Stefan Iordache. Zece secrete pe care le-a aflat într-o viaţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-iordache-ar-fi-implinit-73-de-ani-zece-secrete-pe-care-le-a-aflat-intr-o-viata/

Ştefan Iordache a trecut prin viaţă muncind, iubind şi gustând din plin singurătatea în faţa unui pahar cu vin. A aflat ce trebuie să facă pentru a fi fericit şi de ce mai e nevoie pentru a fi complet.

Un articol de Dan Boicea|3 februarie 2014

„Viaţa, viaţa e un lucru superb! Pentru mine, viaţa înseamnă muncă multă şi puţine momente de singurătate în faţa unui pahar cu vin. Să nu scrieţi cu lapte… Mai înseamnă plimbare, aer şi iar singurătate“, spunea Stefan Iordache, într-un interviu pentru revista Cinema.

În cartea „Regele Scamator Ştefan Iordache“, de Ludmila Patlanjoglu (Editura Nemira, 2004, Editura Curtea Veche, 2008), actorul spunea că îi este frică de moarte şi că mulţi oameni şi-ar dori să moară în somn. „Dar eu aş vrea să ştiu când mor, chiar dacă m-aş chinui. Poate mai există o şansă. Vreau să lupt cu moartea. Vreau să o văd, să o simt“. Dorinţa i s-a împlinit. Actorul a dus ultima bătălie într-o clinică din Viena, pe 14 septembrie 2008.

Ce aflase Ştefan Iordache? Ce secrete i se dezvăluiseră, la cei 60 şi ceva de ani pe care îi împlinise? De ce a avut nevoie pentru a se apropia de o viaţă bine trăită? Ce i-ar fi trebuit în plus?

1. Să faci un copil

„Am să plec, totuşi, cu regretul că nu am copii. Eu am considerat că înainte de toate e arta mea. Acum, îmi dau seama că aş fi avut timp şi pentru artă, şi pentru copil. Dar e prea târziu. Oi vedea cum m-oi descurca. Vorba aceea: fiecare moare singur. Kazantzakis spunea: «Pământul e femeia care aşteaptă să fie fecundată de ploaie, de apă. Şi deasupra tuturora – măria sa Soarele». Probabil că, atunci când voi fi pământ, voi simţi şi mai bine mângâierea apei şi mângâierea Soarelui…“.

(…) Au trecut anii ăştia… atât de repede… Meseria, scena, reflectoare, roluri. Am agonisit, într-o viaţă întreagă, lucruri. În vânt. Nu la ele mă gândesc, case, maşini, dă-le… mă doare că nu creşte, lângă noi, un sufleţel de copil. Am sacrificat bucuria asta pentru o meserie despotică. Asta e durerea din fericirea mea, aşa a vrut Dumnezeu“.

2. Reuşita

„Se ia puţin talent, se amestecă în proporţii, după caz, cu inteligenţă, se adaugă multă trudă, după aceea se întreabă şi se consultă creierul, inima, ficatul şi celelalte organe care au domiciliul în casa corpului meu, construită de Mamă, Dumnezeu şi de mine, cu ajutorul, dus până la sacrificiu, al spectatorului meu“.

3. Credinţa

„Sunt conştient că noi, actorii, trebuie să plătim pentru acest joc permanent de-a viaţa şi de-a moartea. Este ceva deasupra noastră. Cred că Dumnezeu este în noi, în oameni. Deci poate fi şi în mine“.

4. Nostalgia

„Paradisul copilăriei mele se confundă cu vacanţele, cu verile petrecute la bunici, la Calafat. (…) Dorul este amintirea unei stări de bine. Sentimentul că te-ai îndepărtat de un loc ocrotitor şi dorinţa de a reveni acolo. Toate se leagă, şi chipuri, şi locuri, şi întâmplări. Ca atunci când, toropit de soare, pe un şezlong, te trezeşti zâmbind cu ochii închişi. Simţi dintr-o dată, ca o părere, duhul verilor de altădată.“

Stefan Iordache

5. Femeia

„Femeia este asemeni pământului: ea este matca, ea duce viaţa mai departe. Domină totul şi toate. Nu există fiinţă mai puternică decât femeia. Eu cred că ea este cea mai mare minune pe care a lăsat-o Dumnezeu pe Pământ!“ (…) E o falsă teorie – aceea că bărbatul cucereşte femeia. De fapt, se întâmplă invers, chiar dacă lucrurile nu sunt atât de evidente. Ea alege, ea cheamă, cucereşte şi domină“.

6. Iubirea

„M-am îndrăgostit, pur şi simplu. Era frumoasă, cu sufletul curat, deşteaptă, cu picioarele pe pământ, gospodină. Am iubit-o şi o iubesc. Mihaela (n.r. Tonitza  – soţia actorului, care s-a stins din viaţă în 2010) a fost şansa mea. Şi cu asta am spus totul.

Din momentul în care Mihaela a intrat în viaţa mea, am simţit că soarta este blândă şi îngăduitoare cu mine. Că drumul meu e limpede. Când am cunoscut-o eram un actor care dovedise ceva, dar care nu ajunsese încă la consacrare. Faptul că eu, fire nonconformistă şi exagerat de independentă, am avut alături un om înţelept, ponderat, hotărât şi cu tact, mi-a dat echilibru“.

