STELARC vine la NOVA, festivalul de noi tehnologii în artele performative
https://www.ziarulmetropolis.ro/stelarc-vine-la-nova-festivalul-de-noi-tehnologii-in-artele-performative/

Stelarc, unul dintre cei mai controversaţi performeri contemporani, pionier al augmentării corporale prin intermediul tehnologiei, vine la NOVA, festival dedicat exclusiv explorării oportunităţilor aduse de cele mai recente dezvoltări ale tehnologiei în artele performative, aflat la prima ediţie.

Un articol de Petre Ivan|17 aprilie 2018

Pe 20 aprilie, de la ora 21, artistul care a uimit o lume întreagă prin hibridizările propriului corp, va susține la POINT conferința „Inadequate/Ambivalent/Indifferent: The Cadaver, the Comatose & the Chimera”.

În prezentarea sa din cadrul festivalului, Stelarc explorează idei precum corpul postuman, arhitecturile anatomice alternative, trupul ca obiect care necesită reproiectare. Discuția este construită din perspectiva propriilor proiecte dezvoltate în acest spațiu polemic, cum ar fi urechea construită în brațul său stâng, augmentată electronic, sculptura inserată în propriul stomac sau performance-urile sale în care corpul artistului este suspendat sau extins prin mecanisme robotice.

Pe 21 aprilie, Stelarc continuă discuția despre conceptul de „corp ca obiect” aflat printre alte obiecte asemenea, cum ar fi mașini de calcul, sisteme informatice și algoritmi, în cadrul workshop-ului „Extreme Bodies to Virtual Selves: Sumo, Butoh, Performance Art and Phantom Flesh”.

Artistul consideră că, în mod convențional, corpul este un aparat biologic care devine operațional, interactiv și conștient în mediul în care se desfășoară, iar pielea este granița dintre sine și restul lumii. Realitățile prezentului impun însă o nouă definiție a corpului și modului în care acesta funcționează într-un teren puternic tehnologizat. Corpul așa cum îl conștientizăm noi acum este perimat, iar augmentarea sa cu proteze biomecanice și noi tehnologii poate deveni o soluție pentru evoluția umanității.

Stelarc, cercetător emerit al Universității Curtin (Australia) dezvoltă încă din anii ‘70 lucrări care cercetează extinderea capacităților corpului uman și reproiectarea sa sub forma unor arhitecturi anatomice alternative.  Urechea construită în braț, care va transmite prin internet sunetele percepute, lucrările site-specific din propriul corp sau performance-uri cu extensii corporale robotizate ca Exoskeleton sau Third Arm sunt doar câteva dintre lucrările sale care au deschis drumul către forme inovatoare de expresie artistică, facilitate de tehnologii de ultimă oră.

Programul festivalului NOVA (20-29 aprilie 2018) include și performance-uri, conferințe, woskshop-uri, laboratoare de creație, sesiuni de networking, create și susținute și de alte nume sonore precum NumenChristian “Mio” LoclairAntoni Rayzhekov.

Creatorii invitați în cadrul NOVA vor prezenta în cele zece zile ale festivalului invenții artistice multimedia care transformă publicul în copilot și trasează noi universuri, cu noi experiențe.

Bio-senzori care scot sentimentele la suprafață și le transformă în timp real în imagine și sunet, instrumente digitale care redau compoziții olfactive, medii sonice tridimensionale, sinergii audio-vizuale, primul prototip de inteligență artificială destinat dansului, corpuri care își depășesc limitele fizice și se re-construiesc în medii noi, cvasi-virtuale, cvasi reale.

NOVA este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”

Foto: STELARC – facebook

16
/10
/21

Răzbunare, dragoste și disperare, toate topite într-o singură flacără mistuitoare. Arii celebre, coruri tulburătoare, conflicte dramatice de neuitat, toate vă așteaptă în premiera spectacolului Norma de Bellini ce le va aduce pe scena Operei Naţionale Bucureşti între 21 şi 24 octombrie pe celebrele Elena Moşuc – Norma şi Ruxandra Donose – Adalgisa, alături de care va evolua tenorul Daniel Magdal – Pollione.

13
/10
/21

În luna octombrie, galeria neconvențională Celula de artă propune două exerciții de introspecție, la fel de necesare dar fiecare propunându-și scopuri și rezultate diferite. Artistul plastic contemporan Beaver expune lucrarea “exe cute”, o juxtapunere a grotescului cu gingășia până pe 14 octombrie iar între 15 – 30 octombrie în galerie se va putea vedea instalația imersivă “Cenușa memorie” a Ancăi Coller, ce încapsulează emoțiile artistei în urma unui incendiu care i-a distrus atelierul..

11
/10
/21

Despre școlile din mediul rural, mai ales cele din mici sate care par uitate de lume și autorități, se știe că se confruntă cu mari probleme, începând de la cele legate de infrastructură, până la absența tehnologiei necesare procesului de educație. Însă aceasta nu mai este și situația Școlii Gimnaziale nr. 2 din satul Progresu, comuna Sohatu, județul Călărași. După ce ani de zile profesorii și elevii „s-au descurcat”, după cum ei înșiși spun, cu condițiile grele în care au învățat – toalete în curte, frig în clase, acoperișul deteriorat prin care se strecura ploaia – școala este acum complet renovată și, mai mult, folosește o platformă de management educațional de ultimă oră. Totul a fost posibil prin implicarea directorului școlii, Daniela Niculescu, care „și-a strigat” nevoile pe platforma HartaEdu lansată de Narada.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.

08
/10
/21

Proiectul Vitrine Imposibile, o instalație performativă produsă de Vanner Collective, în regia Iuliei Grigoriu, aduce în văzul lumii Supra Fețele, creaturi care prind contur în spațiile a trei galerii din centrul capitalei, aflate pe Calea Victoriei, în datele de 9, 10, 23 și 24 octombrie.

05
/10
/21

Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Asociațiile Artelier D, Proiecte pentru copii, ArtCrowd, artiști în educație și De-a arhitectura, lansează o nouă ofertă educativă pentru anul școlar 2021-2022, structurată pe grupe vârste, corelată cu ciclurile preșcolar, primar, gimnazial și liceal.

04
/10
/21

Între 15 septembrie și 3 octombrie 2021, Art Safari a oferit publicului 18 zile de bucurie, socializare și artă. Mii de vizitatori au luat la pas cei 6.000 de metri pătrați ai Palatului Dacia-România, sediul principal al Pavilionului, pentru a privi cele peste 800 de opere de artă expuse.

30
/09
/21

Website-ul digitizArte, platforma interactivă online de debut și auto-publicare (self-publishing) destinată tinerilor creativi - muzicieni, artișt plasticii, designeri, ilustratori, graficieni - susține artiștii emergenți înscriși printr-un un program educațional compus din cinci ateliere online, ce pot fi urmate pe website, un ghid pentru tinerii creativi și o galerie cu lucrările câștigătoare alese în urma apelului deschis. Cele șapte activități pot fi urmate pe digitizArte, începând din luna septembrie.

30
/09
/21

Asociația Qolony - Colonia pentru Artă și Știință organizează prima conferință internațională Fusion: Talks, ediția I, 2021. Conferința este un eveniment hibrid, care se desfășoară online și, în funcție de evoluția situației epidemiologice și a restricțiilor aferente, cu public la POINT Hub, str. General Eremia Grigorescu nr. 10, București, în perioada 11-14 octombrie 2021.