Stele ale baletului românesc și internațional, la New York
https://www.ziarulmetropolis.ro/stele-ale-baletului-romanesc-si-international-la-new-york/

Artişti renumiţi ai baletului românesc şi internaţional se vor reuni, în această seară, într-un spectacol excepţional la Licoln Center – New York, prezentat de „balerina deceniului” Alina Cojocaru şi Opera Naţională din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|9 decembrie 2015

Evenimentul reunește nume consacrate ale baletului mondial precum Tamara Rojo, director artistic al English National Ballet, Ulyana Lopatkina, distinsă cu titlul de „artist al poporului” în Rusia (2006), Daniil Simkin, prim-balerin la American Ballet Theatre, Johan Kobborg, director al companiei de balet a Operei Naționale București.

Alături de ei se vor afla alte nume de marcă ale baletului românesc și internațional: Friedemann Vogel, Osiel Gouneo, Isaac Hernandez, Daniel Ulbricht, Bianca Fota, Sena Hidaka , Dawid Trzensimiech, Marina Minoiu, Robert Enache, Shuhei Yoshida, Alexandra Gavrilescu, Bogdan Canila. Evenimentul este organizat cu sprijinul Prințesei Marina Sturdza, o mare iubitoare și promotoare a artei românești.

Programul cuprinde fragmente renumite din Romeo și Julieta, Frumoasa din pădurea adormită, Diana si Acteon, No Man’s Land, Les Bourgeois, Marguerite și Armand, Dama cu camelii, Les Lutins și fragmente din Lacul Lebedelor.

Muzica va fi interpretată de Mélanie Genin (harpă), Gregory Harrington (vioară), Mihai Marica (violoncel) și Matei Varga (pian).

Foto: Stele ale baletului românesc și internațional – facebook

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.