Ștefan Iordache IN MEMORIAM – fragmente din ultimul său interviu
https://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-iordache-in-memoriam-fragmente-din-ultimul-sau-interviu/

Sunt 10 ani de când Ștefan Iordache nu mai este cu noi. 10 ani de tristeţe, 10 ani care au trecut ca o clipă. O clipă de aducere aminte vă propune şi Casa de Producţie TVR: „Prinţul negru“şi un Portret, IN MEMORIAM

Un articol de Petre Ivan|13 septembrie 2018

Născut în 3 februarie 1941, la Calafat, Ştefan Iordache a avut o carieră de aproape jumătate de secol în teatru, film şi televiziune.

A rămas pentru totdeauna în memoria publicului prin rolurile din „Hamlet“, „Richard al III-lea“, „Alex şi Morris“ sau „Barrymore“, dar şi pentru interpretarea memorabilă a personajului Victor Petrini din filmul „Cel mai iubit dintre pământeni“

Iată câteva fragmente din ultimul său interviu acordat  revistei Confidenţial:

Reporter: E ultimul interviu?

Ştefan Iordache: Da. Şi nu numai atît, este ultima mea apariţie în public, înafara scenei, acolo unde bate inima mea.

De ce?

Nu mai vreau să trăncănesc. La ce foloseşte? Sînt mîhnit. Nici vehement şi nici supărat. Mîhnit. Vorbim cu toţii în vînt, pentru că nimic nu se schimbă. Aleg să nu mă mai implic în societate. O fac pentru prima şi ultima oară. Ceea ce trăim este o telenovelă. Dar nici sensul peiorativ al ideii de telenovelă nu mai este suficient pentru ce trăim. E o manea. De prost gust. Decît să vorbesc fără rost, nu-i mai bine să mă uit la salcia asta?

Stefan Iordache, in PRINTUL_NEGRU

Dar sînteţi un reper pentru România!

Crezi? Lumea mă ştie mai degrabă pentru că am cîntat cu Sanda Ladoşi şi mai puţin pentru Hamlet, Richard sau ce am mai făcut eu. Nu mă indignează asta, ba chiar privesc situaţia cu umor. Nu-mi doresc popularitate. Au alţii destulă. Nu vezi cine vorbeşte azi? Cine are pieptul mai bombat! Uite, îţi pun şi eu o întrebare. Niciodată nu am ştiut ce înseamnă vedetă. Explică-mi tu!

Alegeţi să vă refugiaţi aici, pe aceşti 3.000 de metri pătraţi care mi se par un paradis, cu pivniţă, vie, răsaduri, pitici de grădină, cu veranda asta minunată (este vorba despre casa de la Gruiu)

Da. Acest loc este ca o mână. Face parte organic din mine. Auzi liniştea asta compactă? Aici poţi trăi liniştit. Am cumpărat o mie de metri aici în 1982, cu banii luaţi de la filmul «Glissando». Erau 90 de pruni aici.Pe primii 40 i-am tăiat chiar eu, cu fierăstrăul pe care îl vezi acolo, în cui, lîngă pivniţă.Apoi încă două mii, după revoluţie. Crezi că aş fi avut bani pentru aşa ceva?

Putem intra în pivniţă?

Nu. E greu, trebuie să ridici un chepeng din casă.

Înseamnă că intraţi rar acolo.

Nu, dimpotrivă (îi lucesc ochii). Anul trecut, ciorchinii de strugure erau cît mîna! Am făcut, din 400 de butuci pe care-i am, 900 de litri de vin. Alb, demisec. A ieşit cam tare de data asta. V-aş da, dar nu e indicat pe canicula asta.

L-aţi lucrat singur?

Nu. Nu uita că eu sunt crescut în vie. Bunicul meu avea două hectare de vie. Avea două sute de oi, pe care le-am păzit, aşa cum, de mic, am cules via. E normală armonia mea cu acest loc. În fine, vinul trebuie vorbit cu prietenii. Trebuie cântat cu ei. L-am chemat pe vecinul meu Dan Piţa, pe celălalt vecin, Papaiani, pe Mitică Popescu şi l-am cules împreună. Şi l-am pus pe Nicu Gigantu să-l cînte.

E o tradiţie cântatul vinului?

Stefan Iordache

Nu, dar cred că, decât să faci şi să bei vinul de unul singur, mai bine îl arunci la canal.

V-a plăcut şueta.

