Am douăzeci de ani şi învăţ istoria politică a diferite ţări din Europa la Universitatea din Bucureşti. Am de scris o lucrare de semestru. Trebuie să aleg un stat pe care să îl studiez. Fără absolut niciun motiv, aleg Suedia. Nu am nicio şansă să ajung vreodată în Suedia, cu atât mai mult cu cât nici nu îmi doresc aşa ceva.
Un articol de Andrei Crăciun|23 august 2015
Rezistența mea la frig e minimă. Sunt dependent de soare. E narcoticul meu. Fără soare, nimic nu sunt. Și iată-mă, în pragul Sfintelor Sărbători, anul 2003 sau ceva, citind cărți despre regii și reginele Suediei de altădată. Așa aflu de dinastia Vasa, așa aflu de Gustav Adolf (cel Mare!) și de fiica sa, Christina.
Există pe undeva notițele mele elogioase în fața deciziei acestei femei de a nu se mărita, de a renunța la tron și de a trece la romano-catolicism, toate privite în epocă drept semnele unei indiscutabile nebunii. Apoi, desigur, uit toate acestea, ca și cum nici n-ar fi fost. Nu e singura istorie care urma să nu-mi folosească la care aveam să mă dedau.
Odată m-am înscris la cursuri de limba olandeză, dar, fiindcă nimeni altcineva n-a mai făcut-o, cursurile de olandeză s-au suspendat, iar eu n-am învățat să zic nici măcar tradiționalul salut olandez “bună ziua, aveți cumva o țigară?”. Suedia, deci.
Am ignorant, suveran, această țară. Mi se părea îndepărtată – nu doar geografic, ci mai ales din cauza climei și a oamenilor ei uriași. Sunt minion, uriașii nu sunt chiar favoriții mei. Am mai studiat – e adevărat – istoria modelului suedez, sunt familiarizat cu social-democrația aceasta spre care orice om de stânga rezonabil privește cu încântare. Dar au trecut anii și până și stânga a pierdut puterea în Suedia. S-a ales praful și de vechea solidaritate! Pur și simplu, uitasem că am știut vreodată ceva despre această monarhie liniștită.
Apoi s-a întâmplat să am un subiect tocmai în acest teribil nord. Din fericire, e vară, câtă vară se poate consemna și în Suedia. Nu m-am opus niciodată gazetăriei. Dacă aici a ales să mă poarte, atunci Stockholm-ul să fie! Caut oameni anume, îi găsesc, îi scriu.
Între timp, mă las fascinat de acești blânzi giganți, de cultura lor, de seriozitatea lor, de casele lor luminoase, de felul lor – sever, paradoxal – de a înfrunta viața. E anul 2015 după Hristos – nu vă tulbură că încă ne măsurăm anii, secolele, mileniile după nașterea unui fiu, fie el al unui tâmplar din Galielea, fie al lui Dumnezeu? Suedezii nu sunt neapărat foarte religioși, dar nici fanatici împotriva credinței (cel mai intim dintre darurile care ne-au fost lăsate nouă, oamenilor) nu sunt.
Știți, totodată, desigur, cât de frumoase sunt modelele suedeze, ce nu știți – poate – este că aici este paradisul homosexualilor, lesbienelor și transsexualilor. Acestea sunt vremurile, iar steagul rogvaiv se înalță până la cer lângă celelalte steaguri ale oamenilor. Suedia e o țară care a ales pacea, toleranța, și între oameni bunăvoirea. În Suedia își găsesc refugiu și somalezii și iranienii și irakienii și foștii iugoslavi, ba chiar și acei guru români cunoscuți pentru spiralele lor.
Stockholm-ul este un permanent elogiu adus culturii, dar nu despre muzee și galerii de artă e vorba aici, deși nimic din toate acestea nu lipsește. Firește, puteți merge la Muzeul Nobel, vă puteți încânta de toți acei oameni excepționali care au pășit pe pământ, puteți zâmbi în fața forfecuței pe care scriitoarea Herta Muller a donat-o muzeului – e forfecuța cu care a debutat în poemele-colaje. Puteți zâmbi în fața micului hipopotam-statuie pe care Mario Vargas Llosa l-a oferit pentru expoziție (lui Mario Vargas Llosa îi plac mult hipopotamii-statuie).
Chiar dacă nu veți câștiga niciodată Premiul Nobel pentru Literatură, căci despre științe probabil că nici nu e vorba din moment ce vă aflați de atâta timp pe pagina Ziarului Metropolis citind acest articol, tot e bine să simțiți ce e acolo – ce fel de minune.
Desigur, puteți vizita Skansen-ul, acel muzeu (și zoo!) în aer liber care răsucește fusele secolelor readucându-vă în fața vieții celor mulți, viața vechilor țărani și a micilor orășeni, a celor care au trăit, au fost vii, au muncit, iar acum sunt doar amintiri.
Desigur, puteți să vă încântați cu Vasa Museum, puteți să vă minunați în fața acelui vas scufundat acum cinci secole, puteți să vă uimiți de cât de măreț a fost acel Titanic de război. Desigur, puteți să vă închinați zeilor de la ABBA, la ei acasă. Desigur, vă puteți rătăci pe apele insulelor care decurg în acest strălucitor oraș.
Desigur, puteți înnebuni în fața marii frumuseți din albumele de fotografii ale brazilianului Sebastiao Salgado, care încă sunt de vânzare în Muzeul Fotografiei pentru echivalentul a cincizeci de euro. Un preț care nu contează când la mijloc e însăși înțelegerea secolului XX. Desigur, vă puteți arunca în brațele Cassandrei shopping-ului în acele lanțuri de magazine care îndeajuns se cunosc.
Dar la sfârșit să nu uitați să vă opriți o clipă – o clipă doar – în Gamla Stan, în acel centru vechi al acestui oraș care a găsit înțelepciunea de a îmbătrâni într-un prezent copleșitor, cu atâta grijă și față de trecut, și față de viitor.
FOTO: wikipedia
