Studenţii sibieni de la Actorie urcă pe scena din Varşovia cu spectacolul „Melodie Varşoviană“
https://www.ziarulmetropolis.ro/studentii-sibieni-de-la-actorie-urca-pe-scena-din-varsovia-cu-spectacolul-melodie-varsoviana/

Studenţii Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu prezintă sâmbătă, 29 iunie, de la ora 21.30, spectacolul „Melodie Varşoviană“ de Leonid Zorin. Evenimentul va avea loc la Collegium Nobilium Theatre, în cadrul Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru din Varşovia.

Un articol de Andrada Văsii|26 iunie 2013

Studenţii Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu prezintă sâmbătă, 29 iunie, de la ora 21.30, spectacolul „Melodie Varşoviană“ de Leonid Zorin. Evenimentul va avea loc la Collegium Nobilium Theatre, în cadrul Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru din Varşovia.

„Melodie Varşoviană“ prezintă povestea de dragoste dintre doi studenţi, plasată în Moscova secolului trecut. El, student la enologie, un rus sadea, pasionat de vinuri; ea, studentă la Conservator, o poloneză venită la studii în Rusia, cu aspiraţii de divă.

Pasiunea pentru muzică este cea care îi uneşte, făcând ca ei să se întâlnească la un concert de Chopin. Destinul lor urmează traiectoria oricărei poveşti de dragoste dintre doi tineri îndrăgostiţi, cu planuri de viitor spuse cu glas tare, cu gelozii iscate de un telefon, cu dovezi de iubire în plină stradă, cu sacrificii făcute în numele persoanei iubite.

Dar, ca orice iubire din tinereţe, frica de ataşament îi desparte. Acelaşi destin le intersectează din nou drumurile, după 10 ani, pentru o ultimă întâlnire, moment în care demonii trecutului, ce până atunci le bântuiau visele, prind contur, înceţoşându-le ochii. Şi timpul îşi reia cursul implacabil, fiecare cu viaţa lui, fiecare cu drumul lui.

Festivalul școlilor de teatru

Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru din Varşovia (ITSeLF) se organizează din doi în doi ani, în capitala Poloniei, pentru a promova tinerii actori şi întâlnirile dintre artişti din medii diferite. Festivalul este organizat de „Aleksander Zelwerowicz“ National Academy of Dramatic Arts şi se află sub patronajul onorific al Preşedintelui Republicii Polone. Evenimentul îşi propune, totodată, să reprezinte Polonia ca o ţară ce sprijină cultura ca factor de dezvoltare al societăţii.

„Melodie Varşoviană“ este o coproducţie a Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu în parteneriat cu Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu.

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Alexandra Ceaca, Constantin Podu şi Teodora Voineagu. La acest proiect şi-au adus contribuţia studentele Tania Anastasof (sunet) şi Anca Nicolae (lumini). Spectacolul a avut premiera pe data de 28 noiembrie 2012 şi poartă semnătura coordonatorilor artistici Veronica şi Cătălin Pătru.

Foto credit: Universitatea „Lucian Blaga“ Sibiu, departamentul de Artă Teatrală

 

18
/03
/22

Comedia romantică „Lebensdorf”, regizată de Vali Hotea, cu Mimi Brănescu, Ana Covalciuc și Ioana Flora în distribuție, va putea fi vizionată în cinematografele românești începând de vineri.

17
/03
/22

Miercuri, 23 martie 2022,  de la ora 19.00, Corul Filarmonicii „George Enescu”, condus de Iosif Ion Prunner, va susține un program dedicat apropiatei sărbători pascale: Missa In illo tempore de Claudio Monteverdi și câteva lucrări de Gavriil Musicescu: Imnele Sfintei Liturghii, Concertul coral nr. 1, op. 15 și Concertul coral nr. 2, op. 30. Concertul este realizat în parteneriat cu Trinitas TV.

15
/03
/22

Tabăra de artă „Pictori de azi la Balcic”, organizată de Asociația ELITE ART club UNESCO, reunește, încă din anul 2003, creațiile artiștilor într-o arhivă de exprimare stilistică, fiecare pictor participant abordând în stilul caracteristic diversitatea de forme și imagini pe care Balcicul o oferă.

15
/03
/22

Considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii, un creator romantic influențat puternic de stilul clasic, Johannes Brahms a fost așezat de celebrul dirijor și pianist Hans von Bülow pe un piedestal, alături de ceilalți doi mari „B” ai muzicii germane: Bach – Beethoven – Brahms.

14
/03
/22

Dintotdeauna omul a căutat un refugiu în artă în momente de criză. Zilele acestea, când Europa se află în fața celui mai dificil moment din istoria sa recentă, întâmplarea m-a dus la o expoziție multimedia care aduce în prim-plan poezia scrisă de femei în România, deschisă la Art Hub, pe strada Budișteanu numărul 10, între 1 și 24 martie.