nume, de Mihail Sebastian

12
/07
/22

Cinematograful călător Caravana Metropolis se întoarce pentru cel de-al XI-lea sezon, pentru a aduce pe marele ecran, în fața publicului larg, cele mai bune filme de autor noi, apreciate la marile festivaluri internaționale și în cinematografele din întreaga lume. Între 14 și 17 iulie, caravana va ajunge în localitățile Buriaș și Periș din județul Ilfov, […]

11
/07
/22

Adesea complicat și neocolit de dificultăți, începutul are întotdeauna frumusețea lui. Cu atât mai mult începutul unei cariere artistice, așa cum anunță de multe ori Gala Absolvenților, organizată în fiecare an de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București.

07
/07
/22

La începutul săptămânii viitoare, luni, 11 iulie, începând cu ora 20.00, Institutul Cervantes din București invită publicul iubitor de cultură la sediul său la un eveniment în aer liber: vernisaj, vizionare de filme și sangría. Evenimentul va avea loc în El Patio, curtea interioară a Institutului, unde artistul vizual Pisica Pătrată a realizat o nouă intervenție murală.

07
/07
/22

Cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Internațional de Scurtmetraje „Curtas Vila do Condeˮ se va desfășura, în perioada 9-17 iulie 2022, la Teatrul Municipal, Galeria de artă cinematografică „Solarˮ și în alte 28 de locuri din orașul portughez Vila do Conde, dintre cele mai diverse: clădiri istorice, unități comerciale, cafenele, grădini, străzi sau piețe.