Succes al Orchestrei Naţionale Radio România la Shanghai Spring International Festival 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/succes-al-orchestrei-nationale-radio-romania-la-shanghai-spring-international-festival-2013/

Muzica lui Enescu a entuziasmat publicul de la Shanghai Oriental Art Center în interpretarea Orchestrei Naţionale Radio (ONR) vineri, 17 mai.

Un articol de Andrada Văsii|19 mai 2013

Muzica lui Enescu a entuziasmat publicul de la Shanghai Oriental Art Center în interpretarea Orchestrei Naționale Radio (ONR) vineri, 17 mai.

Concertul a avut loc într-una dintre cele mai reprezentative şi mai moderne săli de concert din China:  Shanghai Oriental Art Center, scenă inaugurată în 2005 printr-un concert susţinut de Filarmonica din Berlin.

Evenimentul s-a desfăşurat în ajunul închiderii manifestării denumite „Shanghai Spring International Music Festival“, sărbătoare muzicală organizată din 1960, cu cea mai lungă tradiţie din China. Ediţia din acest an este una aniversară şi poartă numărul 30.

Inaugurat pe 28 aprilie, festivalul se încheie pe 18 mai 2013, cu un concert al Orchestrei simfonice din Praga, la finalul unui maraton de 52 de spectacole şi concerte desfaşurate în diferite teatre şi săli de concert ale metropolei cu 18 milioane de locuitori, cosmopolitul Shanghai.

La ediţia din acest an au participat ansambluri artistice importante din zece ţări, printre care Franţa, Germania, Cehia, Anglia, România ş.a. care au prezentat aici atât partituri din ţara de origine, cât şi lucrări celebre în spaţiul chinez.

Operele lui Enescu în primă audiție

În acest context, „Rapsodia I“ şi „Simfonia I“ de Enescu, două lucrări în care atât Orchestra Naţională Radio, cât şi dirijorul ei principal, Tiberiu Soare, sunt imbatabili, s-au bucurat de un binemeritat succes de public, deşi partiturile erau ascultate în primă audiţie de cei peste 1500 de spectatori chinezi care au umplut spectaculoasa şi moderna sală de la Shanghai, plătind pentru acest privilegiu bilete cu un preţ mediu de 50 de dolari.

Ciocârlia a răsunat la Shanghai

Satisfacţia muzicienilor români a fost cu atât mai mare cu cât celebritatea pianistei chineze Xie Jingxian în interpretarea „Concertului nr. 2 pentru pian şi orchestră de Brahms“, răsplatită cu minute de aplauze de public, a fost pe deplin echilibrată de strălucirea şi spectaculozitatea bijuteriei muzicale pe o binecunoscută temă folclorică: „Ciocârlia“. Piesa românească celebră în China a încheiat seara în versiunea cuceritoare a violonistului Gabriel Croitoru şi a Orchestrei Naţionale Radio, dirijată de Tiberiu Soare.

Public fascinat de interpretarea românilor

Mă bucur mult că am avut ocazia să ascult o orchestră din România la mine în oraş. Mi-am luat bilete la mai multe concerte din festival şi mă bucur că l-am ales şi pe acesta. Sunt la o bursă în Germania şi am citit despre orchestră în ziarele nemţeşti.

spectator chinez

În sală am descoperit şi un român stabilit la Shanghai de zece ani care a afirmat: „Un concert la superlativ, spun toţi spectatorii chinezi, i-am auzit vorbind în pauză. Am venit imediat ce am văzut afişele în oraş, cu alţi şase prieteni chinezi care sunt la fel de încântaţi ca şi mine de orchestră.“

Participarea la această sărbătoare a muzicii face parte dintre evenimentele speciale dedicate împlinirii a 85 de ani de la înfiinţarea Radio România şi de la naşterea Orchestrei Naţionale Radio. De asemenea, momentul reprezintă o frumoasă continuare după concertul susţinut de ONR cu trei ani în urmă – în  iulie 2010 – cu ocazia Expoziţiei Universale de la Shanghai.

Foto credit: Virgil Oprina

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.

19
/09
/22

Filarmonica „George Enescu” anunţă deschiderea noii stagiuni camerale 2022-2023 cu o serie de concerte de excepţie strânse sub egida S#arp Festival, ce va avea loc între 29 septembrie - 2 octombrie 2022, în Sala mare a Ateneului Român.

19
/09
/22

Din 19 septembrie, proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în școlile din România. Început în 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național în școlile românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației. În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară.