Studioul National de Arta Contemporana LE FRESNOY in premiera in Romania la BIEFF 2012
https://www.ziarulmetropolis.ro/studioul-national-de-arta-contemporana-le-fresnoy-in-premiera-in-romania-la-bieff-2012/

Prestigiosul Studio National de Arta Contemporana LE FRESNOY in premiera in Romania la BIEFF 2012!   Fidel misiunii sale educationale, Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucuresti BIEFF inaugurareaza anul acesta parteneriatul cu unul dintre cele mai importante centre de creatie artistica din Europa: Studioul National de Arta Contemporana LE FRESNOY din Franta.   Cu o […]

Un articol de |9 octombrie 2012

Prestigiosul Studio National de Arta Contemporana LE FRESNOY in premiera in Romania la BIEFF 2012!

 

Fidel misiunii sale educationale, Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucuresti BIEFF inaugurareaza anul acesta parteneriatul cu unul dintre cele mai importante centre de creatie artistica din Europa: Studioul National de Arta Contemporana LE FRESNOY din Franta.

 

Cu o vechime de 15 ani, LE FRESNOY este o institutie unica, deopotriva mediu de studiu si studio de productie, ce dezvolta tinere talente din întreaga lume sub îndrumarea unor artisti recunoscuti precum: Jean-Luc Godard, Tsai Ming-Liang, Bruno Dumont, Michael Snow, Joao Pedro Rodriguez, Jean-Marie Straub and Danièle Huillet si multi altii.

 

LE FRESNOY este prezent în Bucuresti atât prin selectia sa unica de filme, cât si prin participarea domnului Francois Bonenfant, Head of Studies LE FRESNOY, care este de asemenea membru al juriului BIEFF 2012. Programul Special LE FRESNOY este prezentat cu sprijinul Institutului Cultural Francez si al UNIFRANCE.

ManhadeSanAntonio_2

Cunoscut ca unul dintre cele mai interesante laboratoare internationale de film experimental si arta vizuala, LE FRESNOY nu se dezminte nici de data aceasta, prezentand publicului bucurestean, in premiera in Romania, cateva dintre cele mai controversate si inovative productii din ultimii ani.

 

Proiectat in premiera la Cannes Semaine de la Critique 2012 si unul dintre nominalizatii la European Film Awards 2012, MORNING OF SAINT ANTHONY’S DAY este un scurt metraj impresionant ce exploreaza o credinta populara sub forma unui performance urban. Dupa o lunga noapte de petrecere, dimineata devreme, ca intr-o transa generala, tineri fantomatici invadeaza strazile pustii ale orasului adormit in cautarea unui “acasa”, catre care par sa nu mai gaseasca drumul alta data atat de familiar. Cum marturiseste autorul, miscarile tinerilor amintesc de «coregrafiile geometrice şi melancolice ale lui Buster Keaton şi Jacques Tati sau chiar de dansurile Pinei Bausch. O imensă coregrafie a Sfântului Anton, un omagiu inconştient adus uneia dintre cele mai populare sărbători ale Lisabonei». Filmul poarta semnatura inconfundabila a unuia dintre tinerele staruri ale avangardei cinematografice portugheze contemporane, JOAO PEDRO RODRIGUEZ, adesea prezent in festivaluri prestigioase precum Cannes, Venetia si Locarno cu impresionantele sale filme ce exploreaza dorinta si sexualitatea si duc mai departe cinema-ul radical al lui Manuel de Oliveira si Pedro Costa.

 

LE FRESNOY prezinta de asemenea doua incursiuni nelinistitor de actuale in trauma colectiva a poporului roman cauzata de comunism, filme care sunt in acelasi timp doua mostre de inovatie cinematográfica.

TheSaltBoulder2

Experiment curajos atât în ce priveste modalitatea de a interpreta istoria, cât si ca limbaj cinematografic, THE SALT BOULDER este un „eseu vizual ce surprinde absurdul si disperarea anilor ’50, începutul perioadei comuniste în România. Povestea urmareste trei arhitecti care proiecteaza mai mult decat cladiri, strazi, tramvaie, proiecteaza viata însasi. In vreme ce devin, ei insisi, victimele acestui proiect. Investigatia artistei vizuale de origine romana Eliza Muresan este sustinuta intr-un mod inspirat de optiunea scenografica de a prezenta realitatea perioadei sub forma de proiectii 3D ale unui proiect de arhitectura, in care personajele traiesc, viseaza si inca mai spera zi de zi, fara sa realizeze ca sunt captive intr-o fantasma politica fara iesire.” (I. Mischie) În distributia filmului îi regasim pe tinerii si promitatorii actori George Pistereanu si Lucian Iftime.

