Stefan Iordache. Zece secrete pe care le-a aflat într-o viaţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-iordache-ar-fi-implinit-73-de-ani-zece-secrete-pe-care-le-a-aflat-intr-o-viata/

Ştefan Iordache a trecut prin viaţă muncind, iubind şi gustând din plin singurătatea în faţa unui pahar cu vin. A aflat ce trebuie să facă pentru a fi fericit şi de ce mai e nevoie pentru a fi complet.

Un articol de Dan Boicea|3 februarie 2014

„Viaţa, viaţa e un lucru superb! Pentru mine, viaţa înseamnă muncă multă şi puţine momente de singurătate în faţa unui pahar cu vin. Să nu scrieţi cu lapte… Mai înseamnă plimbare, aer şi iar singurătate“, spunea Stefan Iordache, într-un interviu pentru revista Cinema.

În cartea „Regele Scamator Ştefan Iordache“, de Ludmila Patlanjoglu (Editura Nemira, 2004, Editura Curtea Veche, 2008), actorul spunea că îi este frică de moarte şi că mulţi oameni şi-ar dori să moară în somn. „Dar eu aş vrea să ştiu când mor, chiar dacă m-aş chinui. Poate mai există o şansă. Vreau să lupt cu moartea. Vreau să o văd, să o simt“. Dorinţa i s-a împlinit. Actorul a dus ultima bătălie într-o clinică din Viena, pe 14 septembrie 2008.

Ce aflase Ştefan Iordache? Ce secrete i se dezvăluiseră, la cei 60 şi ceva de ani pe care îi împlinise? De ce a avut nevoie pentru a se apropia de o viaţă bine trăită? Ce i-ar fi trebuit în plus?

1. Să faci un copil

„Am să plec, totuşi, cu regretul că nu am copii. Eu am considerat că înainte de toate e arta mea. Acum, îmi dau seama că aş fi avut timp şi pentru artă, şi pentru copil. Dar e prea târziu. Oi vedea cum m-oi descurca. Vorba aceea: fiecare moare singur. Kazantzakis spunea: «Pământul e femeia care aşteaptă să fie fecundată de ploaie, de apă. Şi deasupra tuturora – măria sa Soarele». Probabil că, atunci când voi fi pământ, voi simţi şi mai bine mângâierea apei şi mângâierea Soarelui…“.

(…) Au trecut anii ăştia… atât de repede… Meseria, scena, reflectoare, roluri. Am agonisit, într-o viaţă întreagă, lucruri. În vânt. Nu la ele mă gândesc, case, maşini, dă-le… mă doare că nu creşte, lângă noi, un sufleţel de copil. Am sacrificat bucuria asta pentru o meserie despotică. Asta e durerea din fericirea mea, aşa a vrut Dumnezeu“.

2. Reuşita

„Se ia puţin talent, se amestecă în proporţii, după caz, cu inteligenţă, se adaugă multă trudă, după aceea se întreabă şi se consultă creierul, inima, ficatul şi celelalte organe care au domiciliul în casa corpului meu, construită de Mamă, Dumnezeu şi de mine, cu ajutorul, dus până la sacrificiu, al spectatorului meu“.

3. Credinţa

„Sunt conştient că noi, actorii, trebuie să plătim pentru acest joc permanent de-a viaţa şi de-a moartea. Este ceva deasupra noastră. Cred că Dumnezeu este în noi, în oameni. Deci poate fi şi în mine“.

4. Nostalgia

„Paradisul copilăriei mele se confundă cu vacanţele, cu verile petrecute la bunici, la Calafat. (…) Dorul este amintirea unei stări de bine. Sentimentul că te-ai îndepărtat de un loc ocrotitor şi dorinţa de a reveni acolo. Toate se leagă, şi chipuri, şi locuri, şi întâmplări. Ca atunci când, toropit de soare, pe un şezlong, te trezeşti zâmbind cu ochii închişi. Simţi dintr-o dată, ca o părere, duhul verilor de altădată.“

Stefan Iordache

5. Femeia

„Femeia este asemeni pământului: ea este matca, ea duce viaţa mai departe. Domină totul şi toate. Nu există fiinţă mai puternică decât femeia. Eu cred că ea este cea mai mare minune pe care a lăsat-o Dumnezeu pe Pământ!“ (…) E o falsă teorie – aceea că bărbatul cucereşte femeia. De fapt, se întâmplă invers, chiar dacă lucrurile nu sunt atât de evidente. Ea alege, ea cheamă, cucereşte şi domină“.

6. Iubirea

„M-am îndrăgostit, pur şi simplu. Era frumoasă, cu sufletul curat, deşteaptă, cu picioarele pe pământ, gospodină. Am iubit-o şi o iubesc. Mihaela (n.r. Tonitza  – soţia actorului, care s-a stins din viaţă în 2010) a fost şansa mea. Şi cu asta am spus totul.

Din momentul în care Mihaela a intrat în viaţa mea, am simţit că soarta este blândă şi îngăduitoare cu mine. Că drumul meu e limpede. Când am cunoscut-o eram un actor care dovedise ceva, dar care nu ajunsese încă la consacrare. Faptul că eu, fire nonconformistă şi exagerat de independentă, am avut alături un om înţelept, ponderat, hotărât şi cu tact, mi-a dat echilibru“.

7. Pasiunea

„Aveam insomnii cu Hamlet. Groaznice. Când mă culcam, mai jucam încă o dată, în minte, spectacolul. (…) La fiecare spectacol cu Hamlet slăbeam patru kilograme. La Richard al III-lea, trei-patru kilograme. La Titus Andronicus, două-trei kilograme. Cu trupul tău se întâmplă multe. Există pericolul să te îmbolnăveşti. Să te modifici fizic, dar mai ales psihic. Imaginaţi-vă un actor care joacă zece ani Regele din Escurial sau Titus Andronicus şi se umple de atâta otravă. Eu, când interpretez un asemenea erou, calc altfel, vorbesc, mă comport altfel decât un om normal. Spre nefericirea familiei mele.

Cred că-i foarte greu să suporţi în casă un actor. Am avut şansa să joc numai roluri grele, care mi-au adus satisfacţii enorme pe plan artistic. Dar eu nu mai sunt acelaşi. Şi mi-e dor de mine, aşa cum eram când eram copil, de nu-ţi dai seama“.

8. Prietenia

„Şi mie, şi lui Papaiani, ne plăcea aceeaşi fată. Asta încă n-ar fi fost nimic, dar ne-am apucat amândoi să-i facem curte. Mirosea a scandal! Simţind atmosfera încărcată, fata a dat să plece. M-am ridicat s-o conduc, s-a ridicat şi Papaiani. Am însoţit-o aşa, amândoi, până la uşă, şi ne-am întors încruntaţi la masă. Tăceam, cu fălcile încleştate. Girardi n-are de lucru şi spune: «Bă, tu ai luat premiu la Mamaia, da ăsta (n.r. – Ştefan Iordache) a luat la Karlovy Vary!».

Atât i-a trebuit lui Papaiani: m-a făcut «oltean tâmpit», eu l-am făcut «grec împuţit» şi a început o bătaie ca în filme, ceva de groază“, povestea Ştefan Iordache. Cei doi au ajuns în arestul Miliţiei, iar a doua zi, trezit din beţie, Ştefan Iordache a plecat în căutarea lui Papaiani, pentru a se împăca cu el.

„Ne-am oprit la o crâşmă, unde am sărbătorit împăcarea şi prietenia noastră. Atunci ne-am făcut, eu şi Papaiani, fraţi de cruce, de sânge. Ne-am crestat puţin braţul. Ne-am tăiat cu o furculiţă, că n-aveam atunci cuţit la masă. Ne-am promis că nu o să ne mai certăm niciodată. Ba chiar am hotărât, sub jurământ, să nu mai bem în vecii vecilor, că nu e bine! Să bem numai citronadă şi să-nvăţăm limba engleză!“.

Citiţi şi: INTERVIU Stefan Iordache: „Mi-a plăcut să trăiesc, să exist“

9. Drumul

Şi-a făcut debutul internaţional la Festivalul de la Nancy, cu „Viziuni flamande“: „N-aveam bani mulţi, dar, ca tot românul, ne-am descurcat. Am găsit un bistrou unde ouăle şi muştarul erau gratis. Am mâncat ouă în neştire, bine că nu ne-am intoxicat. Beam şi un păhărel de Beaujolais şi ne ajungea“. Apoi Paris, Helsinki, cu un vapor uriaş, de şapte etaje…

„La Helsinki a venit să ne vadă într-o seară şi Andrei Şerban. Am mers cu el şi cu trupa lui la o actriţă acasă. Mulţi dintre ei fumau marijuana, întinşi pe perne şi saltele. M-au îndemnat şi pe mine, dar am refuzat. Am tras un chef zdravăn cu Şerban, am stat de vorbă despre teatru. Eram copii, visam“. A urmat un maraton Hamlet în Grecia, Germania, Franţa, Portugalia…

10. Lupta

„La Ciudad de Mexico m-am îmbolnăvit de hepatită şi a trebuit să oprească turneul cu Viziuni flamande. Eram, parcă, otrăvit. Trupul nu mă mai asculta. Oraşul ăla zgomotos, totul în jur mi se părea un coşmar. Am fost internat urgent într-o clinică, în care o zi de spitalizare costa cam 1.000 de dolari, pe care trebuia să mi-i plătească cineva. Atunci, m-au rugat să fug din spital. Consulul român «m-a furat» cu acordul doctorului şi m-a dus la aeroport“.

Ajuns la New York,  şi-a bombardat ficatul cu bere şi cu cârnaţi, la un prânz cu Andrei Şerban, şi i s-a făcut din nou rău. A căutat primul zbor spre România, iar în avion a leşinat. Când a ajuns în ţară, a intrat în comă, apoi a fost ţinut în spital timp de două luni. Cu efort şi cu multă mişcare, a reuşit să depăşească apoi criza“.

Foto cu Stefan Iordache – Cinemagia

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.