Mi-a plăcut cîrciuma, mai corect spus. Într-o anumită perioadă, mergeam în cârciumi ca să observ oamenii, ca pregătire pentru un anumit rol. Plăcerea a fost să stau la şuete, pentru a comunica. Şi ca ieşire din starea rolului. Da. Îţi fac o mărturisire. Dacă aş lua viaţa de la început, nu ştiu dacă aş face la fel. Am avut şansa, dar şi neşansa unor roluri mari. Şansa este că am devenit apreciat, neşansa e că toate aceste roluri mi-au măcinat cumplit nervii. Dacă aş fi avut acum mintea de la 30 de ani, nu aş mai repeta acest drum, toate aceste roluri mari. Uită-te la colegii mei de generaţie, care-s ingineri sau doctori. Arată de parcă-s copiii mei. Eu joc teatru, pentru că nu ştiu să fac altceva! Dacă ştiam să montez prize, asta eram, electrician. Eu nu am dorit să devin mare actor, dar soarta, Dumnezeu m-a împins aici. Când am dat admitere la Medicină, am făcut vizita medicală la facultatea de teatru. Iar cînd am ieşit de acolo, mi-am notat într-un jurnal că niciodată nu aş vrea să trăiesc printre asemenea oameni. Dacă teatrul e inima mea, atunci află că inima mea a fost cucerită treptat, în timp. Hmmm, am senzaţia că Dumnezeu m-a luat de păr şi m-a tras în sus. (…)

Dacă n-aţi fi fost actor, ce aţi fi fost?

Nu chiar ospătar, dar sigur patron de restaurant.

Şi de ce n-aţi încercat?

Am încercat. Cine naiba o fi inventat cârciuma? Unul deştept din preistorie, care a văzut că doi nu au unde să bea un pahar, aşa că i-a chemat la el şi a cerut să fie plătit pentru asta. Prin 1990, am încercat să fiu patron. Am luat o firmă, împreună cu alţi prieteni ingineri, dar n-am ştiut să ne descurcăm. Aveam 5.000 de vaci şi multe altele, dar au murit multe animale, pînă când am vîndut-o lui Urzică, cel cu Coleus-ul, dacă-l mai ştii. Am luat, tot cu prietenii ăştia, pe la Obor, pe strada care se numea Kent – că acolo se găseau ţigări pe vremuri – o cârciumă, zisă „La Papa”, după numele fostului patron. Dar n-a mers.

Aveţi nostalgii?

Nu am decât nostalgia tinereţii. E lucru de mare preţ tinereţea şi târziu am înţeles asta. Dar fiecare vârstă are rostul ei.(…)

Aţi renunţat la casa din Bucureşti?

Nu, dar nu-mi mai place oraşul. E groaznic, de 15 ani mă extrag din el cât pot de mult. Ceea ce devine greu. Înainte făceam 45 de minute până aici, acum fac două ore. Asta e ţara în care cad păsărele pe şosele, dărîmate de basculante, nu de cataclism. Sîntem de râsul Bangladesh-ului.

Stefan Iordache, in PRINTUL_NEGRU

Soţia dumneavoastră m-a rugat să nu apară în acest interviu. Dar vreau, totuşi, să-mi vorbiţi despre ea.

Ce să-şi spun? Că ea a insistat atunci, în 1982, să iau acest teren? Înţelegi? Pentru un bărbat este important să aibăl ângă el o femeie care să-l înţeleagă. Ca să fie clar: dacă acest pământ e ca mîna mea stîngă, Mihaela e ca mâna mea dreaptă. Şi ea face parte din mine.

Care e sensul vieţii?

Vrei să-ţi spun cuvinte mari. Cred că sensul vieţii îl ştie doar Dumnezeu. Noi nu putem decât să încercăm să influenţăm niţel ce ne-a dat el. Asta e important, să slujim viaţa.

Prințulnegru, de Iris Murdoch – info

Traducerea:AntoanetaRalian, Preluare de la Teatrul Nottara, Spectacol din anul 1997

În distribuție: Ștefan Iordache, Ion Haiduc, Constantin Cotimanis, Dana Dogaru, Camelia Zorlescu, Cristina Stoica, Victoria Cociaș, Alexandru Jitea, Justin Radu, Sandu Moldovan, Costel Lupșan, Nicolae Vlădoiu, Cristian Tudor, Marian Burst, Adrian Alexandriu.

 

Regiaa rtistică: Cornel Todea

Portret In Memoriam Ștefan Iordache

Program de difuzare:

TVR Internațional vineri, 14 septembrie, ora 23.00 şi sâmbătă, 15 septembrie, ora 15.50

TVR Moldova sâmbătă, 15 septembrie, ora 11.40

TVR 3 duminică  16 septembrie, ora 20.00

 

Foto: Stefan Iordache IN MEMORIAM – facebook, tvr

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.