Caravana Metropolis – filme de autor, la malul Mării Negre
https://www.ziarulmetropolis.ro/caravana-metropolis-filme-de-autor-la-malul-marii-negre/

Caravana Metropolis – “Cinema în aer liber” ajunge între 29 iulie şi 3 august în Constanţa, unde va instala cel mai frumos şi performant cinematograf de vară de pe litoral. Filmele, multipremiate şi aclamate de critici la festivaluri importante, precum Cannes sau Berlinale, vor putea fi vizionate de către constănţeni în aer liber, în curtea din spatele complexului City Park Mall.

Un articol de Liliana Matei|23 iulie 2014

Ajunsă la cea de-a treia ediție, după două sezoane în care a strâns peste 130 000 spectatori, Caravana Metropolis – ‘Cinema în aer liber’, cel mai mare festival nomad de film din ţară, aduce la Constanța cel mai performant echipament de proiecție în aer liber din România. Ecranul gonflabil de 120 m² și singurul proiector digital mobil din țară, de 17.000 lumeni, permit urmărirea filmelor la o calitate înaltă, întâlnită în marile cinematografe ale lumii.

Pentru rezervări, vă stă la dispoziție site-ul caravana.metropolisfilm.ro

PROGRAM CARAVANA METROPOLIS

Marţi, 29 iulie, 21.30, DOMNIȘOARA POPULARĂ/ POPULAIRE, r. Regis Roinsard, cu Romain Duris, Deborah Francois. 1958, Rose este o secretară îngrozitoare, dar o dactilografă pasionată. Chipeșul ei șef își propune să o transforme în cea mai rapidă dactilografă din lume, în această comedie savuroasă.

Miercuri, 30 iulie, 21.30, #SELFIE, o comedie în regia Cristinei Iacob, cu Olimpia Melinte, Crina Semciuc, Vlad Logigan. În loc să stea acasă și să învețe pentru BAC, trei proaspăt absolvente de liceu decid să plece la mare și să își termine adolescența în stil rebel! Ele vor libertate, adrenalină și dragoste de-o vară. #Selfie este considerat filmul românesc al verii.

Joi, 31 iulie, 21:30, PUZZLE CHINEZESC/ CASSE-TETE CHINOIS, r. Cedric Klapisch, comedie, cu Romain Duris, Audrey Tautou, în premieră națională! Xavier încearcă să își găsească locul, ca bărbat și ca tată. Când mama copiilor săi se mută la New York, nu suportă gândul că va trăi departe de ei, și se mută și el acolo, sperând să rezolve puzzle-ul chinezesc, care este chiar viața lui.

Vineri, 1 august, 21:30, MAREA FRUMUSEȚE/ LA GRANDE BELLEZZA în regia lui Paolo Sorrentino (Oscar pentru Cel mai bun film străin 2014, EFA pentru Cel mai bun film european, în competiție la Cannes 2013). Jep Gambardella își rememorează tinereţea plină cândva de pasiuni, priveşte oraşul Roma ca pe un melanj de figuri politice, artişti, femei din înalta societate, intelectuali și delicvenți.

Sâmbătă, 2 august, 21:30, KON-TIKI (propunerea Norvegiei la Oscar şi Globurile de Aur pentru cel mai bun film străin, nominalizat la European Film Awards 2013).

kon-tiki

 

În regia lui Joachim Ronning şi Espen Sandberg, producţia relatează epopeea exploratorului norvegian Thor Heyerdahl, care a traversat Oceanul Pacific timp de 101 zile cu o plută din lemn de balsa în 1947, împreună cu cinci oameni, pentru a dovedi că sud-americanii în epoca pre-columbiană ar fi traversat oceanul pentru a se stabili în insulele polineziene.

Duminică, 3 august, 21:30, Adâncul/ The Deep, considerat cel mai apreciat film islandez al tuturor timpurilor (în regia lui Baltasar Kormakur, nominalizat la European Film Awards în 2013, laureat cu 11 premii la EDDA Awards Islanda). Povestea filmului este bazată pe accidentul incredibil care a avut loc în mările Islandei în anul 1984. Un pescar încearcă să supraviețuiască înotând kilometri până la mal prin apele reci, după ce barca de pescuit se scufundă.

INFO

Preţ bilete: 10 RON/adulţi, 5 RON/copii, elevi, studenţi.

Biletele se pot achiziţiona din locaţia evenimentului, în fiecare zi, înainte de proiecţie. Rezervările biletelor se fac prin intermediul unui formular pe care trebuie să-l completaţi pe site-ul http://www.caravana.metropolisfilm.ro/, la categoria „Rezervă”. Rezervările sunt onorate până la ora 21.00.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale: