Stela Popescu, 81
https://www.ziarulmetropolis.ro/stela-popescu-81/

Născută într-o zi de 21 decembrie (1935), la Slobozia-Hodorogea, Orhei, în Basarabia, Stela Popescu a venit pe lume într-o familie de învăţători, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă.

Un articol de Petre Ivan|21 Decembrie 2016

Atunci, în 1940, tatăl ei a fost deportat în Siberia, iar mama sa s-a refugiaat, împreună cu viitoarea actriţă, în România, la Brașov.

Eu, până la 7 ani, am stat în Basarabia, era război, ce păpuși cu cap de porțelan? Și atunci mama, care era profesoară de lucru manual, avea talent să coasă, să brodeze, îmi făcea păpuși. Mama m-a vrut toată viața cochetă și delicată, dar niciodată n-am fost așa, doar aparent. Eu sunt un băiețoi și acum. Îmi făcea păpuși din cârpă, le umplea cu tărâțe sau cu lână, le făcea frumos, cu cozi, cu sprâncene, mă jucam o zi apoi jucam fotbal cu ele, că minge nu aveam. Câteodată îmi zicea mama: Fată, parcă ești smulsă de gâște, eu am fost așa de cochetă, am fost și regina balului’… de-aia nu vroia să mă fac artistă. Cum să te faci artistă? Tu să pui niște cizme de cauciuc, îți dau o pufoaică pe tine și la drum, te dau la silvicultură, ca să fie clar… așa îmi spunea. – Stela Popescu

În 1953, Stela Popescu susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limba Rusă ”Maxim Gorki”, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru.

Teatru şi televiziune

La sfârșitul facultății, în 1960, a debutat la Studioul ”Casandra”, în spectacolul de diplomă ”Nu-i întotdeauna praznic”, de A.N. Ostrovschi, în regia lui Cornel Todea. A fost repartizată la Teatrul din Brașov, unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an.

Din 1963 până în 1969 joacă la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”. În 1969, artista părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o împiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent.

A prezentat, alături de actorul Iurie Darie, prima ediție a Festivalului Cerbul de Aur de la Brașov, în 1968.

În paralel, susține și o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969. Totodată, joacă în celebrul serial “Boema” de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare.

Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema. La Teatrul de Comedie a jucat din 1969 până în 1993, unde a făcut parte din distribuția unor spectacole de succes, precum: ”Preșul”, ”Turnul de fildeș”, ”Mutter Courage”, ”Trei surori”, ”Pețitoarea”, ”Plicul”.

A avut șansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu. În anii 1971-1979 face un cuplul memorabil, pe scenă și la televiziune, cu actorul Ștefan Bănică.

În 1993 a revenit la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, unde lucrează și în prezent. Longevivul cuplu umoristic Stela — Arșinel, care a început colaborarea în 1979, a fost garanția umorului de calitate și în prezent, dar și în trecut, pe textele scenetelor semnate de Mihai Maximilian.

A jucat în televiziune de la înființare până în prezent, în piese de teatru și emisiuni de divertisment, reușind să transmită ceva din spiritul satiric și contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piață DVD-urile “O stea printre stele” și “Stela și Arșinel” care reunesc cele mai memorabile apariții TV ale Stelei Popescu.

A moderat emisiuni TV ca: ”Sare și piper” (Național TV), ”Pentru dumneavoastră, doamnă” (Realitatea TV). A jucat în serialele tv ”Războiul sexelor”, avându-l ca partener pe Alexandru Arșinel, ”Regina”, ”Iubire și onoare” și ”Aniela” difuzate de Acasă TV. În 2006, actrița a avut un rol în filmul de televiziune ”Cuscrele”, difuzat de postul Național TV.

Film

În 1958, debutează în cinematografie în pelicula “Alo? Ați greșit numărul”.

A jucat în peste 25 de filme precum “Pe malul stâng al Dunării albastre”, “În fiecare zi mi-e dor de tine”, ”Astă seară dansăm în familie”, ”Elixirul tinereții”, ”Nea Mărin Miliardar”, ”Galax, omul păpușă”, ”Secretul lui Nemesis”, ”Figuranții”, ”Maria și Mirabela în Tranzistoria”, ”A doua cădere a Constantinopolului”, ”Sexy Harem Ada-Kaleh”, ”Vara sentimentală”, ”Un petic de cer”, ”Zbor periculos”, ”Căruța cu mere”, ”Am o idee”, ”Ana și hoțul”, ”Grăbește-te încet”, ”Drumuri în cumpănă”, ”Tufa de Veneția”, ”Ultima noapte a singurătății”, ”Despre o anumită fericire”, ”Dimitrie Cantemir”, ”Pantoful Cenușăresei”, ”Vin cicliștii”, ”Faust XX”, ”Sărutul”, ”Omul de lângă tine”, precizează site-ul www.teatrultanase.ro.

