Ștefan Iordache, în „Prințul negru“, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-iordache-in-printul-negru-la-tvr-2/

În amintirea actorului Ştefan Iordache, luni, 15 septembrie, în cadrul proiectului Teatrul Naţional de Televiziune, va fi difuzat spectacolul „Prinţul negru”de Iris Murdoch, în regia artistică a lui Cornel Todea, de la ora 20.10, la TVR 2.

Un articol de Liliana Matei|12 Septembrie 2014

Personajul central al acestui spectacol, Bradley Pearson, este interpretat de către regretatul actor Ştefan Iordache, care a încetat din viaţă acum şase ani, la Viena, la vârsta de 67 de ani (n. 3 februarie 1941 – d. 14 septembrie 2008).

Spectacolul realizat după piesa scriitoarei irlandeze a fost înregistrat cu public la Teatrul Nottara şi a avut premiera tv în anul 1997.

Bradley Pearson renunță la postul de inspector financiar pentru a-şi urma visul de „scriitor serios”, singura lui dorinţă fiind de a se retrage undeva în afara Londrei şi de a scrie o carte. „În artă, ca şi în viaţa noastră, a oamenilor, lucrurile mari se pierd, pentru că în momentul crucial, când imaginaţia stă în cumpănă, gata să execute saltul final, lăsăm să ne scape clipa supremă, a inspiraţiei, spunându-ne că merge şi-aşa şi acceptând soluţia cea mai comodă în locul celei mai bune” (spune Ştefan Iordache interpretându-l pe Bradley).

stefan iordache

Planurile lui Bradley sunt încurcate de implicarea continuă şi din ce în ce mai deranjantă a celor din viaţa lui, printre care Priscilla – sora lui „depresivă”, Christian – fosta soţie, Arnold Baffin – bun prieten şi scriitor, Rachel – soţia prietenului, şi Julian – fiica celor doi Baffin, de care se îndrăgosteşte Bradley.

Alături de Ştefan Iordache apar în acest spectacol şi Dana Dogaru, Constantin Cotimanis, Cristina Stoica, Victoria Cociaş, Camelia Zorlescu, Ion Haiduc, Alexandru Jitea, Justian Radu, Sandu Moldovan, Costel Lăpuşan, Nicolae Vlădoiu, Cristian Tudor, Marian Burst, Adrian Alexandriu.

Puteţi descoperi o schiţă de portret a regretatului actor Ştefan Iordache în ediţia dedicată acestuia în cadrul seriei de emisiuni „Discover Romania” difuzată de TVR International, pe platforma video a Televiziunii Române – TVRplus.ro, în arhiva emisiunii.

INFO

PRINŢUL NEGRU de Iris Murdoch

Regia artistică: Cornel Todea
În distribuție: Ștefan Iordache, Dana Dogaru, Constantin Cotimanis, Cristina Stoica, Victoria Cociaş, Camelia Zorlescu, Ion Haiduc, Alexandru Jitea, Justian Radu, Sandu Moldovan, Costel Lăpuşan, Nicolae Vlădoiu, Cristian Tudor, Marian Burst, Adrian Alexandriu.
Traducerea: Antoaneta Ralian
Spectacol înregistrat cu public de la Teatrul Nottara
Decoruri: Nicolae Ularu
Costume: Mihaela Ularu
Muzica şi ilustraţia muzicală: Dinu Giurgiu
Redactor: George Mladen

13
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Realizator de seriale TV şi de filme, Rodrigo Sorogoyen este unul dintre noile talente din cinematografia spaniolă. Distribuit în sălile din România de Transilvania Film, „El reino” („Jocuri de putere”, 2018), deja penultimul său lungmetraj (între timp a lansat în 2019 şi „Madre”), este un impunător thriller politic.

13
/11
/19

FEST-FDR2019 a ajuns la final. Un final excepțional: în cele nouă zile de spectacol, între 3 și 11 noiembrie, Teatrul Național din Timișoara a construit în jurul celor 21 de spectacole din FDR și din modulul FEST indoor, comunități de idei, de emoții, a lansat teme de reflecție și a transformat sălile de spectacol în spații ale libertății și ale adevărului.

12
/11
/19

Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad este în plină desfășurare în perioada 9-18 noiembrie și este un loc și un timp prezent al bucuriei. O bucurie a momentului unic creat pe scenă și împărtășit unui public fidel și atent care așteaptă și oferă, la rându-i, momentul magic.

11
/11
/19

„RosenKabarett”, noul spectacol a colectivului inter-generațional „Vârsta4”, programat marți, 12 noiembrie, de la ora 19.00, serbează 10 ani de la inaugurarea programului Vârsta4. Montarea pornește de la cele mai pregnante amintiri ale performerilor vârstnici – de la experiențele personale, comunitare sau politice care le-au marcat existența.

11
/11
/19

Pianista Oxana Corjos realizează în perioada 29 octombrie – 12 noiembrie un turneu în patru oraşe din ţară – Sibiu, Piteşti, Bistriţa şi Bucureşti – cu un program spectaculos ce cuprinde Ciaccona în re minor, BWV 1004 de Bach-Busoni, patru preludii de Claude Debussy - Des pas sur la neige, La serenade interrompue, Puerta del Vino şi Feux d'artifice - şi Sonata a VI-a de Serghei Prokofiev.

11
/11
/19

Opera Națională București prezintă joi, 14 noiembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski în regia lui Ion Caramitru. Decorurile poartă semnătura Mariei Miu, costumele sunt creația Vioricăi Petrovici, iar lighting design-ul a fost realizat de către Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

11
/11
/19

Vineri, 15 noiembrie (19.00), Orchestra Națională Radio și 4 soliști invitați: Antonis Anissegos – pian, Nicolas Simion – saxofon, bas clarinet și flaut, Sorin Romanescu – chitară și electronice și Iulian Nicolau – baterie propun publicului bucureștean un frumos repertoriu reunit sub titlul Jazz Meets Clasic.

10
/11
/19

PREVIEW A 13-a ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar (SFM) are loc între 10 şi 18 noiembrie la Bucureşti şi propune mai multe secţiuni atractive, printre care una dedicată câtorva filme clasice restaurate şi o alta pentru marcarea a 30 de ani de la căderea comunismului, în afara obişnuitului program de producţii noi.

Page 2 of 84012345...102030...Last »