Ştefan Bănică, logodit cu iluzia
https://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-banica-logodit-cu-iluzia/

MEMORIA CULTURALĂ În decembrie 1983, Fănuş Neagu continua seria „Prietenii mei, actorii“ cu un portret al lui Stefan Banica, „unul din marii noştri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme“.

Un articol de Ziarul Metropolis|12 decembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ În decembrie 1983, Fănuş Neagu continua seria „Prietenii mei, actorii“ cu un portret al lui Stefan Banica, „unul din marii noştri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme“.

Mai jos sunt fragmente din articolul apărut în revista „Teatrul”:

Întîmplările mele cu Ştefan Bănică (toate fericite) țin de miracolul Dunării, de strugurii negri ai Giuleștiului, de niște drumuri cu lăutari, un lac, pe nume Samurcaș, cu patru vaduri pîndite de mirese și, mai presus de toate, de nopțile de primăvară ale Bucureștilor, adunate cu ploi albe și cu luceferi violeți, în arborii de magnolia de la Şosea.

Noi doi eram făcuți să străbatem calea Ploieștilor într-o trăsură cu burduf de catifea, ținînd pe genunchi pîrguieli de Asie, dar ne-au mîncat crapii caii și-atunci am făcut linguri din oiște și ne-am așezat în rînd la masa săracilor nebuni care-aruncă undița, seară de seară, să prindă fața nevăzută a Lunii, ca să planteze pe ea un brad troienit de ninsori, pomul ispitelor și zile fără lacrimi pentru toți oamenii de pe pămînt. Ne-am logodit cu Iluzia, cu înfrîngerea repetată, cu dragostea de năluci, cu mărgăritarele ce întîrzie în suflet ca să răsară în lume mai adînc luminoase, mai aproape de inimă.

Ștefan s-a născut între caișii grei de fapte de la Călărași, dintr-un neam cu femei frumoase – dealtminteri o mătușă de-a lui, tanti Patelica, a fost, prin 1930, miss Călărași, drept pentru care fotografia ei stă la loc de cinste în albumul familiei, învelită în cronici ale ziarelor locale – eu am vîslit în lumină lîngă stufărișurile Brăilei, c-un pahar de apă verde-n mînă, pe care am avut grijă să-l schimb la timp pe-o sticlă de pelin. […]

Mai tîrziu, cînd ne-am făcut un pic mai mari (Ștefan jucase de-acum în Mitică Popescu, pe scena Casei de cultură a studenților), el a venit la Brăila și a stat un an, ca să-și cucerească un loc sub soare și-n inima oamenilor cei mai îndrăgostiți de teatru din România, iar eu, bolnav de invidie că n-ajunsesem actor, am pornit-o spre București, oprindu-mă în cartierul cu cea mai clocotitoare vară și cele mai distinse năluci ale trecutului, în Giulești.

Aici ne-am și împrietenit, umblînd amîndoi pe străzile vechi, ca două fîntîni de fructe în căutarea unei distilerii fermecate. Septembrie și noi, doi soldați de iarbă din livadă, convinși că generalii sunt niște bieți soldați asupriți de ideea pensionării, am început să pierdem azur la roata norocului, el pe scena teatrelor, eu în peisajul înzăpezit al gazetelor subțiri.

Acum, cînd, îngroziți de trecerea care se află în noi, uităm că ea se desăvîrșește în afara noastră, fiincă noi, cei dăruiți Iluziei, nu sîntem nici cauză, nici efect, ci numai cuprinderea unui joc, îmi scapără prin minte gîndul, înnoptat de vînt de la Dunăre, că Ștefan Bănică și-a împletit singur, muncind cu desperare, legea pe care s-o urmeze și s-o împlinească.

stefan-banica-218075l-poza

Stefan Banica (1933 – 1995)

Ștefan Bănică știe că enigma scenei ține de icoane și de zei, iar că viața pe scenă e o credință și o amăgire, o răsturnare în moarte și un polei de aur fecundînd catapetesmele neamului. De aceea, întruchipîndu-i pe Figaro, Speed (Doi tineri din Verona), Pristanda (în regia lui Ciulei), Iordache (D-ale carnavalului), Decebal (…Escu), Vagabondul (Omul care a văzut moartea) etc., el s-a luptat și a reușit mereu să adauge un inel de sidef ecoului ce-ți bate aripa, fără să se stingă vreodată, în noaptea sălilor unde visăm lumi ce trăiesc neștiute în oceanul din sîngele nostru […].