 

Pe aceeasi tema a alterarii relatiilor interumane in totalitarism, tulburatorul THE GENERATION OF SACRIFICE îmbina intr-un mod inovator animatia, colajul din filme de arhiva si sunetul fictional pentru a reda teroarea din România comunista a anilor ’80, în care aparatul de spionaj cuprindea inclusiv tineri de liceu care erau convinsi sa-si tradeze familia si prietenii. Regizorul francez Jean Christophe realizeaza, pornind de la dosarele devenite publice ale Securitatii, o fina radiografie a mentalitatilor din societatea româneasca: « Călătorind în Romania în 2010, am descoperit cu uimire cât de prezenta e inca, in viata cotidiana a romanilor, istoria comunista recenta. Mulţi români obişnuiesc să spună “nimic nu s-a schimbat”: ţara a devenit în mod brutal neo-liberală, însă din punct de vedere politic, aceeasi generaţie veche e inca la putere.» (Jean Christophe)

“In vreme ce urmarim, pe sonor, dilemele interioare ale doi foarte tineri informatori, vizualul ofera imagini utopice ale adolescentilor fericiti ai epocii de aur. Faptul ca vocile nu sunt asociate in mod specific cu o persoana face ca cei doi tineri sa poata fi oricare dintre miile de chipuri inocente de pe ecran, ceea ce reuseste, intr-un mod subversiv si visceral, sa reactualizeze paranoia generalizata a perioadei.”(A.Pintilie)

 TheGenerationOfSacrifice2

“Avându-l ca protagonist pe versatilul Denis Lavant (actorul-fetis al lui Leos Carax), VIA, semnat de artista vizuala Leonore Mercier, este, în aceeasi masura, o mostra fermecatoare de meta-cinema si o calatorie fascinanta spre autocunoastere. Lavant joaca rolul unui actor care, in timpul turnarii unui film, interpreteaza succesiv mai multe personaje. Ceea ce nu stie înca si descopera treptat este ca filmul continua, în culori, în viata sa privata, care se dovedeste a fi la fel de fictionala.

VIA reflecteaza atât asupra cinema-ului ca formă de comunicare artistică, cât şi asupra dezbaterii filosofice despre destin vs. liber arbitru. Iluzia cinematică este constant destrămată de înseşi elementele de limbaj filmic, care invadează viaţa protagonistului – marginile cadrului se apropie de el până aproape îl strivesc, literele din subtitluri capătă o viaţă proprie, incidentele narative îi transformă viaţa într-un haos, începe să audă voci care îi dublează conversaţiile în limbi străine. Toate aceste “simptome” stranii îl fac să-şi înţeleagă curând statutul de prizonier într-o realitate dictată de un scenariu.”(A.Pintilie)

 

Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF este organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine şi susţinut de Centrul National al Cinematografiei, Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica, Universitatea Nationala de Arte, Le Fresnoy Studio National des Arts Contemporaines, Jameson, JTI, Romania Film, Fundatia Konrad Adenauer, Unifrance, Institutul Francez, Forumul Cultural Austriac, ALLTUR, Institutul Polonez, Kraftmark.

PARTENERI MEDIA: Radio Guerrilla, Cinemarx, Filmreporter, Cinefan, HBO, B 24FUN, B365, Liternet, Artactmagazine, Metropotam.ro, Filmetari, Veiozaarte, 121, Urban.ro, Hotcity.ro, Studentie.ro, Port.ro, Hipmag.ro, ifestival.ro

 

 

 

15
/01
/24

Scriem cuvinte în grabă, le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greşite, preluate multe dintre ele din mass-media şi propagate cu o viteză uimitoare. Pe Facebook, pe whatsApp, aruncăm cuvinte, propoziții, toate scrise rapid și cel mai adesea fără grijă. Corectitudinea exprimării nu prea mai interesează pe nimeni.

15
/01
/24

Teatrul Maghiar de Stat Cluj își ia cu tristețe rămas bun de la actorul András Csíky, laureat al premiilor Kossuth și Jászai Mari, distins cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate, care s-a stins din viață în data de 13 ianuarie 2024, la vârsta de 94 de ani

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.