Stimate domnule Nuri Bilge Ceylan
https://www.ziarulmetropolis.ro/stimate-domnule-nuri-bilge-ceylan/

Vă scriu după ce am văzut a doua oară, tot la cinema, acolo unde ar trebui vizionate toate filmele dvs., „Sub umbra părului sălbatic”. Prima dată am văzut acest film minunat în octombrie, la Les Films de Cannes à Bucharest, din primul rând, cu o sală Cinema PRO plină.

Un articol de Ionuţ Mareş|14 martie 2019

Acum, odată cu lansarea în săli, am fost la Cinema Union, cu doar câțiva spectatori și pe un ecran mai mic. Dar a fost mai bine – mai intim și mai așezat.

Nu am scris în toamnă despre el, din cauza nebuniei de festival, când vezi multe filme și întâlnești invitați, așa că nu ai prea mult timp de gândit, de pus texte pe hârtie.

Apoi, mi-am zis, ne-am pierdut obiceiul de a revedea filme, așa cum se făcea odată. Trecem mereu de la un titlu nou la alt titlu și mai nou, într-o avalanșă neîntreruptă, fără să mai revenim asupra celor care ne-au plăcut, care ne-au emoționat. Și cu atât mai rar facem asta când e vorba de filme lungi de trei ore ca al dvs.

Dar a fost o bucurie să revăd „Sub umbra părului sălbatic” în tihnă, fără să simt cum au trecut cele 188 de minute. Cu atât mai mult cu cât, la prima vizionare, nu reușisem să intru pe deplin în atmosferă și riscam să rămân cu o impresie greșită.

Dacă este ceva foarte special la filmele dvs., atunci e exact această atmosferă. Știu că nu e un termen la modă în limbajul criticii de film, dar despre asta e vorba.

O lume caldă, care mi se pare tare familiară, cu oameni simpli – poate orgolioși, răutăcioși și câteodată certăreți, dar cu suflet bun, mereu în căutarea nemărturisită de a se apropia de ceilalți.

Poate de aceea mi-ar plăcea să vă și cunosc. Știu că ați fost acum câțiva ani invitat special la Festivalul Anonimul, unde ați lăudat noua cinematografie română, care, trebuie spus, a tras puțin cu ochiul la stilul dvs. Poate vă aduce odată Cristian Mungiu și la București.

Dar să revin la „Sub umbra părului sălbatic” (ce titlu, totuși, frumos). E un film în care se vorbește mult, așa e. Se vorbea foarte mult și în „Somn de iarnă”, lungmetrajul care v-a adus Palme d`Or. Dar eu nu sunt dintre cei care consideră asta o vină.

De altfel, cred că există o etapă – cu filme poate ușor prețioase – pre-„A fost odată în Anatolia” și o etapă post-„A fost odată în Anatolia”, cu filme mai cehoviene, cu mult dialog, dar și cu ceva mai mult umor – până la urmă, ați împlinit 60 de ani, ceea ce mi se pare scandalos. Iar „A fost odată în Anatolia” este capodopera dvs. și unul din filmele reper ale acestui deceniu.

Multe din personajele filmelor dvs. se întorc acasă, venind de obicei dintr-un oraș mare. Așa face și Sinan, care revine după facultate la familia sa din orășelul natal Çan (tatăl, mama și o soră mai mică, dar și un bunic și o mătușă dintr-un sat din apropiere), unde vrea să devină profesor. Și poate chiar scriitor. În fond, are suficiente pagini adunate pentru un volum, doar că îi lipsesc banii să îl publice.

Tot filmul urmărește, cu răbdare, transformarea subtilă a lui Sinan dintr-un tânăr avântat (gata să ia la rost, pe teme literare, un scriitor consacrat și, pe teme religioase, doi imami la început de drum), cu o ușoară aroganță împrumutată din marele oraș (privește de sus o splendidă fată „de la țară” pe care, de altfel, o place), dar și dezorientat (pe dulap încă mai are poze cu Cioran și Camus), într-un om lucid, mai umil, împăcat în cele din urmă cu sine, cu locurile natale și mai ales cu tatăl său, educator împătimit de pariuri.

Trebuie să mărturisesc că m-a emoționat foarte tare scena reapropierii dintre Sinan și tată, când fiecare dintre cei doi arată, în felul său stângaci, că l-a iertat pe celălalt.

