Ştefan Bănică, logodit cu iluzia
https://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-banica-logodit-cu-iluzia/

MEMORIA CULTURALĂ În decembrie 1983, Fănuş Neagu continua seria „Prietenii mei, actorii“ cu un portret al lui Stefan Banica, „unul din marii noştri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme“.

Un articol de Ziarul Metropolis|12 decembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ În decembrie 1983, Fănuş Neagu continua seria „Prietenii mei, actorii“ cu un portret al lui Stefan Banica, „unul din marii noştri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme“.

Mai jos sunt fragmente din articolul apărut în revista „Teatrul”:

Întîmplările mele cu Ştefan Bănică (toate fericite) țin de miracolul Dunării, de strugurii negri ai Giuleștiului, de niște drumuri cu lăutari, un lac, pe nume Samurcaș, cu patru vaduri pîndite de mirese și, mai presus de toate, de nopțile de primăvară ale Bucureștilor, adunate cu ploi albe și cu luceferi violeți, în arborii de magnolia de la Şosea.

Noi doi eram făcuți să străbatem calea Ploieștilor într-o trăsură cu burduf de catifea, ținînd pe genunchi pîrguieli de Asie, dar ne-au mîncat crapii caii și-atunci am făcut linguri din oiște și ne-am așezat în rînd la masa săracilor nebuni care-aruncă undița, seară de seară, să prindă fața nevăzută a Lunii, ca să planteze pe ea un brad troienit de ninsori, pomul ispitelor și zile fără lacrimi pentru toți oamenii de pe pămînt. Ne-am logodit cu Iluzia, cu înfrîngerea repetată, cu dragostea de năluci, cu mărgăritarele ce întîrzie în suflet ca să răsară în lume mai adînc luminoase, mai aproape de inimă.

Ștefan s-a născut între caișii grei de fapte de la Călărași, dintr-un neam cu femei frumoase – dealtminteri o mătușă de-a lui, tanti Patelica, a fost, prin 1930, miss Călărași, drept pentru care fotografia ei stă la loc de cinste în albumul familiei, învelită în cronici ale ziarelor locale – eu am vîslit în lumină lîngă stufărișurile Brăilei, c-un pahar de apă verde-n mînă, pe care am avut grijă să-l schimb la timp pe-o sticlă de pelin. […]

Mai tîrziu, cînd ne-am făcut un pic mai mari (Ștefan jucase de-acum în Mitică Popescu, pe scena Casei de cultură a studenților), el a venit la Brăila și a stat un an, ca să-și cucerească un loc sub soare și-n inima oamenilor cei mai îndrăgostiți de teatru din România, iar eu, bolnav de invidie că n-ajunsesem actor, am pornit-o spre București, oprindu-mă în cartierul cu cea mai clocotitoare vară și cele mai distinse năluci ale trecutului, în Giulești.

Aici ne-am și împrietenit, umblînd amîndoi pe străzile vechi, ca două fîntîni de fructe în căutarea unei distilerii fermecate. Septembrie și noi, doi soldați de iarbă din livadă, convinși că generalii sunt niște bieți soldați asupriți de ideea pensionării, am început să pierdem azur la roata norocului, el pe scena teatrelor, eu în peisajul înzăpezit al gazetelor subțiri.

Acum, cînd, îngroziți de trecerea care se află în noi, uităm că ea se desăvîrșește în afara noastră, fiincă noi, cei dăruiți Iluziei, nu sîntem nici cauză, nici efect, ci numai cuprinderea unui joc, îmi scapără prin minte gîndul, înnoptat de vînt de la Dunăre, că Ștefan Bănică și-a împletit singur, muncind cu desperare, legea pe care s-o urmeze și s-o împlinească.

stefan-banica-218075l-poza

Stefan Banica (1933 – 1995)

Ștefan Bănică știe că enigma scenei ține de icoane și de zei, iar că viața pe scenă e o credință și o amăgire, o răsturnare în moarte și un polei de aur fecundînd catapetesmele neamului. De aceea, întruchipîndu-i pe Figaro, Speed (Doi tineri din Verona), Pristanda (în regia lui Ciulei), Iordache (D-ale carnavalului), Decebal (…Escu), Vagabondul (Omul care a văzut moartea) etc., el s-a luptat și a reușit mereu să adauge un inel de sidef ecoului ce-ți bate aripa, fără să se stingă vreodată, în noaptea sălilor unde visăm lumi ce trăiesc neștiute în oceanul din sîngele nostru […].

Ștefan Bănică e unul din marii noștri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme. Așa cum luna februarie rodește, spre sfîrșitul ei, sitari în mesteceni, iar martie cocori dispuși în unghiuri suind spre Nord, Ștefan Bănică face să crească lîngă umărul nostru un cais din malul călărașilor, o vorbă colțoasă din Giulești, un geam pe care prima noapte a primăverii, cînd cercevelele înviază sub austrul zornăind, scrie sonete despre petrecerile Bucureștilor.

Articolul lui Fănuș Neagu a fost republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.  

Foto cu Stefan Banica: cinemagia.ro

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).

08
/01
/16

Atunci când era îndrăgostită, lui Edith Piaf i se părea că aceea e prima şi ultima ei iubire, cea care se întâmplă o singură dată. A declarat că a iubit un singur om, pe Marcel Cerdan, dar toată viața l-a așteptat pe Théo Sarapo. În rest, povestea ei a pendulat între triumfuri, căderi, alcool, morfină și spiritism.

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

16
/12
/15

În urmă cu aproape două secole și jumătate se năştea la Bonn, în Germania, Ludwig van Beethoven, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Ziua de 16 decembrie este considerată data de naştere a lui Beethoven, deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere.

30
/11
/15

Actorul care l-a interpretat pe Cetăţeanu’ turmentat în „Scrisoarea pierdută”, distribut de însuşi I.L.Caragiale, s-a născut pe 1 decembrie 1869 şi a decedat pe 17 martie 1940. A fost un artist talentat, dar și un chefliu de pomină.