7. Pasiunea

„Aveam insomnii cu Hamlet. Groaznice. Când mă culcam, mai jucam încă o dată, în minte, spectacolul. (…) La fiecare spectacol cu Hamlet slăbeam patru kilograme. La Richard al III-lea, trei-patru kilograme. La Titus Andronicus, două-trei kilograme. Cu trupul tău se întâmplă multe. Există pericolul să te îmbolnăveşti. Să te modifici fizic, dar mai ales psihic. Imaginaţi-vă un actor care joacă zece ani Regele din Escurial sau Titus Andronicus şi se umple de atâta otravă. Eu, când interpretez un asemenea erou, calc altfel, vorbesc, mă comport altfel decât un om normal. Spre nefericirea familiei mele.

Cred că-i foarte greu să suporţi în casă un actor. Am avut şansa să joc numai roluri grele, care mi-au adus satisfacţii enorme pe plan artistic. Dar eu nu mai sunt acelaşi. Şi mi-e dor de mine, aşa cum eram când eram copil, de nu-ţi dai seama“.

8. Prietenia

„Şi mie, şi lui Papaiani, ne plăcea aceeaşi fată. Asta încă n-ar fi fost nimic, dar ne-am apucat amândoi să-i facem curte. Mirosea a scandal! Simţind atmosfera încărcată, fata a dat să plece. M-am ridicat s-o conduc, s-a ridicat şi Papaiani. Am însoţit-o aşa, amândoi, până la uşă, şi ne-am întors încruntaţi la masă. Tăceam, cu fălcile încleştate. Girardi n-are de lucru şi spune: «Bă, tu ai luat premiu la Mamaia, da ăsta (n.r. – Ştefan Iordache) a luat la Karlovy Vary!».

Atât i-a trebuit lui Papaiani: m-a făcut «oltean tâmpit», eu l-am făcut «grec împuţit» şi a început o bătaie ca în filme, ceva de groază“, povestea Ştefan Iordache. Cei doi au ajuns în arestul Miliţiei, iar a doua zi, trezit din beţie, Ştefan Iordache a plecat în căutarea lui Papaiani, pentru a se împăca cu el.

„Ne-am oprit la o crâşmă, unde am sărbătorit împăcarea şi prietenia noastră. Atunci ne-am făcut, eu şi Papaiani, fraţi de cruce, de sânge. Ne-am crestat puţin braţul. Ne-am tăiat cu o furculiţă, că n-aveam atunci cuţit la masă. Ne-am promis că nu o să ne mai certăm niciodată. Ba chiar am hotărât, sub jurământ, să nu mai bem în vecii vecilor, că nu e bine! Să bem numai citronadă şi să-nvăţăm limba engleză!“.

Citiţi şi: INTERVIU Stefan Iordache: „Mi-a plăcut să trăiesc, să exist“

9. Drumul

Şi-a făcut debutul internaţional la Festivalul de la Nancy, cu „Viziuni flamande“: „N-aveam bani mulţi, dar, ca tot românul, ne-am descurcat. Am găsit un bistrou unde ouăle şi muştarul erau gratis. Am mâncat ouă în neştire, bine că nu ne-am intoxicat. Beam şi un păhărel de Beaujolais şi ne ajungea“. Apoi Paris, Helsinki, cu un vapor uriaş, de şapte etaje…

„La Helsinki a venit să ne vadă într-o seară şi Andrei Şerban. Am mers cu el şi cu trupa lui la o actriţă acasă. Mulţi dintre ei fumau marijuana, întinşi pe perne şi saltele. M-au îndemnat şi pe mine, dar am refuzat. Am tras un chef zdravăn cu Şerban, am stat de vorbă despre teatru. Eram copii, visam“. A urmat un maraton Hamlet în Grecia, Germania, Franţa, Portugalia…

10. Lupta

„La Ciudad de Mexico m-am îmbolnăvit de hepatită şi a trebuit să oprească turneul cu Viziuni flamande. Eram, parcă, otrăvit. Trupul nu mă mai asculta. Oraşul ăla zgomotos, totul în jur mi se părea un coşmar. Am fost internat urgent într-o clinică, în care o zi de spitalizare costa cam 1.000 de dolari, pe care trebuia să mi-i plătească cineva. Atunci, m-au rugat să fug din spital. Consulul român «m-a furat» cu acordul doctorului şi m-a dus la aeroport“.

Ajuns la New York,  şi-a bombardat ficatul cu bere şi cu cârnaţi, la un prânz cu Andrei Şerban, şi i s-a făcut din nou rău. A căutat primul zbor spre România, iar în avion a leşinat. Când a ajuns în ţară, a intrat în comă, apoi a fost ţinut în spital timp de două luni. Cu efort şi cu multă mişcare, a reuşit să depăşească apoi criza“.

Foto cu Stefan Iordache – Cinemagia

03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Puține sunt domeniile unde românii, în țară sau în străinătate, să nu se fi manifestat deplin, să fi ”făcut dâră” în domeniu ori să ajungă chiar înainte-mergători. Vlaicu Ionescu (1922-2002) a urmat filosofia la București, apoi Conservatorul de muzică și Școala de pictură bisericească a Patriarhiei.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.