SUBMERGENCE- cel mai recent film semnat Wim Wenders la DaKINO 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/submergence-cel-mai-recent-film-semnat-wim-wenders-la-dakino-2018/

DaKINO 2018 aduce la Bucureşti cel mai recent film al celebrului regizor german Wim Wenders, SUBMERGENCE, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Toronto în toamna anului trecut. Cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film DaKINO are loc în perioada 18-22 aprilie la ARCUB şi Cinema Muzeul Țăranului.

Un articol de Petre Ivan|13 aprilie 2018

Lungmetrajul, care îi are în rolurile principale pe Alicia Vikander și pe James McAvoy, va fi prezentat în premieră în România și într-o proiecție unică în cadrul Festivalului, joi, 19 aprilie, ora 20.00 la Cinema Muzeul Țăranului.

Wim Wenders are la activ, în lunga sa carieră, 3 nominalizări la Oscar pentru documentarele The Salt of the Earth, Pina și Buena Vista Social Club, este câștigătorul Premiului BAFTA și al Palme d’Or la Cannes pentru Paris, Texasși al unui Leu de Aur la Veneția pentru The State of Things.

Tot în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Toronto 2017, au avut premiera mondialăși alte două filme incluse în programul DaKINO 2018:HOSTILES, în regia lui Scott Cooper, un western clasic care îi are in rolurile principale pe Christian Bale, Rosamund Pike, Wes Studi și Timothee Chalamet, și THE WIFE, în regia lui Bjorn Runge, cu Glenn Close în rolul principal, alături de Jonathan Pryce și Christian Slater.

În premieră în România, DaKINO 2018 prezintăși filmul THE LEISURE SEEKER, în regia lui Paolo Virzi, pentru care Helen Mirren a obținut o nominalizare la Globurile de Aur 2018 pentru Cea mai buna actriță. Filmul a fost inclus și în Competiția Oficială a Festivalului de Film de la Veneția în 2017.

PLEASE STAND BY, în regia lui Ben Lewin, o aduce într-un rol principal de excepție pe actrița Dakota Fanning, care joacă alături de Toni Collette, rolul unei tinere cu tulburare de spectru autist care demonstrează că pasiunea ei pentru Star Trek sparge bariere. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Austin și a fost prezentat la Festivalul de Film de la Romaîn 2017,putând fi văzut la DaKINO în premieră în România.

Acestor titluri li se adaugă FILM STARS DON’T DIE IN LIVERPOOL- filmul care deschide ediția din acest an, nominalizat la 3 Premii BAFTA 2018 pentru Cea mai bună actriță în rol principal- Annette Bening, Cel mai bun actor în rol principal- Jamie Bell, Cel mai bun scenariu adaptat- Matt Greenhalgh.

Festivalul se închide duminică 22 aprilie, cu o comedie veritabilă semnată de regizorii marelui succes de public Les Intouchables, Olivier Nakache și Eric Toledano-  C’EST LA VIE, care a primit anul acesta nu mai puțin de 10 nominalizări la Premiile Cesar.

Rolul principal al filmului este jucat de actorul francez Jean-Pierre Bacri, căruia i se alăturăJean-Paul Rouve și Gilles Lellouche.

Programul Festivalului include de asemeneaîn proiecții speciale filmele: TĂRÂMUL BINECUVÂNTAT, cu Alec Secăreanu (anul acesta, membru al Juriului Competiției de Scurtmetraj DaKINO); ANIVERSAREA, cel mai recent film al lui Dan Chisu, MEDA SAU PARTEA NU PREA FERICITĂ A LUCRURILOR, debutul ca regizor de lungmetraj al actorului Emanuel Pârvu, precum și un program de OFF Românesc care include scurtmetrajele Scris/Nescris, în regia lui Adrian Silișteanu (Președintele Juriului Competiției de Scurtmetraj DaKINO 2018), Asfințit, în regia Mironei Radu și Totul e foarte departe, în regia lui Emanuel Pârvu.

DaKIDS, secțiunea dedicată copiilor, va aduce și anul acesta în sala de cinema, la proiecții gratuite, categorii de copii care nu merg în mod frecvent la film- copii din centre de zi sau de plasament, precum și copii cu tulburare de spectru autist.

Programul integral al Festivalului este disponibil pe site-ul www.dakinofestival.ro

Biletele pot fi achiziționate de la casele de bilete ale sălilor de cinema sau de pe site-ul  www.eventbook.ro

Foto: DaKINO 2018 – dakinofestival.ro

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.