„Sub soarele Africii răsăritene,” o carte semnată de faimosul explorator Mihai Tican Rumano
https://www.ziarulmetropolis.ro/sub-soarele-africii-rasaritene-o-carte-semnata-de-faimosul-explorator-mihai-tican-rumano/

„Sub soarele Africii răsăritene”, cel mai nou titlu al colecţiei „Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri”, cu o prefaţă de Mircea Anghelescu, va fi disponibil în librării din această săptămînă şi pe www.polirom.ro.

Un articol de Liliana Matei|4 octombrie 2015

În decembrie 1934, atras de farmecul continentului negru, pe care îl îndrăgea în mod deosebit, Mihai Tican Rumano a pornit într-o călătorie care l-a dus pînă în Somalia. A vizitat oraşe încărcate de istorie, ca Istanbulul, Alexandria, Ierusalimul sau Beirutul, şi ţări exotice, ca Djibouti, Somalia sau Zanzibar.

A străbătut distanţele „cu trenul, cu vaporul, cu automobilul, cu caravana şi cu aeroplanul”. Peste tot a stat de vorbă cu localnicii, încercînd să afle care sînt obiceiurile şi tradiţiile lor, şi a făcut numeroase fotografii cu care şi-a ilustrat impresiile de călătorie.

„Apărută în 1936, într-o rememorare mai capricioasă, dar şi mai destinsă a peripeţiilor călătoriei sale, Sub soarele Africii răsăritene aduce o schimbare în lanţul aventurilor care umplu volumele precedente ale lui Mihai Tican Rumano: neînfricatul vînător lasă puşca jos pentru a visa mai mult şi a medita cu modestie în marginea lumii pe care o cutreierase. Cărţile lui Mihai Tican Rumano oferă cititorului nu numai o lectură antrenantă şi plină de surprize, ci şi un izvor de cunoştinţe despre o lume care e din ce în ce mai aproape de noi.” (Mircea Anghelescu)

„Sprinteneală de gînd, fluiditate în frază, o ageră ascuţime de a deţine amănuntul plastic şi caracteristic, observaţie educată şi întreţinută cu lecturi diverse, mult dar al pitorescului, umor şi sensibilitate – avem de-a face nu numai cu un om mereu ispitit de necunoscut şi de riscul aventurii, dar şi cu un scriitor autentic.” (Cezar Petrescu)

Aventurier pasionat de călătorii şi regiuni exotice, Mihai Tican Rumano şi-a cîştigat faima în străinătate înainte de a fi cunoscut şi apreciat pentru cărţile sale în România. Născut în 1893 la Berevoeşti, lîngă Cîmpulung-Muscel, fuge la 13 ani de la prăvălia unde lucra, ajungînd la Bucureşti, apoi la Brăila, Constanţa, iar de acolo, îmbarcat pe un vas ca ajutor de bucătar, tocmai în Argentina.Are o viaţă spectaculoasă, cu călătorii în toată lumea: întîi în America Centrală şi de Nord, Australia şi Noua Zeelandă, apoi în Congoul belgian, Africa Occidentală şi Centrală. Se întoarce în Africa, marea lui pasiune, pentru a vizita şi coasta răsăriteană, după ce a locuit o vreme în Spania şi a publicat cărţi de călătorie în spaniolă, traduse şi în română, cu mare succes în perioada interbelică.

Dintre cărţile publicate în România, amintim: Viaţa albului în ţara negrilor (1930); Lacul cu elefanţi (1930); Dansul canibalilor (1931); Misterele continentului negru (1933); Icoane dunărene: Dunărea, Delta şi taina bălţilor (1933); Nopţi barceloneze. Barrio chino (1937); La vînătoare în Congo (1968).

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.

14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.