Sundance 2019 a debutat cu anunţul retragerii fondatorului său, Robert Redford
https://www.ziarulmetropolis.ro/sundance-2019-a-debutat-cu-anuntul-retragerii-fondatorului-sau-robert-redford/

Actriţele Julianne Moore şi Michelle Williams au lansat ediţia 2019 a Festivalului de Film de la Sundance, marcat în deschidere de retragerea anunţată de fondatorul său, Robert Redford, care îşi doreşte să se implice mai puţin în organizare

Un articol de Petre Ivan|28 ianuarie 2019

Aproape 120 de lungmetraje vor fi prezentate până pe 3 februarie la Sundance, unde sunt aşteptate numeroase vedete, printre care Emma Thompson, Hilary Swank, Viola Davis, Jake Gyllenhaal, Toni Collette, Annette Bening, Demi Moore, Keira Knightley sau Zac Efron.

În timpul tradiţionalei conferinţe de presă de deschidere, Redford, în vârstă de 82 de ani, a apărut singur pe scenă şi le-a spus jurnaliştilor: „După ce am făcut asta timp de 34 de ani, de când a fot lansat festivalul, cred că am ajuns într-un punct în care pot să am un rol diferit”.

Figură tutelară a festivalului pe care l-a creat în urmă cu peste 30 de ani din Park City, Utah, actorul din „The Sting” şi „Out of Africa” a explicat că vrea să petreacă mai mult timp cu cineaştii invitaţi la Sundance. „Am petrecut mult timp să vă prezint festivalul, dar cred că nu mai are nevoie de introducere, merge pe propriile picioare”, a adăugat el.

La festival vor fi prezentate mai multe documentare axate pe actualitate, fie că sunt despre decăderea lui Harvey Weinstein („Untouchable”), scandalul Cambridge Analytica („The Great Hack”) sau irezistibila ascensiune a Alexandriei Ocasio-Cortez, tânăra parlamentară democrată recent aleasă în Congresul american („Knock Down the House”).

Un documentar-eveniment în două părţi, „Leaving Neverland”, ar trebui să stârnească rumoare, dezvăluind mărturiile a doi tineri care îl acuză pe Michael Jackson că i-a agresat sexual pe când erau minori.

Foto: Robert Redford – facebook

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.