Însă momentul nu vine din senin, iar efectul nu ar fi fost atât de intens doar datorită muzicii lui Bach și cadrelor pline de melancolie cu ninsoarea blândă care cade peste deal. Împăcarea vine după aproape trei ore pe care le-am petrecut alături de Sinan, în încercarea de a-și înțelege părinții, de a-și găsi un rost și de a face față viselor pe care viața ni le spulberă mereu.

Prin ritmul său lent, filmul dvs. dă impresia unui timp dilatat, a unui calm și a unei armonii generale. Dar, în subtext, sunt multe sugestii că societatea este în schimbare, dar că păstrează în același timp și reflexe vechi: căsătorii aranjate, represiuni ale poliției, dificultăți financiare, o viziune tot mai naționalistă asupra culturii și istoriei, eternul conflict cu kurzii din Est, cinismul liberalismului economic, golirea de conținut a religiei, modernizare tehnologică, deprecierea literaturii.

Despre toate vorbiți cu detașare, uneori mai rafinat, alteori mai direct, fără a judeca sau a face morală, ca un scriitor clasic care vrea să surprindă într-un roman de multe sute de pagini spiritul timpului său. E o ambiție pe care criticii dvs. v-o impută, uitând sau ignorând din ce tradiție a cinema-ului modernist vă revendicați.

Ar fi multe de spus despre „Sub umbra părului sălbatic”, despre stilul dvs. aparte, care nu mai are nevoie de confirmarea noastră, a celor care vă iubim cinema-ul. Despre lumina inspirată din galbenul de pară coaptă în care este inundată imaginea în prima parte a filmului. Despre scurtele ruperi de ritm, prin zoom-uri, tăieturi bruște de montaj, unghiuri de filmare sau mișcări de cameră neobișnuite.

Despre frumusețea și delicatețea fetei cu care Sinan se întâlnește la izvor, între copacii atinși de începutul de toamnă, sau despre lacrimile mamei când citește autograful pe care i l-a dedicat fiul pe cartea în sfârșit publicată.

Și mai ales despre felul în care spațiul (deopotrivă natura și orașul) capătă forță și devine copleșitor, în cadre ample, contemplative, care sugerează că există ceva dincolo de aceste personaje în căutarea liniștii.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.

11
/06
/20

Cele mai bune documentare de mediu din ultimul an, alături de producții recente care s-au remarcat prin povești nebănuite, vor putea fi vizionate online, gratuit, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, între 10-19 iulie.

10
/06
/20

Gala Premiilor Gopo, evenimentul care celebrează și recompensează anual cele mai importante realizări cinematografice din România, va avea loc pe 29 iunie, într-o nouă formulă, adaptată condițiilor actuale, la Verde Stop Arena.

09
/06
/20

OPINIE Radu Jude şi Cristi Puiu sunt cei mai incomozi regizori din cinematografia română. Fiecare film şi fiecare interviu stârnesc un val de reacţii. E drept, taberele lor de admiratori şi de detractori sunt diferite, de multe ori chiar inversate. Nu e o întâmplare însă că tot ei sunt şi autorii unor forme radicale şi îndrăzneţe de cinema.

08
/06
/20

Cea de-a 24-a ediție a FFE se mută din sălile de cinema în spațiul online și oferă acces gratuit de pe 8 până pe 21 iunie pe două platforme: în perioada 8-16 iunie pe platforma FFE.ro, iar între 17-21 iunie pe platforma TIFF Unlimited.

06
/06
/20

După această perioadă în care toată activitatea artistică a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova s-a desfășurat în locul de joacă online #teatruncasACASAteatru, a venit și momentul în care actorii și echipa Naționalului își reiau activitatea și pun primii pași pe scenă, respectând toate măsurile de siguranță impuse de actualele condiții de funcționare a instituțiilor de spectacol.

01
/06
/20

RECOMANDĂRI De la documentarele lui Serghei Lozniţa şi comediile de început ale lui Nanni Moretti şi până la dramele lui Krzysztof Zanussi, excentricităţile lui Serghei Paradjanov şi o amplă retrospectivă a cinema-ului indian, arhiva MUBI, pusă la dispoziţia abonaţilor, oferă numeroase tentaţii cinefile.

28
/05
/20

CRONICĂ DE FILM La unele documentare ne uităm pentru că ne interesează mai ales un autor sau un stil. Iar pe altele le privim în primul rând pentru subiect. Din a doua categorie face parte „Becoming” (2020), de Nadia Hallgren – un film despre Michelle Obama produs şi difuzat de Netflix.

Pagina 2 din 26412345...102030...Ultima »