Franța și Germania premiază filmul românesc „Libertate”
https://www.ziarulmetropolis.ro/franta-si-germania-premiaza-filmul-romanesc-libertate/

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceauşescu. Un film în care agitaţia Revoluţiei nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar şi în reacţiile şi limbajul personajelor.”

Un articol de Petre Ivan|17 noiembrie 2023

Este motivația juriului care a acordat Premiul Criticii filmului românesc Libertate (r. Tudor Giurgiu) la ediția de anul acesta a Arras Film Festival, care s-a încheiat duminică, 12 noiembrie, în nordul Franței. Juriul a fost prezidat de Perrine Quennesson, una dintre cele mai active jurnaliste de film din Franța (scrie, printre altele, pentru revista Cinema Teaser și a lucrat pentru emisiunile de cinema Tchi Tcha și Le Cercle la CANAL+). Alături de Quennesson, din juriu au făcut parte Thomas Baurez (Première, FRANCE 24), Christophe Caron (La Voix du Nord), Boris Szames (SO FILM, Gone Hollywood) și Caroline Veunac (Télérama).

Nu este singurul trofeu obținut de producția românească în acest weekend. Filmul a câștigat și Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film) la cea de-a 33-a ediție a Cottbus Film Festival în Germania: „Să experimentezi o revoluție pe ecran poate fi inconfortabil și captivant în același timp. Regizorul reușește să dea o formă unui haos istoric creând un film care trece dincolo de estetica noului val românesc”. Din juriu au făcut parte jurnalistul italian Giuseppe Sedia, jurnalista germană Katrin Hillgruber și istoricul român Angelo Mitchievici. Cottbus este unul dintre cele mai importante festivaluri de film dedicate cinematografiei est-europene.

În România, Libertate a fost urmărit deja de peste 35.000 de spectatori, iar în următoarea perioadă regizorul Tudor Giurgiu și o parte dintre actori vor fi prezenți la mai multe proiecții speciale în țară, majoritatea în orașe și localități fără cinematografe: Rădăuți (20 noiembrie), Siret (20 noiembrie), Alexandria (21 noiembrie), Cugir (23 noiembrie), Mediaș (24 noiembrie), Sebeș (25 noiembrie), Aiud (25 noiembrie) sau Baru, Petroșani și Lupeni (26 noiembrie). Detalii despre proiecții vor fi comunicate pe https://transilvaniafilm.ro/filmul-libertate-turneu/

Din distribuția Libertate fac parte unii dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori români: Iulian Postelnicu, Mirela Oprișor, Alex Bogdan, Alexandru Papadopol, Alex Calangiu, Andreea Grămoșteanu, Cuzin Toma, Leonid Doni, Andi Vasluianu, Ștefan Iancu sau Ionuț Caras. 

Filmul a câștigat anul acesta Premiul pentru Cel mai Popular Film Românesc la TIFF, Premiul CICAE la Sarajevo, Premiul Juriului Ecumenic la Cinefest Miskolc și Premiul pentru cele mai bune costume și decoruri (semnate de Viorica Petrovici, respectiv de Vali Ighigheanu) la Waterloo Historical Film Festival.

Sponsorii campaniei de promovare a filmului Libertate sunt Vodafone România, Banca Transilvania, Conceptul Lab by Theo Nissim, Groupama, Iulius Group, Aqua Carpatica.

Parteneri media: Rock FM, KISS FM, Magic FM

LIBERTATE este o co-producție România-Ungaria, produs de Libra Films și Mythberg Films și distribuit în România de Transilvania Film. Pentru distribuția internațională, filmul a fost achiziționat de compania londoneză Reason8.

Mai multe detalii despre LIBERTATE:

Facebook  | Instagram

Mai multe detalii despre filmele distribuite de TRANSILVANIA FILM:

Facebook | Instagram

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale: