Street Art Muzical – o excursie sonoră în parcurile Bazilescu și Kiseleff
https://www.ziarulmetropolis.ro/street-art-muzical-o-excursie-sonora-in-parcurile-bazilescu-si-kiseleff/

Pe 26 august în parcul Kiseleff şi pe 24, 25, 27 si 28 august în parcul Bazilescu , în fiecare zi de la ora 18.00, vor avea loc cinci recitaluri extraordinare susţinute de doi artişti de talie internaţională : flautistul Ion Bogdan Stefănescu şi pianistul Horia Mihail.

Un articol de Liliana Matei|18 august 2015

Muzica clasică poate fi pe gustul tuturor atunci când este cântată cu bucurie în spaţii convenţionale sau chiar neconvenţionale, poate oferi momente de relaxare, dar, mai ales, poate educa și publicul care ajunge mai rar în sălile de concert.

Acesta este mesajul proiectului Street Art Muzical, finanțat în Programul Ești București de către Centrul de Proiecte Culturale al Muncipiului București – ARCUB, Primăria Municipiului București, organizat de Fundația Culturală Marconi și susținut de Primăria Sectorului 1.

Copii, părinţi şi bunici vor petrece cinci după amieze de neuitat, în care călătorii atractive prin diferite epoci și genuri muzicale le vor însoţi plimbarea sau joaca.

Spectatorii din cele două parcuri vor avea astfel prilejul extraordinar de a auzi, în aer liber și în mod gratuit, sunetul unui instrument extraordinar : Flautul de Aur Muramatsu.

ion bogdan stefanescuIon Bogdan Ştefănescu este singurul artist din România care cântă pe un instrument făurit din acest metal prețios.

Instrumentul “miraculos” este realizat de prima companie din Japonia care a început să creeze flaute pentru profesionişti, încă de la începutul secolului XX. Muramatsu, astăzi un Rolls Royce al flautelor pe plan mondial, confecţionează numai instrumente de o valoare extraordinară, din argint, aur de diferite karate sau platină. Instrumentul devine o adevărată operă de artă, atât din punct de vedere estetic, cât şi din cel al performanţelor sonore, fiecare deţinător de flaut Muramatsu trecând printr-un riguros proces de selecţie al instrumentului potrivit.

Cei doi artiști, care au realizat împreună cinci ediții ale Turneului Național Flautul Fermecat, vor interpreta :

J.S.Bach – Badinerie
M. Marais – Le Basque
Fr. Handel – Arival of the Queen of Sheba
J. Haydn – Serenada
W.A.Mozart – Alla turca
Gossec – Tamburina
A. Dvorak – Humoresque
P. Ceaikovski – Serenada
Fr. Kreisler – Frumosul rozmarin
I. Ivanovici – Valurile Dunării
G. Gershwin – I got rhythm
J. Răducanu – Jocul țambalelor
H. Mancini – Penny Whistle Jig
H. Mancini – Pie in the Face Polka

Amănunte pe www.streetartmuzical.fundatiamarconi.ro, www.flautuldeaur.ro.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.