„Sunset”. O lume nouă ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/sunset-o-lume-noua-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM La fel ca în „Son of Saul” (2015), regizorul maghiar László Nemes foloseşte şi în „Sunset” (premiul criticii la Veneţia în 2018) acelaşi dispozitiv – camera de filmat urmăreşte îndeaproape un personaj central, pentru a crea senzaţia de imersiune. De această dată, suntem în Budapesta anului 1913.

Un articol de Ionuţ Mareş|29 octombrie 2018

După succesul uriaș cu „Son of Saul” (2015), câștigător al Marelui Premiu al Juriului la Cannes și al Oscarului pentru film străin, tânărul cineast maghiar László Nemes revine cu „Sunset”, tot o dramă de epocă, de această dată plasată în Budapesta anului 1913, înainte de izbucnirea Primului Război Mondial.

László Nemes folosește și în „Sunset”, câștigător al premiul criticii, FIPRESCI, la Veneția în 2018, același dispozitiv regizoral: camera de filmat urmărește de foarte aproape, în permanență, un personaj central, pentru a transmite spectatorului o puternică senzație de imersiune în lumea reconstituită pe ecran.

Acum, în centrul atenției se află o tânără, Irisz Leiter (Juli Jakab), care revine din Italia la Budapesta în speranța de a ajunge modistă în magazinul de pălării ce a aparținut părinților ei, care au murit într-un incendiu când ea era mică.

Magazinul este condus acum de un nou proprietar, Oszkár Brill, jucat de Vlad Ivanov. Primită cu reținere ca angajată, Irisz află întâmplător că ar avea un frate, pe care toți îl vorbesc de rău, astfel că, pentru a reînnoda legătura cu trecutul, pornește în căutarea sa prin Budapesta, aflând treptat că bărbatul ar face parte dintr-o grupare terorist-anarhistă.

Pentru că rămâne fidel ideii de a reda povestea prin ochii unui singur personaj (la fel cum procedase și în „Son of Saul”) și pentru că în același timp vrea să facă portretul cât mai realist al unei întregi perioade, László Nemes folosește acest pretext narativ – peregrinările protagonistei prin oraș și intersectarea sa cu o serie de alte personaje și întâmplări – pentru a reda cât mai multe aspecte din viața de atunci, de la modă și preocupări zilnice la activitatea la curtea imperială și acțiuni anarhiste.

Această structură scenaristică are și slăbiciuni – unele dintre acțiunile eroinei par motivate nu atât de o logică a poveștii, cât de nevoia regizorală de a duce personajul în cât mai multe locuri.

Însă o astfel de descriere nu poate fi decât parțială – ca spectatori, avem parte de tot atâtea informații cât primește și Irisz, care este, de altfel, mai degrabă o străină revenită într-o societate multilingvistică și multietnică pe care încearcă să o înțeleagă. O societate pretins grandioasă (suntem încă în Austro-Ungaria imperială, iar Budapesta era al doilea cel mai important oraș, după  Viena), dar de fapt în plină tulburare și decadență.

Neclaritatea identității și intențiilor multora dintre personajele secundare, care tot apar și dispar în funcție de traseul urmat de protagonistă, îi poate lăsa privitorului un sentiment de frustrare.

Însă László Nemes pare să folosească acest stil (extrem de coerent și de bine stăpânit) tocmai pentru a transmite senzația de haos amenințător și prevestitor de rele pe care o resimte eroina și care este transmisă și publicului.

Irisz pare pierdută, rătăcită, într-o lume care o copleșește prin degringolada ei – inspirat de tipul de mizanscenă folosit de celebrul său predecesor maghiar Miklós Jancsó, László Nemes își pune personajele, inclusiv cele din fundal, să se miște în permanență în lungile sale planuri-secvență, de unde și sentimentul de forfotă perpetuă.

În demersul său de reconstituire istorică, tânărul cineast apelează la un impresionant realism al detaliilor. Dar, spre deosebire de filmele de epocă puternic convenționale, „Sunset” evită imaginile calofile și fetișizarea costumelor sau a obiectelor de acum un secol, precum și cadrele largi, imaginile-tablou.

Timpul este relativ, spune László Nemes, astfel că miza cineastului maghiar este de a încerca să transpună spectatorul în trecut, prin această imersiune alături de personaj.

Pentru că aparatul de filmat este mereu lângă protagonistă, universul din jurul lui Irisz se recompune din frânturi – de multe ori, planul secund este lăsat flou, în afara interesului vizual al eroinei și implicit al publicului, iar multe sunete vin din afara cadrului, sugerându-se astfel existența unei lumi dincolo de percepția imediată.

O lume într-o efervescență care va exploda în tranșeele Primului Război Mondial, așa cum își încheie László Nemes acest al doilea film ambițios, ce îi confirmă statutul de mare autor de cinema.

„Sunset” a fost prezentat în premieră în România la Festivalul „Les Films de Cannes à Bucarest”.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.