Ştefan Bănică, logodit cu iluzia
https://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-banica-logodit-cu-iluzia/

MEMORIA CULTURALĂ În decembrie 1983, Fănuş Neagu continua seria „Prietenii mei, actorii“ cu un portret al lui Stefan Banica, „unul din marii noştri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme“.

Un articol de Ziarul Metropolis|12 decembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ În decembrie 1983, Fănuş Neagu continua seria „Prietenii mei, actorii“ cu un portret al lui Stefan Banica, „unul din marii noştri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme“.

Mai jos sunt fragmente din articolul apărut în revista „Teatrul”:

Întîmplările mele cu Ştefan Bănică (toate fericite) țin de miracolul Dunării, de strugurii negri ai Giuleștiului, de niște drumuri cu lăutari, un lac, pe nume Samurcaș, cu patru vaduri pîndite de mirese și, mai presus de toate, de nopțile de primăvară ale Bucureștilor, adunate cu ploi albe și cu luceferi violeți, în arborii de magnolia de la Şosea.

Noi doi eram făcuți să străbatem calea Ploieștilor într-o trăsură cu burduf de catifea, ținînd pe genunchi pîrguieli de Asie, dar ne-au mîncat crapii caii și-atunci am făcut linguri din oiște și ne-am așezat în rînd la masa săracilor nebuni care-aruncă undița, seară de seară, să prindă fața nevăzută a Lunii, ca să planteze pe ea un brad troienit de ninsori, pomul ispitelor și zile fără lacrimi pentru toți oamenii de pe pămînt. Ne-am logodit cu Iluzia, cu înfrîngerea repetată, cu dragostea de năluci, cu mărgăritarele ce întîrzie în suflet ca să răsară în lume mai adînc luminoase, mai aproape de inimă.

Ștefan s-a născut între caișii grei de fapte de la Călărași, dintr-un neam cu femei frumoase – dealtminteri o mătușă de-a lui, tanti Patelica, a fost, prin 1930, miss Călărași, drept pentru care fotografia ei stă la loc de cinste în albumul familiei, învelită în cronici ale ziarelor locale – eu am vîslit în lumină lîngă stufărișurile Brăilei, c-un pahar de apă verde-n mînă, pe care am avut grijă să-l schimb la timp pe-o sticlă de pelin. […]

Mai tîrziu, cînd ne-am făcut un pic mai mari (Ștefan jucase de-acum în Mitică Popescu, pe scena Casei de cultură a studenților), el a venit la Brăila și a stat un an, ca să-și cucerească un loc sub soare și-n inima oamenilor cei mai îndrăgostiți de teatru din România, iar eu, bolnav de invidie că n-ajunsesem actor, am pornit-o spre București, oprindu-mă în cartierul cu cea mai clocotitoare vară și cele mai distinse năluci ale trecutului, în Giulești.

Aici ne-am și împrietenit, umblînd amîndoi pe străzile vechi, ca două fîntîni de fructe în căutarea unei distilerii fermecate. Septembrie și noi, doi soldați de iarbă din livadă, convinși că generalii sunt niște bieți soldați asupriți de ideea pensionării, am început să pierdem azur la roata norocului, el pe scena teatrelor, eu în peisajul înzăpezit al gazetelor subțiri.

Acum, cînd, îngroziți de trecerea care se află în noi, uităm că ea se desăvîrșește în afara noastră, fiincă noi, cei dăruiți Iluziei, nu sîntem nici cauză, nici efect, ci numai cuprinderea unui joc, îmi scapără prin minte gîndul, înnoptat de vînt de la Dunăre, că Ștefan Bănică și-a împletit singur, muncind cu desperare, legea pe care s-o urmeze și s-o împlinească.

stefan-banica-218075l-poza

Stefan Banica (1933 – 1995)

Ștefan Bănică știe că enigma scenei ține de icoane și de zei, iar că viața pe scenă e o credință și o amăgire, o răsturnare în moarte și un polei de aur fecundînd catapetesmele neamului. De aceea, întruchipîndu-i pe Figaro, Speed (Doi tineri din Verona), Pristanda (în regia lui Ciulei), Iordache (D-ale carnavalului), Decebal (…Escu), Vagabondul (Omul care a văzut moartea) etc., el s-a luptat și a reușit mereu să adauge un inel de sidef ecoului ce-ți bate aripa, fără să se stingă vreodată, în noaptea sălilor unde visăm lumi ce trăiesc neștiute în oceanul din sîngele nostru […].

Ștefan Bănică e unul din marii noștri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme. Așa cum luna februarie rodește, spre sfîrșitul ei, sitari în mesteceni, iar martie cocori dispuși în unghiuri suind spre Nord, Ștefan Bănică face să crească lîngă umărul nostru un cais din malul călărașilor, o vorbă colțoasă din Giulești, un geam pe care prima noapte a primăverii, cînd cercevelele înviază sub austrul zornăind, scrie sonete despre petrecerile Bucureștilor.

Articolul lui Fănuș Neagu a fost republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.  

Foto cu Stefan Banica: cinemagia.ro

29
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 24 mai 1974 murea colosul jazzului, Duke Ellington, unul dintre cei mai activi și influenți muzicieni ai secolului XX. A scris peste 3.000 de cântece, multe dintre ele fiind hit-uri și astăzi, și timp de aproape 50 de ani a colindat lumea ca pianist și șef de orchestră de jazz. A fost de 12 ori câștigător de Premii Grammy (dintre care trei postum).

22
/05
/20

„În primii ani ai carierei mi se spunea că pentru a reuși ai nevoie de personalitate, talent și noroc în egală măsură. Dar eu nu sunt de acord. La mine, a fost 99% noroc. Nu e de niciun folos să ai talent, dacă nu ești la locul potrivit la momentul potrivit.” Iată ce credea Roger Moore undeva, spre finalul vieții.

04
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 4 mai 1955, în condiții sărăcăcioase contrastante cu extraordinara sa personalitate, se stingea unul din marii oameni ai secolului XX. Îl sărbătorim, ne mândrim cu el, dar cât îl cunoaștem (și ascultăm) de fapt pe George Enescu? Iată doar câteva din trăsăturile unei personalități și ale unei cariere excepționale – și o invitație de a-i descoperi muzica.

27
/04
/20

Gabo a murit acum șase ani, pe 17 aprilie 2014, în Mexic, la 87 de ani. Volumul „Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet“ (traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți) a fost publicat la Rao, în 2014. Nuvelele au fost publicate în original în 1972, dar au fost scrise în 1968, după „Un veac de singurătate“.