Sunt o baba comunista. Nostalgie bine temperată
https://www.ziarulmetropolis.ro/sunt-o-baba-comunista-nostalgie-bine-temperata/

CRONICĂ DE FILM „Sunt o babă comunistă“, în regia lui Stere Gulea, este un film de public care pendulează între un comic echilibrat şi un sentimentalism moderat. Un plus de rigurozitate l-ar fi putut urca însă în categoria realizărilor cinematografice de top.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 august 2013

CRONICĂ DE FILM. Bazat pe romanul de succes cu acelaşi titlu al lui Dan Lungu, „Sunt o baba comunista“ este un onest film de public care pendulează între un comic echilibrat şi un sentimentalism moderat. Dacă ar fi beneficiat şi de un plus de rigurozitate (asumarea unei perspective narative clare, ocolirea unor şabloane, renunţarea la una-două scene), noul lungmetraj al lui Stere Gulea ar fi putut marca un punct semnificativ în peisajul cinematografic actual.

„Sunt o baba comunista“ îmbină un prezent ambalat în culori tandre cu flashback-uri de un alb-negru luminos (imaginea e semnată de Vivi Drăgan Vasile), precum şi numeroase ramificaţii narative şi personaje secundare cu tentativa de portretizare a unei familii şi a societăţii româneşti.

Această construcţie polifonică este, cu unele excepţii, atent şi sigur controlată de Stere Gulea, coautor şi al scenariului, alături de scriitorii Lucian Dan Teodorovici şi Vera Ion.

Confruntarea interioară între prezent şi trecut, care constituie drama protagonistei Emilia, este proiectată pe fundalul unei ţări care nu şi-a încheiat încă socotelile cu istoria recentă şi al unei crize economice actuale care leagă România de SUA.

Scenografia (Călin Papură) şi costumele (Doina Levinţa) redau atmosfera unei lumi de provincie în care timpul pare să fi rămas pe loc. Sărăcia nu este prezentată naturalist-mizerabilist, ci mai degrabă printr-o lentilă comic-afectivă (muzica lui Vasile Şirli conduce în aceeaşi direcţie).

Suntem departe de spiritul strident, vindicativ şi maniheist al anilor ’90, dar şi de radicalismul stilistic întâlnit la (neo)realismul pricipalilor reprezentanţi ai Noului Cinema Românesc.

Este o privire intensă, dar echilibrată şi lucidă asupra nuanţelor vieţii în comunism şi sub tranziţia nesfârşită care i-a urmat. Din acest motiv, „Sunt o babă comunistă“ poate fi încadrat în „familia“ unor filme ca „Medalia de onoare“, „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii“, „Despre oameni şi melci“, „Visul lui Adalbert“ sau chiar „Amintiri din Epoca de Aur”.

Personaje puternice şi scene neconvingătoare

Din păcate, însă, pentru omogenitatea filmului, Stere Gulea ezită, nejustificat, între perspectiva narativă a autorului omniscient şi cea a protagonistei, deşi balanţa înclină vizibil spre Emilia, interpretată, deloc surprinzător, fără reproş de Luminiţa Gheorghiu (în multe secvenţe, camera abandonează restul personajelor şi se opreşte numai asupra chipului expresiv al actriţei).

Citiţi şi: Câştigă 3 invitaţii la filmul „Sunt o babă comunistă“, cu Luminiţa Gheorghiu şi Marian Râlea!

Emilia este, de altfel, şi cel mai complex personaj, secondată de înţelegătorul soţ Ţucu (Marian Râlea, într-unul din cele mai bune roluri) şi de fiica Alice (Ana Ularu, cu o apariţie ce îi confirmă talentul).

Personajul stereotipic reprezentat de doamna Stroescu (Valeria Seciu) nu se dovedeşte a fi decât cotraponderea anticomunistă la nostalgiile Emiliei, la fel cum de un uşor schematism tipologic sunt pândiţi şi foştii colegi de fabrică ai protagonistei (iar scena în care Emilia îi convoacă pe aceştia din urmă pentru a-i convinge să cumpere rămăşiţele fostei fabrici este superfluă şi slab construită).

În ciuda unor simplificări sau note stridente, Sunt o baba comunista este credibil ancorat în realitatea românească, dar are şi capacitatea de a accede la universal. Stere Gulea şi colaboratorii săi au realizat un film agreabil, necesar şi potrivit pentru a da startul noului sezon cinematografic.

INFO

Sunt o baba comunista (România, 2013)
Regia: Stere Gulea
Cu: Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea, Ana Ularu, Valeria Seciu, Anca Sigartău

Rating: ●●●○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.