Premii şi distincţii

Președinția României i-a conferit artistei Stela Popescu, la 7 februarie 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D — “Arta Spectacolului”.

În 2002 a obținut, alături de Alexandru Arșinel, premiul special pentru teatru de revistă al UNITER. Actrița a primit Premiul de Excelență, oferit de Uniunea Criticilor Muzicali și Forumul Muzical Român — revista Melos, în cadrul festivității de decernare a Premiilor criticii muzicale pe 2006.

Celor doi artiști atât de iubiți de public li s-au mai oferit Premiul Special ”Cei mai de încredere români 2008 — Stela Popescu și Alexandru Arșinel” și Premiul revistei ”Confidențial” 2009 (luna ianuarie) pentru Showbiz.

În luna mai 2009  a primit titlul de “regina comediei” din partea Centrului Cultural Israel-România din Tel Aviv, cu ocazia unui spectacol de excepție, musical-ul ”O noapte furtunoasă”, prezentat în turneu în Israel de Opera Comică pentru Copii din București. Actrița a primit Premiul de excelență la Gala Comediei Românești festCo 2011 (17 iunie), desfășurată la Teatrul de Comedie.

În decembrie 2011, Stela Popescu primea, pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, o stea  pentru întreaga carieră.

Foto: Stela Popescu – facebook

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

08
/10
/19

Pe durata festivalului, Asociatia Cinemascop, organizatoarea Les Films de Cannes à Bucarest, continuă să organizeze, ca și în anii precedenți, ateliere pentru diferite comunități ale industriei de film din România, în încercarea de a oferi cât mai multe oportunități membrilor acestora.

07
/10
/19

Unul dintre cele mai puternice filme autohtone ale toamnei este „Arest”, în regia lui Andrei Cohn, care spune povestea unui intelectual torturat într-o închisoare comunistă din România anului 1983. În rolurile protagoniștilor, actorii Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu.

06
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Regizoarea Anca Damian revine cu a treia animaţie de lungmetraj din carieră, "Călătoria fantastică a Maronei", povestea unei căţeluşe care trece pe la diverşi stăpâni. Filmul îmbină inspirat mai multe stiluri de animaţie şi etalează o fantezie exuberantă, afectată însă uşor de repetitivitatea unor momente de reverie.

04
/10
/19

Prima producţie marca Vertical Content, comedia ,,Inve$titorii” a început filmările în localitatea Cristian, unde sub îndrumarea regizorului Iura Luncaşu, actorii: Codin Maticiuc, Cosmin Natanticu, Andrei Mateiu, Radu Gabriel şi Maria Popovici vor interpreta în unul dintre cele mai ambiţioase proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani.

04
/10
/19

A câștigat Leul de Aur, marele premiu de la Festivaul de Film de la Veneția, în același timp a impresionat presa de specialitate la nivel mondial, iar de astăzi mult aclamatul „Joker”, în interpretarea lui Joaquin Phoenix, poate fi vizionat în premieră în cinematografele din toată țară.

04
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În „Joker” (2019), regizorul Todd Phillips ia un personaj celebru de comic book şi îl mută din filmele cu supereroi într-o dramă inspirată din filmele existenţialiste clasice din America anilor `70. Este o mişcare inovatoare, deşi „Joker” nu se ridică la înălţimea tradiţiei pe care o invocă.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

03
/10
/19

Magnolia Pictures și Participant, două nume grele din industria cinematografică mondială, anunță obținerea drepturilor de distribuție și promovare în America de Nord pentru „colectiv”, filmul documentar de cinema regizat de Alexander Nanau, care urmărește întâmplările desfășurate în România în primul an de după incediul din clubul Colectiv. „Tensionat, emoțional și atent editat, acest expozeu al corupției lipsite de suflet va avea un ecou puternic și va genera furie mult timp după ce turul de festivaluri se va fi încheiat” – The Hollywood Reporter

Page 1 of 24912345...102030...Last »