Ștefan Bănică e unul din marii noștri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme. Așa cum luna februarie rodește, spre sfîrșitul ei, sitari în mesteceni, iar martie cocori dispuși în unghiuri suind spre Nord, Ștefan Bănică face să crească lîngă umărul nostru un cais din malul călărașilor, o vorbă colțoasă din Giulești, un geam pe care prima noapte a primăverii, cînd cercevelele înviază sub austrul zornăind, scrie sonete despre petrecerile Bucureștilor.

Articolul lui Fănuș Neagu a fost republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.  

Foto cu Stefan Banica: cinemagia.ro

08
/10
/16

Oraş cosmopolit, cu o activitate comercială susţinută, Bucureştiul a fost sute de ani loc de întâlnire pentru negustori de toate naţiile. Între aceştia cei mai reprezentativi rămân grecii, evreii şi armenii. Cei din urmă s-au aşezat într-un cartier compact, liniştit, curat, cu case temeinic clădite, în jurul bisericii care le aminteşte neamul.

07
/10
/16

Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.

29
/09
/16

Nae Ionescu are motive să fie invidiat de către orice scriitor ilustru sau o altă personalitate din orice domeniu al cunoașterii, căci Dora Mezdrea i-a alcătuit cea mai vastă biografie. Nici Goethe, care s-a însurat după 80 de ani, nici Titu Maiorescu, Mihai Eminescu sau Dobrogeanu Gherea n-au ajuns la numărul de record de volume biografice.

27
/09
/16

“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film şi spectacol laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut.” – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani.

12
/09
/16

„Nu am ştiut că au fost atât de mulţi idioţi în lume, până când am început să folosesc Internetul.” - Stanislaw Lem. În urmă cu 95 de ani, într-o zi de 12 septembrie, se năştea la Lvov (pe atunci în Polonia), unul din cei mai cunoscuţi autori de literatură ştiinţifico-fantastică.

08
/09
/16

„Dan Spătaru era fermecător, semăna cu Alain Delon, în plus, avea un timbru deosebit, dar, în vremurile acelea, cultul personalităţii era practic inexistent. El îşi vedea de meserie şi privea succesul extraordinar de care se bucura, ca pe o recompensă firească a muncii lui. Tot ce cânta el devenea şlagăr (...)” - Margareta Pâslaru.

07
/09
/16

Setea de cultură a bucureştenilor s-a manifestat plenar în a doua jumătate a sec. al 19-lea. Un grup de iniţiativă, creat în vremea lui Cuza Vodă, a început să organizeze, seara la ora 9.00, conferinţe în casele lui Costache Ghica de lângă Cişmigiu (în piaţa Valter Mărăcineanu de azi).

05
/09
/16

„Nu voi fi un rock star, voi fi o legendă.” - Freddie Mercury. Artistul născut în Zanzibar, considerat unul dintre cei mai mari cântăreţi de muzică rock din istorie, ar fi împlinit astăzi 70 de ani. O vârstă la care Freddie Mercury, liderul formației britanice Queen, nu şi-ar fi dorit să ajungă: „Nu mă aştept să ajung la bătrâneţe. Mi-e totuna ce va fi. Ar fi plicticos să trăiesc până la şaptezeci de ani”.

02
/09
/16

Concepţia strămoşilor noştri despre igiena corporală era puţin deosebită de a noastră. Ea nu intra în practica cotidiană, ci se transforma într-un eveniment plăcut, săptămânal ori şi la răstimpuri mai mari.

29
/08
/16

Un proverb românesc apărut în sec. al XIX-lea susţinea că „scule avem, dar n-avem nemţi”. Cu alte cuvinte, erau omagiaţi pentru îndemânarea lor mecanicii de tot felul veniţi din ţările germane să lucreze la batozele, treierătoarele şi pompele de tot felul din gospodăriile noastre.

22
/08
/16

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.