Ştefan Tapalagă:„Publicul te obligă să te repeți“
https://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-tapalaga-20-de-ani-de-la-disparitie-publicul-te-obliga-sa-te-repeti/

A debutat şi a jucat la Teatrul de Comedie. Fost campion de scrimă şi excelent profesor de actorie la IATC, avea un hobby: gătitul. Pe scenă, Stefan Tapalaga îmbina vorbirea

Un articol de Monica Andrei|20 mai 2014

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în anul 1961 la clasa profesorilor Finteşteanu, Sanda Manu, Dem Radulescu şi Alex Lungu. I-a avut colegi de clasă pe: Traian Stănescu, Candid Stoica, Ioana Manolescu, Violeta Andrei, Dorina Lazăr, Ioana Măgură Bernard, Ion Arcudeanu, Jorj Voicu, Marian Hudac, Nicolae Scarlat, Alexandru Lazăr, Melania Ursu, Mitică Popescu până în anul 3 (când acesta fost arestat), Constantin Drăgănescu.

După absolvire a studiat pantomima cu Jacques Lecoq, la Paris. A fost căsătorit cu fosta sa profesoară de actorie, Sanda Manu; împreună au avut o fiică, pe Irina. Este fratele actriţei Rodica Tapalagă.

Stefan Tapalaga, despre teatru și despre viaţă

Scena vieţii

● „Am deprins de tânăr să trec prin viaţă cu ochii deschişi. Acumulez mereu: un anume fel de a vorbi al unuia, un anumit fel de a se enerva al altuia, un anume fel de a merge, de a zâmbi, de a privi, o anume particularitate în modul de a reacţiona la bine sau la rău; caut să descopăr mecanismul psihic care declanşează reacţii. Aceasta ar fi laboratorul meu viu: viaţa cea de toate zilele“.

Viaţa scenei

● “Celălalt laborator e scena, atât în timpul repetiţiilor cât şi al spectacolelor, unde învăţ de la regizor – dacă e bun – are capacitatea de a mă inspira şi câtedată de a mă incita şi descoperă în mine ceea ce nici eu nu credeam că există. Se poate învăţa uneori şi de la colegi, ceea ce trebuie să faci sau să nu faci.”

Scrima

● “Scrima. Acest sport mi-a dat un echilibru, mi-a dat un sistem de gândire organizat, mi-a dat o coordonare a mişcărilor şi m-a deprins de timpuriu cu înfruntarea partenerului în condiţie de conflict.”

Mişcarea scenică

● “Trebuie să ai un talent nativ al mişcării, să simţi mişcarea, pentru că oricât ai lucra pe un corp anchilozat, care se mişcă anacronic, nu poţi realiza dinamica necesară unui rol de teatru.”

A improviza

● “Momentul care pe scenă pare improvizat, este cel mai mult lucrat! La repetiţii pentru rezolvarea unui moment, pot apărea 20, 30,40 de soluţii născute din improvizaţii, dar, odată găsită forma de exprimare, ea devine imuabilă. Deci este o «improvizaţie fixată». Această fixare se obţine cu multă trudă. Dar atunci când truda devine irezistibilă, lăsând să strălucească numai plăcerea jocului, începe arta.”

Despre comic

● “Un bun actor de comedie îşi dozează umorul pe care-l oferă în fiecare seară publicului. Există un dozaj al comicului. Trebuie să ştii când şi cât să faci publicul să râdă şi când să treci repede peste momentul la care s-ar putea râde.”

Despre studierea rolului

● “Eu l-am studiat de multe ori pe Radu Beligan. Stăteam la arlechin (în scenă) şi mă uitam cum joacă, cum pauzează, cum îşi găseşte, în rolurile mari, momentele de odihnă; este o tehnică a actorului să ştie când să se deconecteze, «să iasă din priză», ca să se poată odihni.”

stefan tapalaga

Ștefan Tapalagă, alături de Iarina Demian și Valentin Plătăreanu

Vorbirea şi mişcarea

● “Făcusem sport de performanţă şi aveam o respiraţie specială, sportivă, nu o respiraţie actoricească, adică diafragmatică. Aveam o voce «de cap» şi un «s» uşor alterat. Îmbinarea mişcării cu vorbirea într-un rol impune un dublu efort. Respiraţia pe mişcare e una, iar vorbirea împreună cu mişcarea îţi cere altă respiraţie, alt dozaj; trebuie să ştii când să te mişti, când să respiri şi când să vorbeşti.

Mişcarea taie cuvântul, orice mişcare făcută greşit este o «bâlbă» de text. Faci mişcarea şi apoi vorbeşti sau invers, ca să poţi «arunca» bine cuvintele. Când apari în faţa publicului, nici nu te mai gândeşti sau cum te mişti, asta devine automat, a devenit reflex.”

Textul dramatic

● “Sunt actor de comedie. Nu-mi doresc un text schematic, cu situaţii banale, cu roluri prost scrise, pe care să le «dreg» prin interpretare. Doresc roluri complexe care să-mi pretindă un efort pentru a le rezolva şi să nu le «acopăr» cusururile mizând pe farmec şi rutină.”

