Stela Popescu a regizat „Soacra cu trei nurori“, la Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/stela-popescu-a-regizat-soacra-cu-trei-nurori-la-opera-comica-pentru-copii/

Luni, 9 decembrie (11.00) veţi putea vedea o nouă premieră, semnată de către Stela Popescu, pe scena teatrului bucureştean: musicalul Soacra cu trei nurori, după cunoscuta poveste a lui Ion Creangă.

Un articol de Andrada Văsii|5 decembrie 2013

Luni, 9 decembrie, de la ora 11.00, veţi putea vedea o nouă premieră, semnată de către Stela Popescu, pe scena teatrului bucureştean: musicalul „Soacra cu trei nurori“, după cunoscuta poveste a lui Ion Creangă.

Grăbiţi-vă să prindeţi un loc la una dintre cele patru reprezentaţii ale noului spectacol, în luna decembrie: luni 9, 16 decembrie, marţi 10, 17 decembrie, de la orele 11.00 şi 13.00.

Stela Popescu pregăteşte această premieră a Operei Comice pentru Copii într-o dublă ipostază: o veţi aplauda în rolul principal, dar veţi aprecia şi regia ingenioasă imaginată de artistă.

Stela Popescu a montat deja musical-urile de succes „Scufiţa Roşie” şi „Diamantul şi gâsca” pe scena Operei Comice pentru Copii, iar acum revine la regie cu Soacra cu trei nurori, pe muzica plină de viaţă compusă de  Roman Vlad.

Tânărul compozitor este un colaborator de tradiţie al Operei Comice pentru Copii; a semnat până în prezent pentru teatrul bucureştean musicalurile: Piatra din casa (după Vasile Alecsandri), O noapte furtunoasă (după Ion Luca Caragiale), Scufiţa Roşie (după Fraţii Grimm) şi Diamantul şi gâsca (după Sir Arthur Conan Doyle).

Stela Popescu

Stela Popescu, regizoarea spectacolului „Soacra cu trei nurori“ 

Roman Vlad a declarat că „Soacra cu trei nurori a constituit o reală provocare şi plăcere, pentru că acţiunea implică şapte personaje foarte bine conturate în acţiune, cărora m-am străduit să le găsesc corespondenţe muzicale adecvate. Cum era şi firesc, a trebuit să ţin cont de publicul foarte tânăr, să scriu o muzică atrăgătoare, accesibilă, şi în acelaşi timp să contribui, prin structuri componistice specifice, la realizarea unui spectacol cu ecou în actualitate.”

Scenografia este semnată de Viorica Petrovici, unul dintre cei mai activi scenografi români,  coregrafia spectacolului le aparţine lui Mihai Babuşka şi Vali Roşca, iar asistent de regie este tenorul Valentin Racoveanu.

Îi veţi revedea pe artiştii îndrăgiţi ai Operei Comice Pentru Copii: Raluca Oprea, Oana Şerban, Roberta Enişor, Lucia Racoveanu, Jennifer Dumitraşcu, Andrei Lazăr, Bogdan Şerban, Levente Ambrus, Andrei Roşu, alături de compania de balet a teatrului.

Foto credit: Cinemagia, Opera Comică pentru Copii – foto cu Stela Popescu

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.