Strada Armenească prinde viață
https://www.ziarulmetropolis.ro/strada-armeneasca-prinde-viata/

Primul weekend al lunii august aduce în mijlocul Capitalei cea de-a doua ediţie a Festivalului Strada Armenească, eveniment organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Uniunea Armenilor din România. 

Un articol de Liliana Matei|23 Iulie 2014

În perioada 1-3 august, cultura armeană va fi prezentată într-un mod interactiv şi plăcut, adresându-se tuturor bucureştenilor care îşi doresc să vadă Strada Armenească prinzând viaţă. În cadrul festivalului vor avea loc concerte de muzică tradiţională şi modernă, spectacole de dans și ateliere de caligrafie şi creaţie.

Vizitatorii vor putea gusta bucate armeneşti în cadrul restaurantelor cu specific şi vor putea savura, la cafeneaua amplasată pe Strada Armenească, tradiționala cafea la nisip, asortată cu delicatese orientale. De asemenea, locuitorii Capitalei vor avea ocazia de a descoperi o mică parte din Armenia în cadrul bazarului organizat pe Strada Armenească, de unde îşi vor putea achiziţiona bijuterii, obiecte de ceramică, ţesături armeneşti, obiecte handmade, dar şi cărţi, icoane sau ilustraţii cu motive armeneşti.

Nu vor lipsi nici activitățile dedicate celor mici, aceștia fiind invitați să participe la atelierele organizate de Mark Twain International School.

Evenimentele din cadrul Festivalului Strada Armenească vor avea loc în Complexul Armenesc din București: curtea interioară a Bisericii Armenești, sediul Uniunii Armenilor din România, Centrul Cultural Armean și Strada Armenească.

INFO

Accesul la toate manifestările din cadrul festivalului este liber.
Mai multe detalii despre eveniment puteți găsi pe contul de Facebook al Festivalului Strada Armeneasca.

19
/09
/18

Performance inspirat de Marina Abramovic, muzică, pictură, film, teatru, literatură, animație și arhitectură, pe toate le regăsim între 11 și 14 octombrie, la Black Sea Arts Festival. Ne așteaptă 9 țări din bazinul Mării Negre, afectate de conflicte, dar apropiate prin cultură.

19
/09
/18

"Nu vreau să fiu singură; vreau să fiu lăsată în pace" - Greta Garbo, fotografiată de Clarence Sinclair Bull, în anul 1931, pentru filmul Mata Hari.

18
/09
/18

Marlon Brando (Stanley Kowalski) și Vivien Leigh (Blanche DuBois), în anul 1951, în filmul „Un tramvai numit dorință” / „A Streetcar Named Desire”, realizat după piesa omonimă a dramaturgului american Tennessee Williams. Filmul regizat de Elia Kazan a avut premiera în urmă cu 67 de ani, într-o zi de 18 septembrie.

17
/09
/18

În urmă cu 45 de ani, într-o zi de 17 septembrie (1973) lua ființă, sub conducerea poetului Adrian Păunescu, Cenaclul Flacăra, o rampă de lansare pentru numeroşi artişti, Cenaclul  a fost interzis în vara anului 1985, după o busculadă pe stadionul din Ploieşti în care au murit 5 spectatori...

17
/09
/18

Stagiunea 2018-2019 este prima după reconstrucția și reabilitarea Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, care își deschide porțile invitând publicul la toate cele 7 săli, cu o paletă amplă de evenimente, atât teatrale, cât și din categoria celor „Parateatrale”.

17
/09
/18

Cei trei tineri muzicieni intrați în Finala Secțiunii de Vioară a Concursului Enescu 2018, Giuseppe Gibboni (Italia), Vikram Sedona (Italia) și Orest Smovzh (Ucraina), vor aduce publicului luni, 17 septembrie, în cadrul finalei, Concertul Nr.1 în Re Major de Paganini, Concertul în Re Major pentru Vioară și Orchestră de Brahms și Concertul în Re Major de Ceaikovski.

17
/09
/18

„Banii sunt bani” / „Money’s money”, noul thriller al regizorului georgian Géla Babluani, explorează același teritoriu noir cu care ne-a obișnuit de la debutul său premiat la Sundance: lumea ascunsă a violenței, relația oamenilor cu banii și capcanele pe care unii și le pot construi, dacă se lasă ghidați de lăcomie.

Page 10 of 751« First...89101112...203040...Last »