În căutarea personajului…

● Am jucat Gaev din «Livada de vişini» după o serie de personaje exuberante, «raisonneur-ii» inteligenţi şi uniţi în spirit şi mişcare: Mascarillo din «Zăpăcitul» de Moliere, Olafux din «N-am timp» de Holdberg; folosisem ca mijloace de expresie, volubilitate, acrobaţie, treceri brusce de la o stare la alta, «transformisme». Mi-a fost greu, abordând acest rol cehovian, să ajung la liniştea exterioară a personajului, ascunzând şi reţinând mereu drama lui exterioară, să-i păstrez eleganţa şi ritmul lent de viaţă. E un personaj care moare zâmbind, care moare lent. Mie mi-ar fi venit să mor rapid, să mor în explozie.”

Arta teatrului

● “Artă [teatrală] înseamnă emulaţie, trăire autentică, forţă magnetică, dedublare conştientă, puterea de a convinge publicul că eu (actorul) nu sunt eu, ci personajul. Actorul e un creator de oameni şi un creator de stări.”

Lecţie de actorie

● “Am explicat multor tineri când eram profesor, (la catedra de mişcare şi cea de actorie la IATC), că mâinile trebuie să cadă ca două bucăţi de plumb pe lângă corp. Nu le bagi în buzunare, de altfel costumul de scenă nu are buzunare… Asta e legea de mişcare în scenă: să te simţi tras de un fir care-ţi trece prin coloana vertebrală şi e legată de plafon adică dacă te trage cineva de urechi să fii drept tot timpul, cu mâinile grele din umeri.”

Despre public

● “Publicul este o sursă de acumulare artistică cu două tăişuri: lupţi o viaţă să te faci iubit de public, dar când ajungi să te iubească prea mult, el poate deveni o frână, în sensul că te obligă să te repeţi. Te vrea mereu aşa cum te-a văzut întotdeauna.”

● “E un flux fantastic între actor şi sală, care influenţează, transmite, conduce publicul spre reacţia dorită. Este important când eşti pe scenă să ştii să dai fiecărui gest ponderea lui şi însemnătatea lui simbolică. Orice gest capătă semnificaţie pentru spectator. De asta există actori, ca să poată reda stări; de asta se numeşte actor profesionist, de asta a fost ales de public să fie văzut (căci publicul te alege să fii văzut!)” (Andrei Băleanu, Doina Dragnea/ Actorul în căutarea personajului)

Ştefan Tapalagă, despre hobby-uri

Primul hobby la care ţin foarte mult e deşteptarea la 6 a.m.

Alt doilea hobby e deschiderea geamului şi renunţarea la gimnastică (trebuie să fug la piaţă, să mă întorc – deci un fel de jogging – şi să pregătesc masa de dimineaţă)

Al treilea hobby la care ţin foarte mult e să petrec ore din zi în laboratorul culinar al familiei. Vreau să spun că am satisfacţia priceperii în arta culinară. Şi, evident, urmează un hobby foarte plăcut, spălatul vaselor, somnul de după masă, o cafea, înainte de mersul la teatru. (Gong- 1986)

Foto cu Stefan Tapalaga  – Cinemagia



12
/03
/23

Luna martie a fost scrisă în destinul ei. S-a născut pe 8 martie 1936 și a murit pe 18 martie 1994. Nici șaizeci de ani n-a petrecut pe acest pământ, dar în acest timp a devenit una dintre cele mai mari actrițe ale teatrului românesc. Gina Patrichi.

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

17
/02
/23

E noapte, străzile sunt pustii și la Haga sigur e frig în miezul iernii. Dar tocmai se intră într-un nou deceniu cu mare entuziasm. Anul abia a început și oamenii își fac planuri. În hotelul Des Indes din orașul olandez însă, o ființă extraordinară își face ieșirea din scenă.

16
/12
/22

„M-am născut în anul 1707, la Veneţia, într-o casă mare şi frumoasă, aşezată între podul Namboli şi podul Donna-Onesta, în colţul străzii Ca cent’anni din parohia San Toma.” Era una din ultimele zile ale iernii anului 1707, era 25 februarie, era magica Veneția.

23
/11
/22

20 de însemnări din jurnalele ținute de Charles Bukowski în ultimii ani de viață, pe când era deja septuagenar și o legendă a undergroundului literar american, așa cum apar în volumul „Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul” (Editura Polirom, 2022, traducere de Cristian Neagoe).

10
/10
/22

Romeo Pop a fost actor al Teatrului Bulandra timp de 27 de ani. Născut la Aiud în 1952, a absolvit UNATC în 1975 la clasa marelui Octavian Cotescu. În 2007, la inițiativa sa și a lui George Ivașcu, se deschidea Teatrul Metropolis din București.

08
/10
/22

Ion Țuculescu este pictorul care a învățat singur să picteze studiind tablouri, obiecte create de meșteri populari, răniți de război, țărănci care muncesc la câmp și atâtea alte ființe și lucruri demne de a fi descoperite.