STOP CADRU la filmări. O expoziție de Silviu Gheție
https://www.ziarulmetropolis.ro/stop-cadru-la-filmari-o-expozitie-de-silviu-ghetie/

Privirea lui Silviu Gheţie este o altfel de privire asupra Noului Cinema Românesc. Una din culisele sale. Prin picturalitatea lor şi prin expresivitatea personajelor din faţa obiectivului, fotografiile sale concurează cu imaginile din filmele a căror realizare artistul a fost chemat să o înregistreze pentru totdeauna.

Un articol de Ionuţ Mareş|31 mai 2015

Ce este fotografia din timpul turnării unui film? Este o imagine artistică ce surprinde două realități. Oferă un joc dublu, pentru ca în final să-și câștige propria voce, distinctă.

Pe de o parte, astfel de fotografii de pe platourile de filmare înregistrează frânturi din realitatea ficțională (!) livrată de filmul aflat, la acel moment, încă în faza de construcție. Unele personaje sunt cele regăsibile ulterior în film, fotografiate în ipostaze asemănătoare, dar totuși diferite, de cele din viitoarea peliculă.

Apoi, sunt numeroasele și nevăzutele personaje din spatele camerei de filmat și din echipa tehnică, în frunte cu regizorul. Fotografiile de la filmări surprind astfel, pe de altă parte, realitatea unui proces artistic. Un making-of din instantanee.

expo silviu ghetie (6)

Acestea sunt câteva din mizele propuse de excelenta expoziție inspirat intitulată „Stop Cadru”, a fotografului Silviu Gheție, organizată, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

„Stop Cadru” adună zeci de fotografii de pe platourile câtorva filme românești celebre ale ultimilor ani (2004-2014), pornind de la „Aferim”, al lui Radu Jude, căruia îi este dedicată una din sălile expoziției, și continuând cu „Legături bolnăvicioase”, de Tudor Giurgiu, „Boogie”, de Radu Muntean, „Eu când vreau să fluier, fluier”, de Florin Șerban, „Loverboy”, de Cătălin Mitulescu, „Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude, și „Box”, de Florin Șerban, încă nelansat în cinematografe.

Privirea lui Silviu Gheție este o altfel de privire asupra Noului Cinema Românesc. Una din culisele sale. Prin picturalitatea lor și prin expresivitatea personajelor din fața obiectivului (figuranți, actori, regizor, director de imagine), fotografiile concurează cu imaginile din filmele a căror realizare artistul a fost chemat să o înregistreze pentru totdeauna.

expo silviu ghetie (3)

Pentru cinefili și pentru iubitorii Noului Cinema Românesc, fotografiile lui Silviu Gheție sunt delicii care îmbogățesc tabloul general asupra filmelor ultimilor ani. Dă la o parte cortina de deasupra unui proces, altfel, inaccesibil.

Dar aceste instantanee nu sunt doar fragmente de informație și pete de culoare. Sunt opere de artă create pe seama realizării unor opere cinematografice. Vedem figuranți și actori în momente de respiro, în cadrul pregătirilor sau chiar în timpul filmării propriu-zise.

expo silviu ghetie (2)

Și, mai semificativ, regizorii sunt surprinși în plin proces pentru ceea ce va fi viitorul film: Radu Muntean discutând cu un copil din distribuție, Radu Jude și Tudor Giurgiu mergând îngândurați printre decoruri și sub privirile figuranților, Florin Șerban oferindu-le indicații actorilor sau Cătălin Mitulescu luându-și un moment de repaus lângă o cameră de filmat.

Vernisajul expoziției „Stop Cadru” va avea loc joi, 4 iunie, la ora 17.30, în prezența fotografului Silviu Gheție.

 



25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!

23
/01
/24

Miercuri, 24 ianuarie, ziua în care Unirea Principatelor Române este celebrată la nivel național prin numeroase festivități și manifestări culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

18
/01
/24

Prima expoziția a anului 2024 din programul curatorial al galeriei Arsmonitor este totodată și un prim solo-show dedicat artistului vizual Răzvan Neagoe, unul din artiștii reprezentați de galerie.

15
/01
/24

Peste 50.000 de perechi de ochi au avut plăcerea să privească expoziția Efectul Picasso în cele 4 luni de când s-a deschis. Vizitatori de toate vârstele au fost impresionați de cele 46 de lucrări de Pablo Picasso din colecția familiei sale, precum și de cele 65 de lucrări semnate de 37 de artiști români contemporani influențați de opera gigantului spaniol.